Mă înec în tăcerea albastră...
și daca te vei intoarce
din somnul tău,
mă vei simți atât de adânc,
pășind în umbra ta…
Zborul, a rupt inima mea
mă simți?
Am întins mana…
în aerul verde în speranța că, te voi atinge
Dar tu nu erai decât un chip de înger mort,
cu stele în loc de ochi și giulgiu în loc de haine.
Dar eu… te iubeam și te doream de
în tacere...
Mă topesc…la umbra cuvintelor tale…
și ai ucis zâmbetul fluturelui
ce încă nu s-a metamorfozat…
i-a rămas…doar umbra presupusei
fețe și un zambet mort în
bătaia vântului ce mișca
nu am sentimente…
…geniul obscur își plimba pașii
printre zdrențele de lună
în care se oglindeau…sarcastic parcă…
resturi din statui de ceară…
…i-au inchis zâmbetul într-un cuvânt
și