Sonet 143

O altă poezie – alt dezastru: Aceeași singuratică idee Ai vomitat-o într-o melopee Pe faldurile saitului albastru. Þi s-a închis Parnasu-n veci, femeie; În ochiul șchiop îți crește un pilastru Și nu mai vezi sclipirea unui astru, Când gratulezi omizile pe-alee Și iei în brațe orice poetastru Necopt ce-nvârte doua-trei clișee Și-al cărui sacru foc e doar scânteie De ulcer vanitos în epigastru. Nu-i cazul să îți scriu o epopee, Căci înțelegi sonetul meu salmastru! 7 I 2007 Parodie dupa: Eu am crezut în tine, Zoroastru! de Mirela Lungu Eu am crezut în tine, Zoroastru! În ochii mei vedeai o Galatee Când navigam pe Căile Lactee Îmbrățisând lumina unui astru, Cu trupul ars… Fierbinte Dorothee Mă prelingeam în sângele albastru Și îți băteam la porți de alabastru În ritmul legendar de epopee... M-ai desenat cu un penel sihastru Și s-a născut, virgină, o idee Ce se plimba, sedusă, pe alee Cu luna sprijinită de-un pilastru… Te voi păstra în sute de clișee Cum doar tu ești: un Zburător măiastru!