"Tăcerea trupului" – 18172 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGeorge Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
Ernesto Sabato
Ernesto Sábato, unul dintre cei mai importanti prozatori latino americani, s-a nascut in Rojas, oras in provincia Buenos Aires, Argentina, in 1911. Parintii erau imigranti italieni, Juana María Ferrari si Francisco Sábato. E doctor in fizica si a tinut cursuri de filosofie la Universidad de La Plata. A lucrat in celebrele laboratoare Curie de la Paris dar, in 1945, a abandonat cercetarea stiintifica pentru a se dedica in exclusivitate literaturii A scris variate carti de eseuri despre om si crizele timpului nostru si despre sensul activitatii literare -Scriitorul si fantasmele sale (1963), Apologii si rechazos? (1979)-, si trei romane: Tunelul (1948), Despre eroi si morminte (1961), si Abbadon, exterminatorul (1974), toate trei fiind traduse in limba romana. A primit premiile Cervantes si Gabriela Mistral in 1984, iar in 1999 si-a publicat autobiografia, "Antes del Fin" - "Inainte de Sfarsit", publicata de editura Humanitas cu titlul "Inainte de tacere".
11 poezii, 0 proze
Albu Marius Silvan
Nefiinta In tacerea ratiunii imi odihnesc sufletul amagit De dulceaga amintire a unui sarut nesfarsit... Incet alunec in nefiinta,plutesc in gand, O viata las in urma...pulbere in vant. Prin ploaie ma misc,fara putere si privesc... O lume salbatica, fara culoare, un peisaj grotesc. In acest decor inert ,lipsit de suflet si maretie, Numai noaptea stelelor aprinse trezeste emotie. Te vad... Privesc splendoarea unui sentiment atat de firesc, Cum dispare fara speranta in neantul omenesc. Esti doar o imagine umana,un vis salbatic... Plec acum, lipsit de viata...fantomatic. Sunt atras de durerea inimii in spatiu neinsufletit Unde o femeie plange pentru-al meu drum neispravit; In al vietii cimitir ,intr-un cenusiu mormant Ma odihnesc in pace ,fara culoare si cuvant.
19 poezii, 0 proze
rusu ligia
...melcul care adulmeca tacerea
7 poezii, 0 proze
Radulescu Alina
"Singura cu toata singuratatea ascult bazaitul surd al calculatorului... deodata..tacere...ascult tacerea si parca vorbeste...neincetat...si vorbeste si vorbeste...si astfel urmez Juramantul Tacerii... Pare o lege din Coza Nostra a?:)) Nesfarsita mafie a "Lumii" lolik sau poate ma insel...da... poate ca nu :))))...Asha ca ascultati-mi tacerea care va vorbeste...si vorbeste...
6 poezii, 0 proze
crisan gabriela
REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...
10 poezii, 0 proze
raul roland
Pentru tine, eu, salcâmul cu flori violet, arbore-al dorului, Cu tăcerea m-am învelit. Tu mi-ai răspuns: “Nu există salcâm cu flori violet! Există doar ploaie. Ploaia, de după iubire, ce piaptănă fumul focului în care-ți arzi dorul.” Id: adematei_yahoo.com
4 poezii, 0 proze
Guțu Victoria
Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...
8 poezii, 0 proze
Adrian Munteanu
Nume: MUNTEANU Prenume: ADRIAN Semnătură de autor: Adrian Munteanu Data nașterii: 21august 1948 Locul nașterii: Brasov Studii: - Școala generală nr. 3, Brașov ; - Liceul “Unirea ” Brașov ( 1962 – 1966); Facultatea de limba si literatura româna Constanța ( 1968 – 1972) – profesor Cornel Regman, asistent Marin Mincu). redactor la Societatea Română de Radiodifuziune. Volume publicate: - "TÃCEREA CLIPEI" (SONETE 1), apărut la editura Arania, Brașov, 2005 ; - "CASA FÃRÃ ZIDURI" (SONETE 2), Arania, 2006 ; - “PAINGUL ORB”( SONETE 3), Arania, 2007; - "FERESTRE ÎN CETATE" ( SONETE 4), Arania, 2008; - "FEMEIE !..."( Sonete 5), editura Minerva,București, 2009; - "ORELE TÃCERII", editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010; - "7", editura Arania, Brașov, 2011,; - Parole sussurate dall`istante/Sonetele Clipei” (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin) , editura Arania, Brașov, 2012; - ODIHNA ZBORULUI (soneforisme), Arania, 2014; - FLUTURELE DIN FÂNTÂNÃ (antologie), eLITERATURA, București, 2015...
901 poezii, 0 proze
Erika Eugenia Keller
Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com
203 poezii, 0 proze
Tăcerea trupului
de Guido Ceronetti
In Antichitate, îndrăgostiții își spuneau între ei fratele meu, sora mea, nu pentru a spori duioșia sau pentru a ascunde sau a da o culoare morbidă legăturii lor, ci din cauza endogamiei străvechi...
pietruind tacerea
de Ștefan Petrea
era tacere. dorinta de inaripat te pricepeam. fusese necuprindere. te domnea nimicnicia. si-ai murit. esti tacere. si racnetul de ruginiu. ai fost. si-acum doar pietruire peste tacerea trupului.
Exerciții de admirație
de Emil Cioran
Scrisoare către Editor Paris, 7 martie 1983 M-ai întrebat, dragă Prietene, ce soi de om e autorul acestei cărți- \"Tăcerea trupului\". Curiozitatea ta este de înțeles: n-o poți citi fără să te...
Mama
de Ștefan Petrea
În lacrimă îmi fierbi iertarea, mamă, La sânu-ţi pâinea dragostei se coace Şi vremuri vin să mi te ia din pace Auzi? Tăcerea trupului te cheamă... Că timpul e un monstru bând rapace A visului cea de...
răsărit de ocean
de Ursu Marian Florentin
dimineață îmi păreai mai senină nu știam de unde să încep să te am te jucai cu o rază de soare de-a iubirea te-ascundeai după zâmbetul tău diafan pe la amiază te-ai înfășurat în furtună tocmai când...
Tăcere îmbrățișată
de Ela Victoria Luca
Sună ca și cum ar fi imposibil, ca și cum munții ar vorbi, ca și cum marea ar tăcea, ca și cum soarele ar striga, ca și cum pietrele ar țiui... peștii ar muri, păsările n-ar cânta... Tăcerea din...
Muzică
de Rosu Elena
Sunetul îmi scrâșnește în vene. Scârțâie a dorință. Muzică e când pielea țipă înăbușit în durerea apăsării tale. Sparge-mi tăcerea cu greutatea trupului tău și fă-mă să urlu pe sonete. Portativul să...
Mușcând pielea trupului
de Silviu Somesanu
Tăcerea căutată-n loc de cuvinte sedimentată peste umbrele copacilor se umple cu transparență divină. Din lichidul care-mi udă cerul gurii strângerea în dinți mă face să înghit respirația în timp ce...
Sancțiunile limbajului și ale trupului
de Ion Caraion
Copilul ca un colier în jurul gâtului Adevărul se ocupă cu tăcerea Te-ai sculat nicăieri Pe genunchii tăi ca două cutii craniene Litere căzute o pensulă de bărbierit Soarele fardează orașul cu...
Tăcerea unui înger
de Nelia Viuleț
Tăcerea cuprinde totul în jur...și noaptea. În fața mea, tu, îngere, mă privești cu ochii tăi arzând, plini de reproș, plini de întrebări, plini de regrete. Drumurile s-au închis, cărările s-au...
