Miron Kiropol

Acum ajuns la bătrânețe caut Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud. Aproape-i toamna, iarna de pe urmă Și primăvara se întoarce lacom. Mă simt un

Ce altădată trăia peste măsură azi e numai fulgul unei aripe. În coapsă îmi stăruie o arsură, rană în același timp cicatrice și din ea crește

Ce separat eram ca-n somn De fructul tînăr și de ea, Zeița, chiar fiindu-i domn... Doar spinul veșnic o răpea. Eram ca spirit revelat, Mă

Urma se închide urmărită de ceață în piatra scuipată de zori. Noi suntem ultimii călători la nord în ceea ce mai pare viață. Obolul e dureros

De când sunt singur în odaia plină de frăgezime ca de spirite ce mă răscolesc și zvârcolindu-se ies din țărâni și cer înconjurându-mă? De când