Guțu Victoria

Așteptând pe malul lacrimii apusul, Scriam cu genunchiul în cer, rugăciuni, Citea Dumnezeu de pe suflet nespusul Tivind cu lumină inimi-genuni. Pe clipele albe, lăsându-și prinosul, Strigam

Dezbracã toţi norii de bluza de plumb, împletește-le lor albe straie, descheie durerea din ei, bumb cu bumb, ascunde-ți lacrima în ploaie. Hrãnește-ţi noaptea cu grâu de lumină, adunã în

Cerule, îți dau eu ochii mei, Pe maica mea să o privești cu ei, Să o învălui în mătasele albastre, Brodate doar cu lacrimi de astre. Cerule, îți voi da buzele mele, Pe mama s-o săruți cu

Nicicând n-o să puteți domestici Un vânt născut în sânul libertății, Care mereu va îndrăgi Cursul degajat al vieții. Puteți să-i oferiți ades Suflete în calitate de ofrandă, Dar el va ști că

Uneori sufletul visează la primăvară. Visează la un mugure de lumină, înfiripat pe ramul lăuntric, la o rază de soare împletită într-o liră, la o aspirație împlinită, regăsită în albul unei flori de

Tăcerea- mugur rupt pe punctul de-nflorire, Strigăt înghețat, adus pân-la topire, Un glas eradicat chiar din pământ, Slovă ce în brațul buzei a murit. O voce de izvor, închisă într-o

Numai dacă copacii cărunți S-ar întoarce în scutecul frunzei, Dacă lava eruptă din munți Și-ar retrage jăraticul spuzei; Dacă culoarea de pe coală, S-ar întoarce în creion, Și numai dacă

Lacrima e stropul de cerneală, Ce din iris, ca dintr-o călimară, S-a scurs, lăsând dâre albastre Și reci în sufletele noastre. Ea scrie pe suflet cu suferință, Revarsă peste albul