"Singura-n noapte..." – 20206 rezultate
0.01 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
a-b-c
Doua entitati diferite printr-o singura lege
de jkloungsuh
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
Dumitru Theodor Neculuță
Dumitru Theodor Neculuță (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos - d. 17 octombrie 1904, București) a fost un poet, ales membru post-mortem al Academiei Române. Primul poet muncitor din literatura noastră s-a născut în anul 1859, în Tîrgu Frumos, regiunea Iași. Fiu de țăran sărac, Neculuță a avut o copilărie grea și a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-și câștiga existența. Pasionat de învățătură și muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, așa încât a învățat singur, stăruitor și cu multe sacrificii, făcând și meseria de cizmar. A locuit la Iași, apoi la București, unde într-o odăiță de pe șoseaua Ștefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea și scria până noaptea târziu, însușindu-și o cultură literară temeinică. A debutat în poezie în 1894, colaborând la ziarele Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară și științifică (1894-1896). El însuși muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoșilor” (1899), ia parte alături de I....
1 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Sylvia Plath
Sylvia Plath (n. 27 octombrie 1932, Boston, Massachusetts - d. 11 februarie 1963, Londra), poetă americană contemporană. Părinții ei erau cadre didactice la Boston University. Tatăl ei, Otto Plath profesor universitar, a murit când ea avea 8 ani. Mama sa, Aurelia, a trebuit să o crească singură, împreună cu fratele ei mai mic. Poeta i-a dedicat poemul Daddy. Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani. În vara anului 1953 se înscrie la o colaborare voluntară de patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle" din New York. La întoarcerea la mama sa, la Wellesley, Massachusetts, află că, în ciuda speranțelor care i se dădusră, i-a fost refuzat un curs de vară la Harvard, condus de celebrul scriitor Frank O'Connor (1903 - 1966). Disperată, tânăra de 21 de ani s-a dus la mormântul tatălui său și a înghițit 50 de tablete de somnifer, cu intenția de a se sinucide, dar este găsită după trei zile în pivniță și este salvată...
279 poezii, 0 proze
Mihai Robea
n. 1966, București; în primele rânduri ale Revoltei Decembriste din 1989; printre inițiatorii primelor sindicate studențești; absolvent al Facultății de Filosofie (Filosofie-Istorie), Universitatea din București, 1992; autor a două volume de versuri ["O singură inimă", Casa Editorială Muntenia, București, 2006; "Rămâne-un răspuns pentru toate", Casa Editorială Muntenia, București, 2009]; autorul noii teorii a formării Poporului Român [teorie care unifică probele împotriva romanizării și demonstrează că Poporul Român s-a sudat, prin strângerea legăturilor dintre ramurile aceluiași Neam, pe pământurile locuite dintotdeauna - în condițiile stăpânirii romane parțiale și înainte de venirea slavilor în Balcani];
93 poezii, 0 proze
Victor Valeriu Martinescu
Victor Valeriu Martinescu (n. 16 septembrie 1910, Craiova - d. 1994), cunoscut și sub pseudonimele Marele Contemporan și Delombra, a fost un scriitor român avangardist și un avocat, cunoscut pentru detașarea sa față de orice grup sau dogmă avangardistă. A colaborat la o singură revistă - Meridian. Bibliografia integrală a operei sale este, pentru moment și poate pentru eternitate, pierdută, majoritatea edițiilor fiind mari rarități. A scris poeme și proză experimentală (de pildă, anti-romanul "Cocktail"). În 1950, sub pseudonimul Haiduc, a trimis la Paris un manuscris cu poeme intitulat "România, țara mea". Volumul publicat la Paris sub îngrijirea lui Virgil Ierunca, în colecția "Caiete de dor" nr. 10, a stârnit mare vâlvă. Securitatea nu a reușit să-l identifice pe autor până în 1957, când soția acestuia a destăinuit unei foarte bune prietene cine se ascundea sub pseudonim. Arestat și supus presiunii, a mărturisit adevărul la Securitate. A fost ridicat de pe stradă și dus la...
2 poezii, 0 proze
Emil Giurgiuca
Emil Valer Giurgiuca (n. 27 decembrie 1906, Diviciorii Mari (lângă Gherla - jud. Cluj) - d. 3 martie 1992, București) a fost un poet și traducător român, unul dintre cei mai activi și mai importanți reprezentanți ai așa-zisului grup de "tineri poeți ardeleni" (Mihai Beniuc, George Boldea, Ion Th. Ilea ș.a.) al căror stil se poate descrie drept o încrucișare discretă și armonioasă dintre modernism și tradiționalism. A scos împreună cu George Boldea (un poet a cărui singură plachetă de poezii a fost prefațată de Giurgiuca) revista "Abecedar" la Brad. A realizat antologiile "Poeții tineri ardeleni" (1940) și "Transilvania în poesia românească" (1943). În timpul perioadei de tăcere editorială începând cu anii '40 târzii, a tradus din literatura maghiară și a fost profesor secundar de română și limbi clasice la două licee din București. Volumele sale începând cu Poemele verii au fost superficial criticate de unii critici drept "poezie conjucturală", în fapt poetul având o reală vocație...
7 poezii, 0 proze
Doru Alexandru
Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura, insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut cat ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. Mircea Eliade - Nunta in cer Yahoo ID: grydoryan
258 poezii, 0 proze
Zaharia Luminita
Data și locul nașterii: 30 septembrie 1964, Turnu Măgurele, județul Teleorman. Profesie/studii: economist – A.S.E. București, Facultatea Finanțe-Contabilitate, 1988. Loc de muncă/funcție: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/ consilier Activitate literară: debut publicistic cu versuri la ziarul Teleormanul (1991); colaborări la Teleormanul, Cetatea, Caligraf, Meandre (publicații din județul Teleorman). Volume de versuri publicate: Albastru, Turnu Măgurele, tip. Turnu S.A. (1991), ); Lecții de melancolie, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (1997); Singură prin Uchronia, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (1999); Flugerul lovește o singură dată, Alexandria, Ed. Teleormanul Liber (2003); Contraste, București, Ed. Eminescu (2005), Totul cîntă-n jurul meu!, București, Ed. Eminescu (2007). În curs de apariție la Ed. Eminescu: Are mama două fete.
13 poezii, 0 proze
Nicolae Rambu
In loc de biografie ... cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost/ O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost! (Eminescu, am citat din memorie).
1 poezii, 0 proze
Singura-n noapte...
de filip anca
Singura-n noapte, te caut mereu Si nu te gasesc, iubitul meu... Simt in aer parfumul tau Ce face sa-mi fie tot mai rau. Stiu, am gresit, si-acum cer ajutor noptii, Si, daca nu m-ajuta, poate chiar si...
Singura-n lume
de Miruna Daniela Vasile
Singura-n noapte incerc sa te-ating, Dar te-nfiori... Nu crezi in soapte. Nici in cuvinte dulci de-amor. Nu vrei sa ma auzi; Nu vrei sa stii cat te iubesc. Nu vrei sa crezi Ca eu te vreau cand iti...
Strigăt în noapte
de Mariana Rogoz Stratulat
Zâmbesc în durere... și vântu-a văzut! M-aruncă-n pustie, mă-nhață tăcut, mă zgâlțâie-n furie, îmi urlă-n spinare, mă sfârtecă rece cu timpul ce trece și vorba ce moare... ...măreț se ridică și-mi...
La tine la mormant
de narcisa francesca
Singura-n noapte Pasesc spre mormantul tau, Se-aud niste soapte De mult rostite de noi, Corbul din zare Cu ciocul iti bate-n mormant, Prin piatra crapata Iesi din mormant lacrimand, Zapada ce-a fost...
Visul
de Josephine
Sunt singura-n noapte Si tu esti departe, Mi-e sufletul plin De–o mare de soapte. Pe aripi de noapte Plutesc spre abis, Trecutul revine Pe-o urma de vis. Cu linistea-n minte Ma culc pe cuvinte, Nu...
F.U.T.U.R.E.
de Roca Gabriel
F ata se plimba singura-n noapte U n baiat sexi o cheama in soapte, T rupul ei tanar vibreaza lent U rmeaza apoi un compliment: R egina esti tu pentru mine! E u te iubesc. Tu tii la mine?
Tot ce ating devine repetare
de Dumitru Mălin
casă cu streșina singură-n noapte zăbrele negre și steaguri prăbușite peste nădejdea oricărei victorii picură vinul sau ploaia din buzele reci ale paharului sau ale cerului stors peste țărmul...
Anotimpul singuratatii - Ea...
de MIHAI ANTONESCU
Sunt flori albastre ofilite-n geam si simt cum fara tine mor; Uscate sunt frunzele-n ram ! Iubite, de tine mi-e dor ! Si ghearele dorului, sunt reci ca fierul zavorului, pus la poarta sufletului meu,...
