"Ultima ninsoare" – 20094 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
sava mircea
SPERANTA MOARE ULTIMA. "PARCA NICIODATA NU AM AVUT VARSTA" Email sacalunegru@yahoo.com
12 poezii, 0 proze
Anne-Mary
nu sunt nici prima nici ultima care gandeste pe pamant
10 poezii, 0 proze
Alexandra Serban
iMI PLACE ENORM SA SCRIU.iN ULTIMA VREME MI-AM PARASIT ACEASTA APTITUDINE FIIDCA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA MA REFUGIAM IN SCRIS SI NU IMI TRAIAM VIATA.rEZULTATUL?! NEGATIV-NU MAI TRAIAM NICI IN VIATA DE ZI CU ZI NICI IN LUMEA REALA;VREAU SA RENASC
125 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Foale Alina
Motto : “Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, si invata in fiecare zi ca si cum ar fi prima.” (Gandhi) Cine sunt? Pe numele meu real Alina Foale, pseudonimul Orianda Jumatate romanca, un sfert unguroaica si un sfert nemtoaica :) O fire optimista si o minte deschisa Incotro ma indrept? Provocari profesionale Continua dezvoltare pe toate planurile Implinire personala si profesionala
17 poezii, 0 proze
Ionut Razvan
traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o respiri I use reality as medicine for my fantasies
15 poezii, 0 proze
Martin Teodorescu Hut
Mi-am citit viata si n-am ajuns la ultima pagina. E un roman lung.
1 poezii, 0 proze
silviu dachin
dumnezeu, dumnezeu, dumnezeu și mai ales tu iar în ultima vreme: http://ombun.net/
875 poezii, 0 proze
Ana Virlan
1997-2005....- profesor titular pe catedra de limba și literatura română LPS Piatra Neamț -coordonator revista școlară „AD ASTRA” din 1999 Ultima instituție de învățământ absolvită: 1991-1996 Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Litere, specializarea lb. Română- lb. Franceză; Licență- iulie 1996- „Romanul psihologic al lui Liviu Rebreanu”-coord. Prof. dr. Liviu Leonte Principalele subiecte și calificări însușite -examen de definitivare în învățământ în 1998; -gradul didactic al II-lea, în 2002; -stagiul de perfecționare organizat o dată la 5 ani, de către IȘJ și CCD Neamț (competența de responsabil cu activitatea de perfecționare din școală pe componentele reforma învățământului românesc, metodică-teme: curriculum, metode și tehnici de evaluare, învățărea activă, instruirea diferențiată, managementul conflictelor, tehnici de negociere, selectarea manualelor, managementul clasei de elevi)- aprilie 2002/apr.2003 -curs de inițiere în învatamântul informatizat- CCD P. Neamț -...
4 poezii, 0 proze
Eugenia Reiter
adresa de contact: eugenia.reiter@agonia.net 25 ianuarie 1968 pe agonia.ro (poezie.ro) din decembrie 2001 * apariții în: - Suplimentul de cultură "Symposion" - 2005 - Iași; Volum de cenaclu "Virtualia 4" - 2005 - Iași - coordonat de Alina Manole; Volumul colectiv "Ultima generație, primul val", ed. Muzeului Literaturii Române - 2005 - București (poezie.ro); Revista de literatură "Dealul Melcilor" - 2006 - Brașov; "Manifestul Român" - Pitești; "Drum" - Roșiorii de Vede; "Curierul zilei" - Pitești; Volum de cenaclu "Virtualia 5" - 2006 - Iași - coordonat de Alina Manole; Placheta aniversară "Mihai Eminescu" - ianuarie 2007 - Slatina; Placheta aniversară "Constantin Brâncuși" - februarie 2007 - Slatina; Minivolumul colectiv "Echinocțiu de primăvară" - martie 2007 - Slatina; "Cafeneaua literară" - Pitești - aprilie 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 1" - mai 2007; "Cafeneaua literară" - Pitești - august 2007; Volum de cenaclu "Vocile cetății 2" - septembrie 2007; Volum de cenaclu...
221 poezii, 0 proze
ultima ninsoare
de stanescu elena-catalina
ninge peste lume cu mirese albe triste si tacute ca intr-un decor nunta-i o poveste mirele-i departe ninge peste lume ninge in minor am s-opresc ninsoarea am sa-ntorc zapada am sa-mbrac mirese in alb...
Ultima ninsoare
de Liliana Margin
Ninge regal cu migdale amare mai am timp sa-nghesui parfumul tau in valiza ar fi nedrept sa pierd ultima ninsoare neputinta ascunsa-n amnezia de maine. Ti-am adunat de sub pat o soseta murdara,...
Ultima ninsoare
de Mihaela Roxana Boboc
Pală de vânt. Peste mâinile bunicului ultima ninsoare așterne nemurirea. Călcâiul îngroapă-n zăpadă timpul închis Ochi dilatați aruncă umbre în albul angelic. Aproape de lună. Vâr copilăria în sânul...
Ultima ninsoare
de Eugen Fulea
Te-am visat în rochie albă Și având la gât o salbă, Erai parcă o regină Radiind în jur lumină. Te-am visat și dezbrăcată Într-un dans îmbrățișată, O panteră ațâțată Sprintenă și înfocată....
ultima ninsoare
de Stanica Ilie Viorel
câte un strop dacă s-ar pierde și tot ar fi mult din vremea când vei fi dat totul puțin câte puțin dar cât să pierzi să afli ceea ce n-ai prețuit cu trupuri de zăpadă în soarele iernii ne bucurăm eu...
ultima ninsoare bătrâne
de florian stoian -silișteanu
sosește o ninsoare curând ies tractoarele cu pluguri cu tot să mă sărute în bot cu zăpada câinelui cu tot mă mut iar la bloc dar oamenii spun că prin cuvinte a ieșit la arat domnu președinte că pe...
Ultima plimbare în ninsoare a lui Strindberg
de Gabriela Melinescu
După zile de somn și nopți cu soare el a ieșit din închisoare îmbrăcat în haine de nuntă și joben. Avea un surâs frumos de parcă ar fi vrut să schimbe câteva cuvinte cu cineva, căci numai cuvântul...
Dragoste la bucătărie(ultima ninsoare)
de loredana tudor-tomescu
E-o ultimă zăpadă în încă iarna asta, -Eu cred c-o să mai ningă, deși toți spun că nu- As vrea înc-o ninsoare să-mi spele tot trecutul Și cred c-acea ninsoare, iubitule, ești tu. Tu curăță-mă bine de...
Bonn, ultima ninsoare
de Cristian Oravitan
azi noapte a nins; aici, cand ninge, trebuie sa te trezesti la 3 AM ca sa te mai bucuri cat de un fulg. spre zori, pana si gunoierii, purtand ultimele urme ale ninsorii pe umeri, pareau frumosi.
