"Sonetul spinului" – 5040 rezultate
0.01 secundeMeilisearchZaharia Stancu
Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat scoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viața, în revista Țara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, și acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale și se înscrie la Facultatea de Litere din București, pe care o termină cu examenul de licență(după unele surse, Zaharia Stancu nu și-ar fi încheiat studiile). În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciți interbelici și postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza....
62 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Const. Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" și apoi un sonet, în "Adevărul literar și artistic"), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focșani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timișoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii și în câteva reviste de aici: Crai nou, Colț de țaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din...
1 poezii, 0 proze
Kass Mark David
"Sunetul imi suna din nou a surzenie..fumul si paharul imi par din nou bucati pierdute de tine, din tine..odihna e cosmarul zilei de maine cand voi putea gandi..din nou! - te rog, du-ma la dezintoxicare! "
1 poezii, 0 proze
Otvos ildi
Când soarele a aparut cu zâmbete și visurii, Iar cerul a început sunetul cel dulce al primăverii, Natura fericită ne-a cântat Iubirea dulce a timpului. Cu miere-n suflet și în inimii, Natura ne-a rostit Cântecul tainic de iubire Mirosul florilor de mai, Recită încet,cu duioșie Versul lin al dragostei; Spunându-ne cu dor secretul primăverii.
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Pituț
Gheorghe Pituț (n.1940 - d.1991) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș Antume 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971) 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor) 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani” 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983 Postume 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români...
8 poezii, 0 proze
anefi noris saihan
In a fi eu asa cum credeam ca sunt am gasit mai mult decat o simpla persoana , am inteles si am vazut prin mine mai mult decat ceea ce am crezut ca sunt, am vazut mai multi de eu fiecare mai diferit axat pe ceva mai special am inteles am aflat am studiat si am apreciat ca nu doar durerea razbate in inima mea distrusa de ganduri.Ravasit complet , insa , intr-o lume intunecata de nepasta poluorii si a distrugerii , prea oarba pentru a simtii si a intelege ca se mai poate daruii iubire m-am izolat intr-un colt umbrit ferit de lumina pentru ca oamenii sa nu il poata vedea.Cuvintele sunt multe dar prea putine insa pentru a povestii viata unui om cu toate ca sunt atat de putine un autor se straduieste .Un somn lung pare cam am trait intr-o lume necunoscuta parca candva din care acum in sfarsit trezit de sunetul disperarii si agoniei umane , in sfarsit trezit de tot ce era odata de tot ce visam intrepatruns printre randuri de pagini in care aratam totul , am ajuns sa inteleg ca a simtii...
3 poezii, 0 proze
Liviu Gogu
-M-am născut la data de 14.09.1963, în localitatea Poșta Cîlnău, județul Buzău. -Am urmat cursurile școlii generale din localitatea natală, între anii 1970-1978. -Din 1978, studii militare superioare și carieră militară, până în 2006. Din 2006, activități de consultanță pentru management și afaceri. -Am început să scriu proză pe la începutul lui 2008 și epigramă, ceva mai târziu. -Sunt membru al cenaclului literar „Noduri și Semne” din Galați. -Sunt membru activ pe site-urile: „Rețeaua literară”, „Negru pe Alb”, „Esențe”, „Bocancul literar”, „Cronopedia”, „Confluiențe literare”, „Sunetul Muzicii”, „Agonia” etc. -Sunt redactor-șef al revistei literare online „Negru pe Alb” și al revistei socio-culturale și de spiritualitate locală „Renașterea rușețeană”. -Sunt membru al Cenaclului Umoriștilor „Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim”, Buzău. -Sunt...
34 poezii, 0 proze
Sonetul spinului
de Paunescu Cristian
\"Orice spin are o floare.\" (Victor Hugo) Sunt un biet spin taios, pe-un galben trandafir Stapanul imi mai scapa din sfantul sau potir Cate-o boaba de roua, iar eu o beau scarbit De-adanca...
Luminița Suse - doamna versurilor albastre
de Maria Prochipiuc
Mi se înfățișează astăzi un fericit prilej pentru a putea mărturisi toată admirația ce se cuvine uneia dintre cele mai strălucite poete de pe poezie.ro.Luminița Suse este cea care ne înveselește...
Sonetul lenei
de razvan rachieriu
Stau într-un cub de singurătate care sparge nonsens, Cu cercuri pliate – ochi închiși – lipite sub gene, Cerul și pământul închid într-un cub imens Oamenii mișcându-se într-un amestec social de...
Efemeride
de Negru Vladimir
sună ornicul cântecul neputinței noastre *** spiritul celui ucis pulbere și vânt între lumi *** îmi ascult viața sonetul perfect al dunelor *** pleoapa îți tremură pe arcușul zădărniciei mele ***...
Sonet 143
de Cristian Vasiliu
O altă poezie – alt dezastru: Aceeași singuratică idee Ai vomitat-o într-o melopee Pe faldurile saitului albastru. Þi s-a închis Parnasu-n veci, femeie; În ochiul șchiop îți crește un pilastru Și nu...
Iezuitul
de Silvia Goteanschii
Merge sigur și apăsat, are ochii verzi, sau poate așa îmi pare, din depărtare, sau din cauza felului meu de a privi, nu-i deslușesc prin ceața care învăluie orașul decât inima neagră, putreziciunea...
Sunet transparent
de Patrascu Andreea
Secundă cu secundă viața noastră este invadată de întrebări. Unele sunt esențiale dintr-un anumit punct de vedere, altele sunt considerate banale și de cele mai multe ori nu le găsim răspunsul....
Despletind fuioare din lună
de Maria Elena Chindea
e iarnă prea vastă-ntre noi suntem prea roșii sub unghia albă-a memoriei oasele ni se izbesc de cer trag fără milă gloanțe de carne-n rafale blurează timpul face ravagii crivățul sângelui artere...
Povestile scrinului - fragment
de Sorin Teodoriu
Noaptea trecută am visat că te iubesc, te iubeam atât de mult încât ieșeau aburi din piele, semănam cu o locomotivă din alte vremuri, tu bineînțeles erai veselă, râdeai mult deci te comportai altfel...
în lipsa soarelui și a somnului
de dan petrut camui
am intrat cu gândul să-mi petrec noaptea la lumina stâlpului ce intra prin fereastră te-ai prefăcut până când ai simțit mâinile ca într-un adăpost plin de motive religioase patul modelat după forma...
T ca o corabie retrasă la țărm
de Vasile Mihalache
sunetul a prins o coajă sticloasă ca pieile iepelor în călduri îmi vine să aplec ramul să culeg fructele coapte dar îmi sare un greier pe mână și totuși se întunecă prea curând mă rog de...
O zi de scoala
de Elena Enache
O zi de scoala Noaptea impleteste vise de nemurire in timpul somnului meu. Animale fantastice se lasa invinse de taisul sabiei mele. Prieteni salvati imi cad la picioare in eterna recunostiinta. Fara...
