Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Răbdare la asamblare…"9173 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Miron KiropolMK

Miron Kiropol

AutorClasic

s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...

5 poezii, 0 proze

CS

Cuban Paula Stefana

AutorAtelier

Sunt nascuta in Romania, actual locuiesc la Milano.Profesia mea:estetista.Pasiunea mea:scrisul.Am sa enumar cateva cuvinte ce ma definesc:finete, calm, rabdare, nebunie, dragoste, curaj, speranta.Iubesc: plimbarile lungi in natura, cititul, imaginatia.Nu urasc nimic dar nu-mi plac:oameni fatarnici, televizorul, tristetea, caldura in exces.Ador sa visez cu ochii deschisi si sa-mi traiesc viata asa cum este ea!

1 poezii, 0 proze

Barbu Mihaela AndreeaBA

Barbu Mihaela Andreea

AutorAtelier

Intr-o lume stapanita doar de egoism,de incertitudini de materialism si superficialitate s-a nascut un copil,un lastar care avea sa creasca frumos si puternic...care voia sa rodeasca fruct ales desi se nascuse din spini,avea speranta si determinare rabdare sa astepte primavara si vara existentei sale!Timpul a trecut greu,cu vant si ploi,umbrit din toate partile,ma zbat sa ajung la lumina,sa infloresc si sa demonstrez tuturor ca simtamintele pure din sufletul uman sunt nestemate nepretuite,asta-mi e averea!Desi deznadejdea,nesiguranta,eliberarea prin abandon ma apasa,de fiecare data o sa las in urma o samanta salvatoare si o sa renasc precum Phoenix din propria mea cenusa... Sunt poate,doar un copil maturizat inainte de vreme...

10 poezii, 0 proze

nadiaN

nadia

AutorAtelier

Imi pare bine ca in sfarsit am ocazia sa scriu totu despre mine si cu ocazia asta sa mi pot evalua cat mai bine personalitatea, etc..... Sunt o fata de 22 de ani, inalta , cu ochi caprui-verzi si careia ii place sa citeasca mult , mult de tot , daca as putea as sta toata ziua cu nasu n carti.Sunt cuminte dar in acelasi timp si putin mai nebunatica ptr ca adeseori fac nazbatii si am niste ganduri nu tocmai''curate'', dar ce sa fac daca asa sunt eu? Imi place sa vb cu oamenii, sa i ascult , am rabdare cu ei , imi place sa vad partea buna in fiecare om. Sunt modesta , nu mi place sa fiu in centrul atentiei , desi de cele mai multe ori asa mi se intampla ptr ca nu s , oriunde as fi reusesc sa atrag atentia[ fac io ceva de atrag atentia] ....Cateodata am impresia ca sunt superficiala dar e si datorita varstei ....Imi place sa inveselesc oamenii la care tin , sa i ajut , imi place natura si tot ceea ce este natural, net.... Cat despre defectele mele , ei da sunt cam pisaloaga si asta ii...

8 poezii, 0 proze

Iulian HermeziuIH

Iulian Hermeziu

AutorAtelier

Deoarece biografiile le consider un fel de „blind date” cu trecutul, pentru a nu vă pierde răbdarea cu chestiuni ce le pot scrie și altii dupa ce mor, am să creionez succint câteva date despre mine: -născut in Bacău la data de 4 iulie 1980; -strămutat din Bacău la Bucuresti in interesul de a studia ceva; -am inhalat vreo patru ani de facultate de filosofie și jurnalism, fără licența-deci, nefinalizată. -actualmente mă prefac a ma juca de-a fotograful, graficianul (dtp-istul), web-adminul unor cluburi foarte cunoscute din Bucuresti. -mizez pe ideea de a ,,incepe” altă facultate insă sunt in dubii. -planuri de viitor: advertising. -vise: aș vrea sa fiu recitat la școala de copiii din cls. I-XIII, iar cei de a XII-a să-și dea duhul până invață comentariile pe-de-rost a poeziei macabre athomusciene.

10 poezii, 0 proze

DC

Dina Calin

AutorAtelier

Nascuta in Bucuresti. Absolventa a liceului Sfintul Sava si apoi a facultatii de Electronica si Telecomunicatii Bucuresti. Decizia de a se dedica scrisului a fost luata la 18 ani, numai ca in loc sa se dedice studiului in acest domeniu, de frica sa nu-si piarda originalitatea, a preferat sa se arunce in viltoarea vietii ca si cum scrisul nu era scopul vietii sale. Intr-o zi, pe masura ce intelegea ca e timpul sa isi tina promisiunea fata de tinara de 18 ani si sa-si descarce desaga cu "scoici" strinse de pe malul marii existentei de pina atunci, a ajuns la concluzia ca scrisul chiar nu trebuie sa fie scopul vietii ei, ci doar unul din scopurile vietii ei, eventual. Astfel incepatoare cu vechime Dina Calin isi aduna rabdarea si tutunul necesare concluzionarii vechii ei obsesii.

21 poezii, 0 proze

NN

Nicoleta niculcea

AutorAtelier

Cum am aparut? Nici eu nu-mi dau inca bine seama... Dar am vazut zambetul diminetii de august, si m-am multumit cu soarele. Nu m-am desprins nici acum de locul in care, copil fiind, stateam la cozi infernale, si cand ajungeam sa fiu rasplatita pentru rabdarea mea, o voce de Baba-Cloanta se auzea de dupa raft..."Copiilor, nu am voie sa le vand malai!" Strangeam banii, si vocea mamei imi rasuna a dreptate..."Da' ce? copiii nu mananca?". Facand intrecere cu timpul, am invatat ca mai am multe de invatat, dar nu m-am putut niciodata dezvata de "Jocul de-a cuvantul". Acum muncesc prin cuvant. Stiu ca il pot folosi si ma poate folosi. Magia acestuia,imi aseaza fantastic de repede elevii in banci, si aprinde felinare de curiozitate in ochisorii lor inocenti.

2 poezii, 0 proze

VI

Vinca Ion

AutorAtelier

Mulțumesc celor care au avut bunăvoința și răbdarea de a citi și textele postate de mine.

36 poezii, 0 proze

CA

Coșarcă Adrian

AutorAtelier

Visul,speranța și creația sunt armele mele, răbdarea e armura mea. Credința mă ține în picioare pentru a lupta.

5 poezii, 0 proze

Onirica ElisaOE

Onirica Elisa

AutorAtelier

Ador descrierile neconventionale..sunt o metafora,un spirit impletit de note muzicale si litere,un perpetuu sir de intrebari existentiale.. Atentia mea se canalizeaza asupra romanelor psihologice si nu numai. Mi-as dori sa lucrez in cadrul UNICEF (sau domeniul externelor) o organizatie care ma reprezinta, unde consider ca as putea imbina calitatile mele de om si cunostiintele cu succes, ascultandu-mi astfel si sufletul si ratiunea. Iubesc oamenii, comunicarea, sa zambesc.A scrie, a citi, a asculta inseamna pentru mine a invata zi de zi sa traiesti, a te descoperi prin altii.. Ador sa dau colii sarutul gandurilor mele si mireasma acestuia o veti descoperii voi, cei ce veti avea rabdarea sa ma cititi.

6 poezii, 0 proze

Răbdare la asamblare…

de Ovidiu Radulescu

Bucătăriile americanilor sunt de fapt porțiuni ale sufrageriei, amenajate special, extrem de atragătoare ca aspect dar producătoare de miros specific în toată casa, în caz că cineva chiar dorește să...

EseuAtelier

Ea îl iubise până la brâu. Doar până la brâu: atâta putuse. El se ivise tehnologic şi o cam contrazisese [V]

de Daniela Luminita Teleoaca

De bună seamă că Dumnezeu a fost foarte îndrăgostit când a creat Lumea. Nimicul nu s-a mai înţeles cu El. Sub nicio formă. Boem din fire, Celălalt Şi-a luat lumea în cap [şi la figurat, şi la...

ProzăAtelier

Aștept compătimire (și compasiune)

de Stefan Doru Dancus

Orbitor de discordant zgomotul mașinilor de formula unu. Ce caută sunetele acestea dezacordate în pauzele memoriei mele? Distilând secundele unor asemenea viziuni auditive obțin un limbaj prin care...

Atelier

La cules de rodii în cartierul Rahova 28

de Anni- Lorei Mainka

Din primăvară începeau să înflorească zeci de găleți pline cu mușcate, begonii, „nu-mă-uita”, panseluțe și pe jos, printre pietrele curții ghețișoare, o floare mică, delicată de pus la butonieră, o...

ProzăAtelier

Drumul Soldatului

de Alecu Marinel

Să fi soldat nu e ușor La început , la încorporare N-ai de nici unde ajutor N-ai nici un pic răbdare La unitate când ajungi Îți iei rămas bun de la rude Îți iei în brațe două pungi Și intri în...

PoezieAtelier

orașul mut

de ovidiu cristian dinica

este singurul oraș ce are împărați la fiecare capăt la capătul sudic un cezar spânzură timpul în undiță momeala o dă apelor adânci să-i încarce năvodul cu răbdare la capătul opus într-un maldăr de...

PoezieAtelier

Raluca Daciada Manole - o privire, un gând nespus și un dor de tăcere

de Maria Prochipiuc

Dumitru Cioacă-Genuneanu Comentariul marelui rege Decebal la poezia \"Iisus printre daci\" de Raluca Daciada Manole \"I-ar fi pus pe frunte Cununa de spice\" (Raluca Daciada Manole) pe Iisus noi il...

EseuAtelier

Gandul

de Alin Micu

Gandul trebuinta avea de adapost in care nefaptura sa sa-si aibe rost Nesuferit si prigonit s-a pogorat ca duh in cap de mort salasul l-a impodobit, pereche, cu nemaivazuta ureche cu ochi deochitor...

PoezieAtelier

Când ai să vii?

de mariniuc viorica

Natura și-a schimbat veșmântul În ritmul acelor de ceas. Când primăvar-aduce stropii Ca să trezească-n vale snopii, Aștept să clatini iar pământul, În drama timpului rămas. S-au botezat în muguri...

PoezieAtelier

pisici viclene

de bianca marcovici

Evacuații mei, una din fiice cu cei cinci copii, unul în armată din chibuțul Rosh Hanikra, din nordul Israelului rezistă într-o casă închiriată din Kiriat Moțkim de peste un an...alarmele s-au...

Atelier