"Prea bătrân" – 20508 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMarina Samoila
prea batrana pentru a fi incepatoare, prea inocenta pentru a nu fi tanara // too old for being a beginner, too innocent for being really old // trop agee pour etre debutante, trop innocente pour ne pas etre jeune
97 poezii, 0 proze
corneliu zegrean
Sunt prea bătrân ca să fiu tânăr, Sunt tânăr ca să fiu bătrân, Am dus și încă port pe umăr Ce mi-a fost dat, pe ce-s stăpân. M-am născut la 24 Octombrie l934, într-un sat, parcă uitat și de Dumnezeu, dispus între cetățile Ungurașului și Ciceului, despre care și istoricii au uitat să mai vorbească, la vreo 3-4 km. distanță de confluența Someșului Mic cu Someșul cel « buclucaș », satul Nireș, pe care eu nu o să-l uit și după care mi-am luat și pseodonimul : « nireșeanul » . Școala primară ? Mai mult prin grădina popii, Cu multe straturi de ceapă, Am plivit scaii cu mâna, Rareori cu câte-o sapă. Celelalte cursuri le-am terminat la Dej, Cluj și Oradea, unde am absolvit o Școală de Ofițeri de Administrație și Finanțe, în 1956, cu gradul –Locotenent. Mi-am definitivat studiile militare la Academia de Inalte Studii Militare iar cele civile la Academia de Studii Economice, București. Ca militar de carieră, am parcurs toate erarhiile de grade și de funcții până la gradul de general. În 1994 am...
131 poezii, 0 proze
Radu Tanase
Jurnalist...asta mai nou,pana nu demult om de televiziune indragostit de magia imaginii.Indragostit de cartile bune,vinul vechi si femeie... Prea tanar pentru a imi permite sa fiu batran...prea naiv pentru a nu fi curajos.Incerc sa fac in viata "doar prostiile care imi fac cu adevarat placere"
5 poezii, 0 proze
Dan Roxana - Maria
Nascuta intr-o zi ploioasa de primavara in Orasul Viorilor , am avut o copilarie fara prea multe amintiri , de care m-am desprins in momentul in care am fost admisa la Liceul Militar 'Mihai Viteazul ' din Alba Iulia . Desi am obtinut o nota mare la examenul de bacalaureat , am avut parte de un esec la edmiterea de la Academia Navala 'Mircea cel Batran ' , esec ce m-a determinat sa imi continui drumul , pe calea armatei , prin intermediul ' Scolii Militare de Maistri Militari a Fortelor Navale ' (scoala in care inca mai studiez ).
6 poezii, 0 proze
Bogdan Nicolae Groza
doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....
592 poezii, 0 proze
George Vasilievici
„de o vreme înotai într-un zid. azi ai găsit ieșirea, pe partea cealaltă. eram cu tine când mi-a venit în cap asta: Te iubesc, moarte. Eu tot la tine mă întorc. Viața e doar o simplă aventură. Te iubesc, viață. Eu doar cu tine vreau să fiu. Moartea e doar o căsnicie aranjată. ai râs, tu ai fi inversat strofele. fie, le inversez, întoarce tu zidul”. (Mugur Grosu) A murit George, cu îngerii lui cu aripi de lame de ras care fumează pe la spatele lui Dumnezeu și îi aprind lumânări în față. A murit George, cu copil cu ochi bătrâni, care a privit prea mult în interiorul lumii și a scos de acolo urâtele și frumoasele, fără să aleagă. A murit George, petrecut de necredința prietenilor în dispariția sa... în Săptămâna luminată... „Acum aproape patru ani făceam cunoștință cu George Vasilievici. A trebuit să-mi spună atunci cea mai cruntă veste. Că a murit tata... Nu am putut atunci ajunge acasă și am făcut stenciluri cu Tatăl Nostru în neștire, supravegheat de George, Mugur, Miki, Alina......
0 poezii, 0 proze
George Mihalcea
N.: 13.03.1954, Buzău Absolvent al Colegiului Național „Mircea Cel Bătrân”(Constanța) și al Academiei Forțelor Terestre (Sibiu); A debutat în revista literară “Tomis” în 1972 Ținut la index până în 1990, în toamna aceluiași an a devenit redactor în presa militară scrisă. În primăvara anului 1991 devine realizator al emisiunilor militare de radio și televiziune (“Ora armatei” și “Pro Patria”). În 1998 optează pentru o carieră civilă, ocupând succesiv funcțiile de editor coordonator în departamentul Știri al Antenei 1și redactor șef în departamentul Știri la Tele7 abc. Din primăvara anului 2002 este realizator al emisiunii de politică internațională “Marș forțat” la postul B1 tv. Tot acolo, din aprilie 2005, realizează și emisiunea “Lumea cărților”. Volume publicate: “Numele focului”- colecția “101 poeme de dragoste” (împreună cu Liviu Vișan, Vasile Ursache, George David și Laurențiu Sfinteș), Ed. Militară ,1997 “Galera cu fluturi”(poezie) – Ed. Cogito, 1997 “Sentiment latin/Sentimento...
1 poezii, 0 proze
Alexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Tana Qvil
Tana Qvil alias Maria Ana Oardă (n. 27 decembrie 1894, București, d. ?) este o poetă româncă, soția lui Ion Vinea. Inedita poreclă vine de la numele soției regelui roman Tarquiniu Bătrânul, Tanaquil (nume găsit la întâmplare de poetă într-un Larousse). Tatăl poetei a fost medic de profesie, în timp ce mama a fost profesoară secundară. A studiat la facultatea de litere din București. Pentru câțiva ani ea va preda română și istorie, înainte ca să se reprofileze, tot temporar, pe traduceri. Colaborează prima dată în 1997 la Deșteptarea politică și socială, zis și Chemarea, publicație de stânga condusă de Ion Vinea. A publicat doar în Clopotul lui H. Gad și mai ales în Contimporanul. Își strânge versurile în volum abia în 1968, după modelul soțului ei. Opere * Nocturne, Editura pentru Literatură, București, 1968 (cu prefață de Sașa Pană și copertă de Smaranda Banu)
5 poezii, 0 proze
Alexandru Grigore
S-a nascut la 1 septembrie 1941, in comuna Filfani, Arges. A absolvit liceul in 1957, la Pitesti, iar Facultatea de filologie in 1965, la Universitatea din Bucuresti. Si-a facut debutul in presa la 14 septembrie 1968, in revista „Luceafarul”. A colaborat la mai toate publicatiile culturale ale vremii: „Viata romaneasca”, „Luceafarul”, „Romania literara” etc. A tradus din literatura rusa si sovietica poeme de Evtusenko, Majakovski, Block. Au scris despre el: Laurentiu Ulici, Dan Laurentiu, Horia Badescu, Al. Condeescu, Mircea Scarlat, Lucia Fenesan s.a. A murit la 30 iunie 1981, in Bucuresti. Volume publicate: „Tagade” (1970), „Ceremoniile” (1978) „La marginea imparatiei” (1984, postum). "Moartea unui poet Un rebel incorigibil. O minte ascutita si un simt poetic deosebit, dublate de o cultura de invidiat. Cand l-am cunoscut, in 1978, tocmai isi finisa volumul care avea sa apara in acelasi an. Era in clinciuri mari cu cenzura editurii Cartea Romaneasca.„Uite, batrane, chestia asta li se...
1 poezii, 0 proze
Prea bătrân
de Leonard Cohen
Sunt prea în vârstă ca să mai învăț numele noilor noștri ucigași Uite-l pe ăsta pare ostenit și-atrăgător e devotat, profesoral Seamănă bine cu mine când predam o formă radicală de budism nebunilor...
Prea tarziu,la Paris
de Adrian Păunescu
Prea tarziu am ajuns la Paris, prea batran, n-am avut nici noroc, nici chemari, nici curaj, unde sunt, ma trezesc doritor sa raman si, cu grele picioare, m-ating de pavaj. Nu-i de mine nimic din...
Sunt prea tânăr să mor
de Morar Nucu
sunt prea tânăr să mor, sunt prea bătrân să debutez ochiul obosit, miop, ascunde un suflet chinuit naivul încă zvâcnește prostește așteptând e prea devreme să fie târziu și totuși mă-ncovoi umbrele...
prea sfâșiate dorințe
de Monica - Nicoleta Făgețean
tu nu mi-ai spus niciodată te iubesc îți arătam acoperișurile fumurii ale orașului stelele amestecate cu rădăcinile mele de os mai adânc de cer am ajuns să dau de un diapazon avea șapte clape șapte...
Nu prea sunt locuri în spitale
de Gârda Petru Ioan
L-am dus -era riscant s-amân- La doctor pe bunicul, Dar l-a respins, că-i prea bătrân, A reținut doar plicul.
Un pod prea indepartat
de Dumitrescu Razvan
O privea exact așa cum o privise și în urmă cu 45 de ani. Corpul îi era același, păstrându-se intact, neîmbătrânind nici măcar o singură zi. Se întindea albastră, infinită și tăcută, rătăcind în...
Celui prea-iubit
de Cristiana Popp
Sunt doar a ta, privește-mă trist! E-atât pustiu în ochii tăi, Iubire și tăgadă. Cu palme reci, cu vis de Christ Mă prăbușesc în tine de mă vrei Și-n moartea-ți de zăpadă. De-ai ști că te zăresc pe...
În sat, trece o bătrână cu ștergarul chipului lemnos și uscat...
de Iulia Elize
bătrână, culmile sunt lângă, dar tu le cerți! mai jos pe sub sat este o fântană joasă unde nu mai merge nimenea deși este o apă curată, plânsă din marama unei femei necăsătorite acum bătrână și cu...
Fiecare cu moartea lui
de Teodor Dume
Ești prea bătrân ca să mergi mai departe oprește-te la capătul anilor șaptezeci Dumnezeu nu mai face calcule este prea ocupat ca să-ți mai numere încă vreo douăzeci privește și ascultă dincolo ușa...
Autoportret urban
de Adrian Firica
Sunt prea bătrân, la fel nebun, beau aceleași cafele amare contrapuse unei soarte, sperând că fiind mai multe, o vor îneca pe ea numai una. Port din blazare aceleași numere de telefon, au avut alții...
