"S o n e t 7 7" – 21632 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
ABAndré du Bouchet
André du Bouchet, né à Paris le 7 mai 1924 et mort le 19 avril 2001 à Truinas (Drôme), est un poète français. André du Bouchet passe son enfance en France jusqu’à la débâcle de 1940 qui le jette sur les routes, avec le dictionnaire Bailly de grec sous le bras. Sa famille s’exile aux États-Unis où il passe son adolescence, et mène ses études à l’université d’Harvard, devenant même professeur d’anglais. André du Bouchet revient en France à la fin des années 1940, et commence à écrire des critiques sur Victor Hugo, Baudelaire ou Shakespeare. Ses premiers écrits poétiques des années 1950 paraissent sous la forme de plaquettes qui seront plus tard refondues dans son opus majeur, Dans la chaleur vacante. Sa poésie exigeante, réfractaire à tout embrigadement, s’inscrit dans le sillage de Stéphane Mallarmé et voisine avec celle de Pierre Reverdy ou René Char ; elle ouvre sur un paysage dans lequel erre l’homme, hiératique et pourtant central. Il est le cofondateur en 1967 avec Yves Bonnefoy...
1 poezii, 0 proze
FLFrançois Tristan L'Hermite
François L'Hermite, sieur du Soliers, dit Tristan L'Hermite, né à Janaillat (Creuse) au château de Soliers, dans la Marche, 1601 et mort à Paris le 7 septembre 1655, est un poète et dramaturge français. Auteur dramatique fort applaudi en son temps, et dont la première pièce, la fameuse tragédie de Mariane (printemps 1636), surpassa le succès de Médée et contrebalança celui du Cid (décembre 1636). Le comédien Montdory, l'interprète de Corneille, mit en scène cette pièce avec sa troupe du Théâtre du Marais à sa création. Poète lyrique à l’inspiration bien personnelle et au souffle large et parfois superbe, polygraphe intéressant dans ses Plaidoyers historiques et ses Lettres mêlées, conteur à la fois aimable et amusant dans sa curieuse autobiographie du Page disgracié (1643), si instructive, en outre, sous le rapport des événements comme des mœurs de la période qu’elle embrasse, Tristan L’Hermite a emprunté son prénom à un de ses ancêtres, grand prévôt de France sous Louis XI....
1 poezii, 0 proze
PGPernette du Guillet
Au début du 16e siècle, Lyon est un important centre intellectuel et littéraire, et l’école poétique lyonnaise, regroupant notamment Maurice Scève et Louise Labé, constitue un moment essentiel de l'histoire littéraire entre Marot et la Pléiade. Née à Lyon en 1520, Pernette du Guillet reçoit une éducation soignée, parlant l’italien et l’espagnol. A seize ans, elle est l’élève de Maurice Scève et l’inspiratrice de son recueil "Délie", objet de plus haute vertu. Mais l’amour entre eux se révèle impossible, Pernette étant promise à M. du Guillet qu’elle épouse en 1538. Elle meurt à 25 ans, le 7 juillet 1545, emportée par une épidémie de peste. A la demande de son mari, l’érudit Antoine du Moulin examine les feuillets où elle consignait ses poésies et les fait éditer dans leur confusion originelle. Rymes de gentille et vertueuse dame Pernette du Guillet, lyonnaise, Lyon, Jean de Tournes, 1545
1 poezii, 0 proze
Alice Lemieux-Lévesque
Alice Lemieux-Lévesque était une écrivaine québécoise née à Québec le 23 septembre 1905 et décédée dans la même ville en janvier 1983 à l'âge de 77 ans. Femme poète et journaliste québécoise, elle vécut plus de vingt-huit ans aux États-Unis. Alice Lemieux-Lévesque fit ses études secondaires chez les Ursulines, reçut ensuite une formation d’infirmière au sanatorium Prévost de Montréal et séjourna en Europe (1929-1930). Après son mariage en 1935 avec le poète franco-américain Rosaire Dion-Lévesque, elle s’installa à Nashua, New-Hampshire où elle vécut jusqu’en 1964. Elle publia son premier recueil « Heures effeuillées » à Québec en 1926. Le second recueil, « Poèmes » (Montréal, 1929), lui valut le prix David ex aequo avec Simone Routier, auteur de « L’immortel adolescent ». Grâce à ce prix, elle partit étudier à la Sorbonne en 1930. Cette même année, elle obtint le premier prix de la Société des poètes de Lyon. De retour au Québec, elle collabora à plusieurs périodiques : Revue moderne,...
27 poezii, 0 proze
SLserban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
AMAlecu Marinel
_ S U N T _ D I N_ Bucuresti. _ U N D E _ L U C R E Z ? blogger _ S T U D I I _ facultate Matematica-Informatica, facultate de Filosofie si Jurnalism, Master Mass Media si Comunicarea _ C U R S U R I _ Designer Pagini Web , Curs de Actorie. _ A C T I V I T A T I _ Programator PHP, Web designer. _ S I T E –U R I _ www.mariansolenza.3x.ro. _ B L O G U R I _ http://textecomice.wordpress.com http://pozemanastiri.wordpress.com https://tricouri3d.wordpress.com
76 poezii, 0 proze
SPSully Prudhomme
René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839,Paris – d. 6 septembrie 1907,Châtenay-Malabry), (Sully Prudhomme), a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură la 10 decembrie 1901. Motivația Juriului Nobel: "...Ca o recunoaștere specială a artei lui poetice vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare dintre calitățile inimii și cele ale intelectualului." Viața S-a născut la Paris. Încă din adolescență era pasionat de științele exacte.După un stagiu în administrația uzinei metalurgice de la Creusot și un început de studii de drept, se consacră literaturii, beneficiind de o moștenire care îi asigură independența materială. În cadrul societății literare "Conférence de La Bruyère" își citește primele versuri. Îi cunoaște pe Leconte de Lisle și pe José Maria de Heredia.În anul 1865 publică volumul de versuri de factură parnasiană Stances et poèmes. În volumele următoare Les solitudes și Les Vaines Tendresses, se manifestă un lirism personal...
1 poezii, 0 proze
FPFrancis Ponge
Francis Ponge (n. 27 martie 1899, Montpellier - d. 6 august 1988, Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes) a fost un celebru poet francez modernist. Inițial asociat cu suprarealismul, a sintetizat repede o formulă personală care îmbină poezia și eseul și care are întotdeauna ca subiect un lucru sau altul - de unde ideea de "poezie a obiectelor", obiecte ce se substituie în mare măsură prezenței umane. În literatura română, influența lui Ponge se resimte la mai mulți poeți precum Emil Brumaru, Constantin Abăluță, George Almosnino, Petre Vasile Fati, Gheorghe Grigurcu, Mircea Valeriu Popa, ș.a. La noi în România a apărut în 1974 la editura Univers o ediție tradusă de Irina Mavrodin a cărții "Le Parti pris des choses" (tradusă ca "De partea lucrurilor"), primul său volum și cel mai cunoscut. / Francis Ponge est un poète français, né à Montpellier le 27 mars 1899 et décédé au Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes, le 6 août 1988. Œuvre * Le Parti pris des choses, 1942. * Proêmes,...
7 poezii, 0 proze
Tristan Corbière
Édouard-Joachim Corbière (pseudonim: Tristan Corbière, n. 18 iulie 1845 - d. 1 martie 1875) a fost un poet francez. Prin căutările sale formale, (a folosit printre primii dicteul automat, sau mai bine spus o formă ce anticipează dicteul automat) este considerat precursor al liricii moderne. * Édouard-Joachim Corbière, dit Tristan Corbière, né le 18 juillet 1845 au manoir de Coat-Congar à Morlaix (Finistère) et mort le 1er mars 1875 à Morlaix, est un poète français. Il est né de l'union d'Édouard Corbière et d'Angélique Aspasie Puyo que 33 ans séparent : à sa naissance, son père est âgé de 52 ans, et sa mère de 19. Après une enfance passée sans histoire dans le manoir du Launay, Tristan est envoyé à l'âge de 14 ans en pension au lycée impérial de Saint-Brieuc. C'est à cette époque qu'il commence à souffrir du rhumatisme articulaire qui lui gâchera l'existence et qui aura raison de lui. Son état de santé...
9 poezii, 0 proze
JSJules Supervielle
Jules Supervielle (1884-1960) Poète, romancier et dramaturge français, auteur d\'une poésie très personnelle, hantée par l\'angoisse de l\'absence et le sens du mystère. Né à Montevideo, en Uruguay, issu d\'une famille de grande bourgeoisie, orphelin huit mois après sa naissance, il fut élevé par son oncle et sa tante, et partagea sa vie entre la France et l\'Amérique du Sud. Il se maria en 1904, et fut père de six enfants. Tandis que ses premiers poèmes sont d\'une facture assez traditionnelle (Brumes du passé, 1900 ; Comme des voiliers, 1910), la fréquentation de Jules Laforgue le poussa à cultiver l\'humour (Poèmes de l\'humour triste, 1919). Il se libéra de toute influence à partir de Débarcadères (1922), le premier de ses recueils en vers libres, où se retrouve toutefois le goût pour les voyages qu\'il partageait avec Valéry Larbaud. Après un roman fantastique (L\'Homme de la pampa,...
22 poezii, 0 proze
S o n e t 7 7
de Adrian Munteanu
Un ametist clipește în lumină. Mă văd întins pe-altarul lui de sânge. În casa mea privirea mi se frânge Sub desfătări de scenă și cortină. În cerc tăcut mulțimea-n jur se strânge. Arunc și eu în omul...
S o n e t 1 7 7
de Adrian Munteanu
Întoarce-te din plesnituri de stâncă, Din scobituri de râpi muiate-n rouă. Despică umbra muntelui în două, Fugi de genunea norilor, adâncă. Arată-mi chipul blând de lună nouă Și nu privi în urma...
S o n e t 7
de Adrian Munteanu
Privește-n tine, cât de mult se poate, La cerc îngust de clipe în lumină. Ascunde-te, să nu-ți găsească vină, Cortina trage-o peste tot și toate. Fără să știi de ordine și cină, Stai și ascultă în...
S o n e t 7 0
de Adrian Munteanu
În timp ce corpul leneș ațipește, Eu navighez prin spații paralele Și mă transport în templele rebele Ce-mi vor plăti strădania regește. Un trist bătrân ce umblă în atele Pe coridoare mă călăuzește...
S o n e t 7 1
de Adrian Munteanu
Intrăm în labirint. E Creta-n soare. Theseu privește-n juru-i și așteaptă. Nu se disting căderi și nici o treaptă Și nu rămâne-n noi decât uitare. Pe Minotaur îl va prinde-n faptă. Pornește lupta...
S o n e t 7 2
de Adrian Munteanu
În valea cu dureri răbdându-și chinul, Umbre pustii colindă rătăcite, Se prigonesc cu trupuri răvășite Și-și beau licoarea roșie ca vinul. Cu dinți de lup și pofte hămesite Pornesc năvala,...
S o n e t 7 3
de Adrian Munteanu
Ideea mea de zbor și de ființă Nu e ființa, slabă desfătare. Ființa-i doar ființă plutitoare Și dorul de a fi, după voință. Să nu mă tem de somn și nemișcare, De nesfârșit, de este cu putință, Ca...
S o n e t 7 4
de Adrian Munteanu
O ramură uscată se întinde Pe catafalcul celui care pleacă. De va ajunge râul să îl treacă Va înverzi cu suflet de colinde. Cei ce n-au fost sortiți ca să le placă Al soarelui avânt ce ne cuprinde,...
S o n e t 7 5
de Adrian Munteanu
Cruzimea, ignoranța, barbaria, Somnul adânc, voința cea brutală Și lumea de instincte, veșnic goală, Ne țin supuși formând Eikasia. În Pistis adunăm, privind cu fală, Părerea și credința, datoria....
S o n e t 7 6
de Adrian Munteanu
Bogat mă vreau pe-o scară a ființei, Dar mă afund în propria-mi durere. Înțepenesc în scheme austere, Iubesc sclavia, sora neputinței. Nu mă disting prin rang și prin avere Și nici prin rugul aprig...