Poezie
Caleidoscop
3 min lectură·
Mediu
Caleidoscopul e acel obiect ciudat pe care, dacă îl răsucești pe toate părțile, fiecare dintre ele îți va dezvălui o altă imagine din ceea ce e cuprins înăuntru. Niciodată nu poți ști dacă ai văzut tot, dacă acolo, în interior, nu se ascunde mai mult decât poți cuprinde dintr-un singur unghi, dintr-o singură privire. Nu știi, așa că te mulțumești să privești diferite părți, diferite fragmente de adevăr.
Iubita mea, majoritatea imaginilor următoare sunt preluate de aiurea, dar fiecare bucată al acestui poem-puzzle e un fragment de adevăr din caleidoscopul ființei mele.
„Adio durere, bună ziua durere”
e motto-ul fiecărei dimineți în care mă trezesc
și în care zadarnic mă caut
căci nu mă găsesc.
Uneori mă simt atât de singur
că aproape îmi este frică
să mai vorbesc cu mine
dar, cum spunea Noica,
poate de la singurătate încolo
începem noi înșine.
Și atunci, rămânând eu însumi,
mă pot gândi la noi,
cei pe care prietenia nu îi mai încape.
Mă gândesc la privirile tale însetate
care mă dor
și la faptul că,
străină de mine,
bucuria ființei tale o aștept.
Uneori visez că stăm alături,
întinși într-un pat mare de tot.
Tu într-un colț, eu într-un colț,
ne scriem unul altuia poezii.
Ridic ochii și te admir,
privirile mele îți sărută părul,
ceafa,
linia gâtului,
umerii,
ocrotindu-te,
încercând să-ți ofer sentimentele
de care ai nevoie,
să-ți spulber neliniștile
și incertitudinile,
să-ți oblojesc spaima...
Să-mi temperez spaimele.
Hm, poate că zâmbești.
Dar eu, care atât de mult
te-am visat,
am umblat, am vorbit,
m-am culcat cu fantoma ta,
eu care te-am deposedat de tine
fără să-ți spun,
fără să te avertizez,
eu zâmbesc cu tristețe
și continui să rătăcesc în tine
cu versuri sfâșiate.
Să râzi când îți vine să râzi!
Să râzi, iubito, și când îți vine să plângi!
Sfatul acesta e darul meu.
Așa că râzi de mine, râzi!
Un poet e doar un clovn cu pretenții.
Râzi!
De asta sunt și făcuți poeții.
Oricum, pentru mine nu mai contează,
eu sunt ucis de mult,
sunt cadavrul răstignit la marginea drumului
străbătut de cea pe care o doresc
cea care, fără să știe,
m-a ucis.
M-a ucis dându-mi adevărul
și m-a ucis relevându-mi ce anume vreau de fapt,
dezvăluindu-mi de ce lucru anume,
dorindu-l,
mă tem.
Așa că tac, mulțumindu-mă să-ți ascult râsul
și din când în când, să oftez
din prea plinul singurătății mele.
Uneori mi-e ciudă că nimeni nu mă observă,
că fața mea zâmbitoare îi înșeală pe toți
cei care nu au ochi
decât pentru aparențe.
Dar asta e,
râd și eu,
căci mai trece o zi
și încă o zi
în care nimic nu se schimbă.
084660
0
Te recitesc maine.
Impresionata.