Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Drumul Soldatului

1998 - în armată la Sibiu

3 min lectură·
Mediu
Să fi soldat nu e ușor
La început , la încorporare
N-ai de nici unde ajutor
N-ai nici un pic răbdare
La unitate când ajungi
Îți iei rămas bun de la rude
Îți iei în brațe două pungi
Și intri în unitate ca nici unde
La început îți înmânează un sac
Ca țoalele să ți le pui în el
Și într-o sală ajungi la țanc
Unde vei fi repartizat de fel
Acolo te așezi greoi pe scaun
Privești în juru-ți la ceilalți
Parcă ai fi într-un ceaun
Unde vor fi repartizați recruți
Trimis într-un pluton de companie
Te duc la doctor imediat
Să-ți facă o consultație
Să n-ai vreo boală de lăsat
Și mai departe mergi la tuns
La unison părul ni-l face la fel
Apoi la baie noi am ajuns
Să ne spele , ne dăm cu gel
Ajungem apoi la dormitor
Ne împrăștie ținuta ostășească
Nu ne rămâne nici un dor
De casa noastră părintească
Ne echipăm , ne salutăm
Prima impresie ne-o facem doar
Găsim un pat unde-o să dormitam
Îngândurați acasă în zadar
Și-n prima zi de armată
Gustăm povara cătăniei
Ne zbuciumăm deodată
De fața ei slugărniciei
Ne dă la toți o armă-n mână
Sergentul ne`nfricat privește
Cum o privim ca pe-o stăpână
Glumind cu noi , mustește
Înjurături primim întruna
De la un căpitan tâmpit
Și ne mai da și câte una
Privindu-ne scârbit , ca un scrintit
Spre seară când ieșim în curte
Să ne aerisim de-atâta muncă
Câțiva țigani cântă de jale într-o parte
Și ne-ntristăm de ne veni de ducă
Când ne-ncolonează pentru masă
Ne îmbrancim în fel și chip
Să prindem o mâncare sănătoasă
Spre seară scriu un plic
La detașare când ne-au împărțit
Am plâns cu jale și amar
Și la Sibiu am fost sortit
Ce despărțire grea , o ce calvar
Când la Sibiu eu am ajuns
Ne așteptau vreo șapte veterani
Și la sectoare ei ne-au pus
Și la plantoane , eram bibani
Maiorul dimineața ne scotea la munci
Iar dupamiaza la raportul său
Privea la ai noștri bocanci
Dacă-s făcuți pe placul său
În toată armata am avut
Permisii , patru-i de ajuns
De atâta boală ajuns-am ca un slut
Nu mă mai săturăm de plâns
Din zi în zi simțeam ceva
În astă armată dezorganizată
Prostia tuturor se tot mărea
Parcă nu le mai ajungea odată
Zi după zi , ceas după ceas
Eu tot privesc adânc în zare
Tot calculând cât a mai rămas
Până la marea liberare
Cinșpe zile a mai rămas
Trântesc haină militară
La \"Enigma” fac popas
Să mă satur de-o povară
Azi mă liberez de armată
Sănătos ajung acasă
Să îmi iau râvnita plată
Mama iar e bucuroasă
001324
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
448
Citire
3 min
Versuri
84
Actualizat

Cum sa citezi

Alecu Marinel. “Drumul Soldatului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alecu-marinel/poezie/13897809/drumul-soldatului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.