Poezie
Anotimpul singuratatii - Ea...
...dialog nerostit
1 min lectură·
Mediu
Sunt flori albastre ofilite-n geam
si simt cum fara tine mor;
Uscate sunt frunzele-n ram !
Iubite, de tine mi-e dor !
Si ghearele dorului,
sunt reci ca fierul zavorului,
pus la poarta sufletului meu,
amorului.
Dincolo de norii de spuma,
se-ascunde luna, ca mine, pe noapte stapana;
Si se aud jelind frunze uscate
sub bruma.
De ce, orice mare privesc,
imi vorbeste de tine ?
De ce, orice caprioara zaresti,
iti aduce aminte de mine ?
Anotimpul acesta e numai al meu,
Numai eu stiu cand pleaca ori vine !
E numai al meu, ca si tine,
Doar el trezeste dorul din mine.
Privesc albatrosii cum tipa pe cer
si-mi curge focul prin vene;
Le sclipesc, ca zapada, in soare,
albele pene.
Sunt singura-n noapte iubite !
Iar noaptea-mi vorbeste de tine !
Imi curg marunte lacrimi in palma,
margaritare, albe petale de nalba...
001.890
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- MIHAI ANTONESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 145
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
MIHAI ANTONESCU. “Anotimpul singuratatii - Ea....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-antonescu/poezie/94983/anotimpul-singuratatii-eaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.