Poezie
În sat, trece o bătrână cu ștergarul chipului lemnos și uscat...
2 min lectură·
Mediu
bătrână,
culmile sunt lângă, dar tu le cerți!
mai jos
pe sub sat
este o fântană joasă unde nu mai merge nimenea
deși este o apă curată, plânsă din marama unei femei necăsătorite
acum bătrână și cu ochii încă verzi, vii
neprefăcuți și mari
de ce nu deschizi brațele nici măcar pentru copii
cine ești tu
sălbateca satului, calul cel brun transformat în femeie
am jăratec, în degete, lapte
și sunt înghețată și degerată de ieri, lângă sobă
ce tragi...
tragi viața ți-o plângi
cine sa bea din lacrimile unei bătrane
te așteaptă mormântul
îl vezi?
este sus pe colină, leliță
îmi pare că în oală mămăliga și mălaiul au dat pe dinafară
numai eu merg cu picioarele pe dinainte
este liniște...
dacă îmi sfărâm oasele de la mâna stângă mă prefac în femeia bătrână
pe mine, nu ma așteaptă nimeni să mă frângă, în sat...
o muiere... Ioan al `Popii...
nebună, vid de lancie plânsă,
e ciudat cum din gutui cade un fel de spumă de zmeură, încă
bătrânele știu să facă spumă de zmeură
cu albuș de ou bătut.
unii spun ca sunt ciudată, alții ca sunt prea bătrană
dar eu tac
pe catrință, este desenată o fantână și chiar este un sat
Văsălie... Văsălie...
un măgar, bivolii mă mai împing până la ușă
și apa curge în mine până când se preface în firișor de aur și sânge.
02889
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 231
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulia Elize. “În sat, trece o bătrână cu ștergarul chipului lemnos și uscat....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14179567/in-sat-trece-o-batrana-cu-stergarul-chipului-lemnos-si-uscatComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Îi dau puțin zvâc, la bătrânică, lasă-o să fie ea femeie necăsătorită, pentru că are picioarele bune.
Glumesc, dar chiar îi doresc să fie picioarele ei frumoase și bune! Se mai întâmplă, pe la vârsta a iii-a... :) îi doresc :)
Mulțumesc Stănică!
Glumesc, dar chiar îi doresc să fie picioarele ei frumoase și bune! Se mai întâmplă, pe la vârsta a iii-a... :) îi doresc :)
Mulțumesc Stănică!
0

altfel, o propunere de imagini ce par desprinse din gânduri rătăcite printre spații ale unor dorințe care mai au viață, dar nu pot rodi, precum o sămânță într-un pământ trist, doritor de ploaie
spor!