panait sandica

Ploua iubite, aud tipatul fiecarui strop ce atinge pamintul si sufletul imi tresare, suferinta lui e suferinta mea, atit de singuri in lupta nebuna a noptii acestea cu gust de toamna tirzie…Pic, pic,

un aer cu sidef de scoica se balanseaza pieptanind spuma cu miros de iod cazuta pe sinii de alge. in larg, un navigator solitar- sirenele ratacindu-si murmurul asurzitor in imensitatea

nevoia sa alerg pe culoarele lunecoase ma imbrinceste tot mai mult caut in seninul cerului seninul meu, toanele lui, ma caut pe mine insami in platul orizont marin: in bataia soarelui.