"Ultima săgeată a sufletului" – 20094 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Ultima Generație - Primul Val
de Radu Herinean
sava mircea
SPERANTA MOARE ULTIMA. "PARCA NICIODATA NU AM AVUT VARSTA" Email sacalunegru@yahoo.com
12 poezii, 0 proze
Anne-Mary
nu sunt nici prima nici ultima care gandeste pe pamant
10 poezii, 0 proze
Alexandra Serban
iMI PLACE ENORM SA SCRIU.iN ULTIMA VREME MI-AM PARASIT ACEASTA APTITUDINE FIIDCA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA MA REFUGIAM IN SCRIS SI NU IMI TRAIAM VIATA.rEZULTATUL?! NEGATIV-NU MAI TRAIAM NICI IN VIATA DE ZI CU ZI NICI IN LUMEA REALA;VREAU SA RENASC
125 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Foale Alina
Motto : “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, si invata in fiecare zi ca si cum ar fi prima.” (Gandhi) Cine sunt? Pe numele meu real Alina Foale, pseudonimul Orianda Jumatate romanca, un sfert unguroaica si un sfert nemtoaica :) O fire optimista si o minte deschisa Incotro ma indrept? Provocari profesionale Continua dezvoltare pe toate planurile Implinire personala si profesionala
17 poezii, 0 proze
Ionut Razvan
traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o respiri I use reality as medicine for my fantasies
15 poezii, 0 proze
Martin Teodorescu Hut
Mi-am citit viata si n-am ajuns la ultima pagina. E un roman lung.
1 poezii, 0 proze
silviu dachin
dumnezeu, dumnezeu, dumnezeu și mai ales tu iar în ultima vreme: http://ombun.net/
875 poezii, 0 proze
Ana Virlan
1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...
4 poezii, 0 proze
Eugenia Reiter
adresa de contact: eugenia.reiter@agonia.net 25 ianuarie 1968 pe agonia.ro (poezie.ro) din decembrie 2001 * apariții în: - Suplimentul de cultură "Symposion" - 2005 - Iași; Volum de cenaclu "Virtualia 4" - 2005 - Iași - coordonat de Alina Manole; Volumul colectiv "Ultima generație, primul val", ed. Muzeului Literaturii Române - 2005 - București (poezie.ro); Revista de literatură "Dealul Melcilor" - 2006 - Brașov; "Manifestul Român" - Pitești; "Drum" - Roșiorii de Vede; "Curierul zilei" - Pitești; Volum de cenaclu "Virtualia 5" - 2006 - Iași - coordonat de Alina Manole; Placheta aniversară "Mihai Eminescu" - ianuarie 2007 - Slatina; Placheta aniversară "Constantin Brâncuși" - februarie 2007 - Slatina; Minivolumul colectiv "Echinocțiu de primăvară" - martie 2007 - Slatina; "Cafeneaua literară" - Pitești - aprilie 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 1" - mai 2007; "Cafeneaua literară" - Pitești - august 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 2" - septembrie 2007; Volum de cenaclu...
221 poezii, 0 proze
Ultima săgeată a sufletului
de Ion Mihaila
Nu am știut cum Să-ți mai aud vorbele... Cum să-ți mai răspund..... Plecasem, Eram departe.... Pe noi ne strigai? Sau erai rănită? nu știu.... Sufletul meu-Vânător Te-a nimerit Cu ultima săgeată Care...
Focul sufletului meu…
de Lenuș Lungu
Străbat în adâncul sufletului meu…caut… focul….E întuneric…e frig în suflet fără căldură.Pornesc prin frigul sufletului meu în căutarea focului să ardă din nou speranța la viață.Acel foc e soarele...
Greierele și furnica
de Marius Lazarescu
O iubesc? Știu doar că am ținut-o strâns, planeta s-a întors cu apa în sus. Apoi am visat hering cu migdale, se zice că e de bine. Niciodată nu am știut să îmi dozez simțirea. * Prea flămând să...
Sfârșit
de Palade Ruxandra
Toti visăm. Suntem uneori victime ale propriilor vise ce se metamorfozeaza în dulci iluzii sub care se ascunde dezamăgirea. Fără iluzii n-am mai fi capabili să deschidem ochii asupra lumii. E cursul...
DesCifrări
de Alina Manole
azrail uneori cărțile își retrag ghearele-litere în șerpuiri niciodată tactile calculând unghiuri pentru prădători nocturni vânând vise ce-și caută botnița într-o saturniană uitare de sine vine o...
Sagitarium
de Nincu Mircea
Din ce sunt făcute acele săgeți cu care mă vânezi Vânătorule plecat să vânezi sălbăticiuni asemenea mie? De felul meu alerg dincolo de ceea ce poți tu să vezi, Însă cu săgețile tale mă rănești mereu...
Oglinda ovală
de Ioan-Mircea Popovici
Asta socoteam zilele trecute, în timp ce Privindu-mă-n oglinda ovală Trăgeam cu lama briciului pe obrazul meu Spălându-mi obrazul, proaspăt bărbierit Cu apele Siluanului și ale Iordanului Pe care le...
Elegiile duineze
de Rainer Maria Rilke
Elegia întâia Cine, dacă-aș striga, m-ar auzi din cetele îngerilor? Și chiar dacă unul din ei dintr-o dată m-ar lua pe inima lui: aș pieri de prea intensa lui ființare. Căci frumosul nu-i altceva...
Cimitirul marin
de Paul Valéry
\"Suflete iubit, nu năzui către viața fără moarte, ci epuizează resursele posibilului.\" PINDAR, Pythice, III Acest pod calm cu porumbei cuminte Palpită între pini, între morminte; Amiaza dreaptă...
