Mediu
În uduiri de raze, poleită,
O lotcă neagră taie roșul soare.
Un cocostârc cu aripa zdrelită,
Atinge parcă moale, îndepărtata zare.
O înserare blandă, se-asterne liniștită,
Pe apele cetoase, de aburi, precum norii.
Doar ea, cu gându-i slobod, se luptă amagită,
Prin puncte cardinale, să cate iarăsi zorii.
Ea, ochii blanzi si-i poartă, pe piscurile mării
Si in zadar încearcă, prin \'naltele talazuri
Să își croiască vorbe, in poarta înserării,
Precum torentul cale, prin de-bazalt zagazuri.
El, o privește numai și mut e de uimire,
Ca o statuie parcă, sirenă impietrită.
Doar biza îi adie prin părul de safire
Iar pielea-i feerie, sideful o imită.
Sunt doi straini, de-acum, îndragostiți de umbre,
De propriile patimi și amintiri apuse
Iar în nisip li\'s pasii, ce-au încetat să umble,
Două tăcute sălcii, ce au căzut răpuse.
002.908
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- MIHAI ANTONESCU
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
MIHAI ANTONESCU. “Două sălcii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-antonescu/poezie/162046/doua-salciiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.