Poezie
Cai verzi pe pereti
Luminita zaharia
3 min lectură·
Mediu
CAI VERZI PE PEREÞI
Ea lua toate lucrurile la propriu.
Cînd cineva cădea pe gînduri,
se repezea să-l ridice.
„L-a prins cu mîța-n sac“, se zice.
Răsturna sacii oamenilor pe stradă
să salveze bietele mîțe.
Cu „musca pe căciulă“ era însă mai greu.
Puțin mioapă, n-avea cum să vadă
toate muștele, pe toate căciulile. Uneori,
auzea vorbindu-se despre „copii din flori“ –
i se părea sublim, dar nu pricepea și pace!
Cum să recunoști copiii din flori,
cînd toți copiii parcă sînt trandafiri, sau bujori?
Într-o zi, a aflat că dragostea e oarbă
și-a-nvățat, una-două, alfabetul Braille.
Dar, vai,
iubitul ei nu i-a înțeles truda – și tăblițele ciudate
(și dragostea, și bogățiile toate)
au ajuns la coșul de gunoi.
(Ea nu vede, nu gîndește ca noi –
dar dacă lumea ei e mai bună?)
I se spunea ades: „Visezi cai verzi pe pereți!“
și o întreagă lună
n-a mai dormit, să prindă caii din vis.
Cînd a-ntrebat: „Voi fi și eu ca voi?“,
„La Paștele cailor!“, i s-a zis.
Și, ca să nu se mai facă de rîs,
ca-n pățania cu mîța-în-sac,
a citit toate cărțile de bucate
și le-a făcut cailor cel mai bun cozonac.
„Vrabia mălai visează“ – iar ea, grijulie,
presără mălai pe toate străzile,
prin livezi, pe cîmpie.
Auzise-ntr-o zi că pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinții.
Încercă, printr-o-ncordare supremă a minții,
să-nlăture imaginea sfinților aruncîndu-se ca ulii
asupra sărmanilor călători înspre rai,
sfîșiindu-i mișelește cu dinții.
La nici o onomastică nu s-a mai dus,
biblia a pus-o sus
și nici jertfe n-a mai adus
frumoasei Marii.
La „Prinde hoțul, scoate-i ochii“
era, întotdeauna, cel mai greu.
Ce dacă un om îi furase inima într-o zi?
Cum să comită o crimă?!
Auzea mereu
cuvinte triste, ca o poezie-n surdină:
„Sîntem cu toții numai praf de stele“.
Și-a pus atunci aspiratorul pe piele
să vadă ce rămîne dincolo de praf.
Avea în bibliotecă un vraf
de dosare
cu însemnări detaliate și clare
despre sensul cuvintelor, despre întîmplări și vise
despre toate lucrurile scrise sau zise
din antichitate încoace.
Uneori, îi plăcea să se joace
cu cuvintele, care-n ochii ei deveneau ființe vii
și le iubea ca pe niște copii.
„A-ți stoarce creierii“ era expresia cea mai dură
și constata cu resemnată ură
că i se-ntîmplă, zilnic, și ei.
Eheeeei,
și-atît și-i stoarse, sărmana,
că-n craniu nu-i mai rămase decît
un spațiu alb și călduț
unde o privighetoare rătăcită
într-o seară de vară a înnoptat –
desigur, la figurat!
014.013
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zaharia Luminita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 412
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 71
- Actualizat
Cum sa citezi
Zaharia Luminita. “Cai verzi pe pereti.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zaharia-luminita/poezie/1769947/cai-verzi-pe-peretiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ICICIakab Cornelia Claudia✓stiu ca nu are valoare literara, dar m-am amuzat teribil. cred ca trebuia sa fie sub forma de proza umoristica, cu o libertate de scris foarte mare, sa curga cuvintele, sa curga umorul...
0