Tăcerea unui înger

Tăcerea cuprinde totul în jur...și noaptea. În fața mea, tu, îngere, mă privești cu ochii tăi arzând, plini de reproș, plini de întrebări, plini de regrete. Drumurile s-au închis, cărările s-au surpat rând pe rând, gândurile spulberă nisipurile deșertului peste visele noastre, acoperind și ultimele dovezi ale ruinelor ce formau odinioară templele în care ne jertfeam dovezile de dragoste și acum...eu tac. Tu mă privești, îți simt în sufletul meu încleștarea inimii tale...și mâinile tale se strâng în jurul trupului meu. Lacrimile tale trasează urme adânci în obrajii mei...îți aud fiecare gând care trece prin ele. Zvâcnirile inimii tale sunt valurile ce-mi spală țărmurile neîmplinitelor mele vise. Simt o durere ascuțită între tâmple și un gust de metal însângerat îmi umple gura. Dar înlăuntrul meu, lava noilor speranțe a început să fiarbă și să-și croiască drum prin crusta împietririi. Voi rupe lanțurile, iar aripile mele vor simți din nou suflarea văzduhului. Iată noile orizonturi...iată noile zori! Tu, îngere, dormi acum...eu învăț iarăși ce am uitat cândva...să trăiesc!!!