Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Terapia se face în sala de așteptare"1246 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ioan FloraIF

Ioan Flora

AutorClasic

S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia. A murit la 3 februarie 2005 în București. A fost un poet român din Serbia. A absolvit liceul la Vârșeț apoi Facultatea de Litere din București în anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București. A publicat volumele de poezie: * Valsuri, 1970; * Iedera, 1975; * Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia); * Terapia muncii, 1981; * Starea de fapt, 1984,1986; * O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie); * Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina); * Tălpile violete, 1990, 1998; * Poeme,...

5 poezii, 0 proze

Costel StancuCS

Costel Stancu

AutorAtelier

Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, județul Mehedinți. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin. A publicat volumele de poezie: - Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997. - Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998. - Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reșița, 2000. - Arta imaginației, antologie, Editura Vinea, București, 2001. - Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timișoara, 2002. - Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timișoara, 2003. - Ieșirea din peșteră, Editura Marineasa, Timișoara, 2005. - Înghițitorul de creioane, Editura Tim, Reșița, 2009. - Evoluți@ umană, epigrame,Editura Tim, Reșița, 2009. În volume colective : - Orașul cu poeți, Editura Timpul, Reșița, 1994. - Casa faunului, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Antologie tabăra Oravița, Editura Mirador, Arad, 2004. - Drumul către Piatra Scrisă, Editura...

464 poezii, 0 proze

Ramona  IrimieRI

Ramona Irimie

AutorAtelier

Ramona (PANTEA)Irimie - PSIHOLOG CLINICIAN, PSIHOLOG EXPERT, PSIHOTERAPEUT, JURIST Psihoterapeut cu practică independentă în psihoterapii cognitiv-comportamentale- Certificat nr.39 din 18.02.2008 ,emis de Univ. “Babeș-Bolyai”și Albert Ellis Institute, SUA, Institutul de Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate Mentală Aplicată, Asociația de Psihoterapii Cognitive și comportamentale din România Certificat privind dreptul de practica psihoterapeutică în Psihoterapii cognitiv-comportamentale emis de Federația Romană de Psihoterapie și de Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România ; Specializare în Terapia rațional-emotivă și comportamentală sub egida Facultății de psihologie Babeș- Bolyai, Cluj-Napoca; Certificat de absolvire practicant și Certificat de absolvire avansați REBT, emise de Institutul Albert Ellis din New York, S.U.A ; Masterat București: Psihoterapii cognitiv- comportamentale, Prof. Univ. Dr. Irina Holdevici ; Masterat -Specializarea în Drept...

125 poezii, 0 proze

Simona PanaitescuSP

Simona Panaitescu

AutorAtelier

studii de matematica si psihologie; formare consiliere si psihoterapie existentiala si logoterapie; scrieri - poezie, proza; alte interese - opere Noua Revelatie, terapii naturiste, protectia animalelor - ecologie.

8 poezii, 0 proze

panait sandicaPS

panait sandica

AutorAtelier

Stare civila: casatorita, 1 copil Studii: Marketing si management, Psihologie Sociologie Locul de munca anterioare: * LICEUL TEORETIC PECHEA-Galati-profesor *Psiholog ASOCIATIA ROMANA DE TERAPII IN AUTISM SI ADHD Debut editorial: revista LUCEAFARUL Bucuresti 2000 Aparitii editoriale: CRONICA Iasi, CONVORBIRI LITERARE , INTERFETE, ANTARES,Porto Franco, Boema, Luceafarul, Contemporanul, Hyperion, Pheinixmission Arizona SUA, etc. Volume aparute: poeme FULGERUL DE NISIP 2002 poeme FARA INGERI 2009 Volume in curs de aparitie: roman-Noaptea Evreului poeme-Calvitia unui vis Distinctii literare: *premiul I Festivalul National COSTACHE CONACHI 2000 *premiul III Festivalul National de poezie SENSUL IUBIRII Turnu Severin 2001 *premiul de debut in volum Festivalul de poezie ZILELE DE POEZIE REVISTA ANTARES 2002. *premiul pentru poezie Revista Porto Franco 2009 *diploma de excelenta BVA Urechea 2010 Referinte critice: Vasile Spiridon-critic literar Gelu Dorian-critic literar Membru activ Fundatia...

4 poezii, 0 proze

GOLCEA LAURENTIU ALEXANDRUGA

GOLCEA LAURENTIU ALEXANDRU

AutorAtelier

Am început să scriu la începutul anului 1991 pentru a spune cumva ce nu puteam spune pe vremea aceea care încă mirosea a dictatură . Am început să scriu bacovian descoperind că există întradevăr "terapie prin scris ". În anul 1993 încurajat de colegii de clasă și de profesoara de limba română Gearmaty Salvina am obținut locul doi la concursul din vremea aceea "Tinere condee" . Am scris și scriu poezii despre viață, despre tine, despre mine și despre gândul nostru nespus, ascuns poate și nouă în momentul acesta . "Nu scrii fiindcă ai ceva de spus , ci fiindcă ai dori să spui ceva " Cioran - Sfârtecare

8 poezii, 0 proze

Alexandru Mălin TacuAT

Alexandru Mălin Tacu

AutorClasic

Alexandru Mălin Tacu, fiul unui bibliotecar fost deținut politic și dizident cunoscut în perioada dictaturii comuniste, s-a născut la Onești la 19 noiembrie 1969. A făcut studiile liceale, până în clasa a XI-a la Liceul “Mihai Eminescu”, Iași. La vârsta de 9 ani, Mălin debuta în “Cronica” cu prima poezie. A fost apoi laureat al mai multor concursuri de literatură, a publicat în ziare și reviste, a citit deseori în cadrul emisiunilor culturale radiofonice. Cu o conformație fizică atletică, bazată pe o stare a sănătății care nu prezenta nici o urmă de îngrijorare și care nu prevedea evenimentele ce aveau să urmeze, în seara de 21-22 decembrie 1986, s-a prăbușit într-o comă stranie. În urma unui telefon pretins din partea familiei, a fost scos de sub terapie intensivă de la Spitalul de urgență și plimbat pe străzile Iașului. A murit în mașina Salvării la ora 2,17 minute. La câteva săptămâni după aceea de la Ministerul de Interne, i-a sosit pașaportul pentru plecare definitivă în Statele...

65 poezii, 0 proze

Caragata Cristiana OanaCO

Caragata Cristiana Oana

AutorAtelier

Născută în Brăila pe 17 ianuarie 1988. Am urmat Liceul de Artă „Hariclea Darclee”, specializarea Arte Decorative și Universitatea Națională de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă. În prezent, stabilită în București, cu nume actual Cristiana-Oana Băleanu. Designer, ilustratoare, content editor, pianistă. Scriu din suflet, ca o terapie.

47 poezii, 0 proze

Georgiana DuțǎGD

Georgiana Duțǎ

AutorAtelier

Am venit pe lume in a 17-a seara din luna iulie,pentru ca era cald si luna plina.Anul nu l-am ales eu,ci mama mea care a decis:1982.Necesitatea de a scrie s-a nascut in mine, inainte de a invata alfabetul, pe vremea cand imi inregistram poeziile pe casete audio.Spun necesitate, pt ca scrisul a fost o forma de a evada din colivia de aur, de a compensa visele ucise inainte de a prinde contur si nu in ultimul rand o reala terapie a tuturor tulburarilor sufletesti.Dupa ce am studiat temeinic abecedarul am scris 3 volume de poezie Petale de toamna, Alb incert si Eden si infern, ganduri si un roman Vara aceea.Am absolvit liceul teoretic Eugen Lovinescu, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si stiintele educatiei, masterul Terapie si recuperare in psihopedagogia speciala, in cadrul aceleiasi facultati. De 3 ani lucrez la o scoala speciala ca si consilier, profesor psihopedagog.Am ales sa ma dedic acestor copii, in speranta ca printre ei voi gasi macar o frantura din copilaria...

23 poezii, 0 proze

Laurentiu GhitaLG

Laurentiu Ghita

AutorAtelier

n.07.02.66, Ploiesti, Inginer, Casatorit, 2 copii e-mail: laurentiu_ghita@yahoo.co.uk http://www.laurentiughita.blogspot.com/ Carti publicate: "SINGUR INTRE PATRU VERSURI", epigrame, Editura ANAMAROL, 2008; "ZÂMBETONIERA", epigrame, Editura ANAMAROL, 2010: "STAVRIDUL CU COLȚI DE ARGINT", poezii, 2013; „UMOR... 3G”, cu Ananie Gagniuc și Petru-Ioan Gârda, 2016. Redactor-Șef revista EPIGRAMA, a UER, din ian. 2012. Publicare in antologii: "CUGET SI EXIST, DAR NU MAI REZIST", Editura Pro Vita, Cluj Napoca, 2005; "Antologia de catrene și epigrame AGONIA", Editura EDO, București,2009; "Universul prostiei",Antologie UER,19/2010; "Bătrânețe, haine grele", Antologie UER, 20/2010; "Adevărul și minciuna", Antologie UER, 21/2011; "Terapie intensivă", Antologie UER, 22/2011 și multe altele.

715 poezii, 0 proze

Terapia se face în sala de așteptare

de Carmen Sorescu

Motto: “I´d been sitting in the fucking waiting room half an hour”, Sarah Kane când va fi ziua mea se va întuneca mai devreme/ toți oamenii se vor grăbi spre case/ vor cumpăra umbrele/ sub tălpi un...

PoezieAtelier

Natalie sau despre lumea privită de la înălțimea firului ierbii

de Alina Emandi

Știam că o să doară. Diminețile, toate dor. Așteptăm amândoi o lumină lăptoasă și zglobie din spatele norilor, să intre pe fereastră. Eu și Natalie stăm cuminți lângă oglinda impunătoare din cristal,...

EseuAtelier

abur pe geamuri

de Ana Drobot

abur pe geamuri - ispita desenului în orice deget (Corneliu-Traian Atanasiu) Pentru mine e un exemplu de moment haiku acest poem. Cât durează aburul pe geamuri? Poate durează numai câteva clipe, până...

EseuAtelier

Othelo

de LUMINITA SOARE

Dr. Costică Carol Orășeanu, Othelo, Sonia Sunătoare. Dr. Orășeanu: Eu cred că vă place să vă repetați. Nu-mi mai spuneți povestea asta, pentru că mă plictisiți și mă enervați în același timp. Dar...

Atelier

O tristețe slinoasă

de Zburlea Ariana

I. – Ce faci, Cristina? întreabă Nina, trântindu-se în fotoliu cu un plictis familiar pe față. Colega ei de cameră privea din nou aceeași comedie românească. Iar te uiți la aia, n-ai înțeles-o? – Da’...

ProzăAtelier

Cioran al sufletelor estropiate

de Szasz Teodora

\"Amurgul gândurilor\" mi-a adus din nou suspinele și amintirile din piesa \"Mansardă la Paris cu vedere spre moarte\" a lui Matei Vișniec, o piesă pe care o descrie ca \"o întâlnire subiectivă și...

EseuAtelier

never ending

de dan mihuț

fiecare zi merită să rămână cu o cârpă în dinți când mușc, când vorbești despre locuri în care nu mai încap, e o simbioză transparentă a corpurilor drumurile duc descrescător spre terapia cu fructe...

PoezieAtelier

Joint, ratiune si putere... - o lectura dintr-o rasuflare

de Valeriu D.G. Barbu

Anume am lăsat să treacă o vreme după ce am parcurs ,,Joint, rațiune și putere,, romanul de debut al Claudiei Minela, publicat în luna Martie 2015 la Editura Vocativ, să scriu despre el opinii de...

ArticolAtelier

Domnul din provincie de Moliere

de LUMINITA SOARE

Medicul,un tăran, o țărancă, Eraste, farmacistul. TÂRANUL: Înălțimea voastră, n-o mai duce mult, sărmanul. Spune că moare de dureri de cap. MEDICUL: Atunci e prost, pentru că Galenus în învățăturile...

Atelier

Doar speranțe 7

de marius nițov

Nimeni nu poate înțelege ce gânduri pun stăpânire pe forma exprimării cuiva și nici ce antidot e mai potrivit. Dacă e suficient un dialog, cum să-i trezești în adânc nevoia de credință, încredere...

ProzăAtelier