Poezie
Sonetul lenei
1 min lectură·
Mediu
Stau într-un cub de singurătate care sparge nonsens,
Cu cercuri pliate – ochi închiși – lipite sub gene,
Cerul și pământul închid într-un cub imens
Oamenii mișcându-se într-un amestec social de materii eterogene.
Stau în cuibul comodității cu timpul curgând leneș
Prin clepsidra inerției care țese pânze între mine și canapea,
Stau cu ochii lipiți de televizor ca într-o iarbă un leș,
Biblioteca mă privește prin ochii cărților cu privire grea.
Stau și ascult vaietul ploii zdrobite de asfalt,
Letargia o port ca o diademă ruginită de torpoare,
Din înaltul spiritului peste prăpastia sinelui entitatea lenei face lung salt.
Stau și fumez și fumul se scurge printre perdele,
Muzica se luptă cu tăcerea într-un spațiu lăuntric ce doare,
Ca un jeg apatia se așterne pe piele.
001957
0