Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pietre, oameni și pustiu"18723 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Petre SolomonPS

Petre Solomon

AutorClasic

Petre Solomon (n. 15 februarie 1923, București - m. 28 octombrie 1991) a fost un scriitor și un traducător evreu din România. Urmează Liceul Comercial „Cultura”, apoi cursurile Colegiului pentru evrei „Onescu”, până în aprilie 1944, când pleacă în Palestina, de unde revine în august 1946. În continuarea studiilor de limbă și literatură engleză, începute în cadrul cursurilor organizate de „University of Cambridge” la Haifa, își ia licența la Facultatea de Litere a Universității din București. Lucrează un timp în redacția Editurii „Cartea Rusă” și apoi la Agerpress, de unde este scos în 1952, după excluderea din partid, din pricina interludiului palestinian. A debutat în toamna lui 1944 cu versuri în revista „Orizont”, publicând de-a lungul anilor mai multe volume de poezii: Lumina zilei (1954), Drum spre oameni (1956), Relief (1965), Între foc și cenușă (1968), Umbra necesară (1971), Exerciții de candoare (1974), Culoarea anotimpurilor (1977), Timpul neprobabil (1985), Hotarul de...

2 poezii, 0 proze

Claudia Minela PetreCP

Claudia Minela Petre

AutorAtelier

Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele...

179 poezii, 0 proze

Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

VT

Victor Titiu

AutorAtelier

Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!

24 poezii, 0 proze

EA

Efrim Alexandra

AutorAtelier

eu' imaginea unui suflet singuratic ce nu se poate regăsi printre ' piese teatrale prea înghesuite și mult prea departe ' ''Și-atunci mă apropii de pietre și tac, iau cuvintele și le-nec în mare. Șuier luna și o răsar și o prefac într-o dragoste mare.'' N.Stanescu

3 poezii, 0 proze

GC

Gavril Ciuban

AutorClasic

-debut în „Cronica”(1975) -a publicat versuri, proză, eseuri și reflecții pe teme sociale la: „Romaânia Literară”, „Echinox”, „Familia”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Transilvania”, „Orizont”, „Calende”... -volume: „Cultivatorul de pietre și tandra dihanie”, Dacia, 1992 „Fântâna cu ghinturi”, editura Jurnalul de Sighet, 1996 „Versuri din proză”, editura Proema (Baia Mare), 2000 „Poeme”, editura Limes (Cluj-Napoca), 2000, antologie de autor „Est”, Limes, 2002 -membru al Uniunii Scriitorilor

4 poezii, 0 proze

ana andoneAA

ana andone

AutorAtelier

Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...

144 poezii, 0 proze

adrian renteaAR

adrian rentea

AutorAtelier

Născut pe 2 aprilie 1978 Am urmat cursurile de zi ale Grupului Școlar Industrial Electromureș, iar mai apoi cele ale Universității Dimitrie Cantemir. Ambele profil real. apariții în revistele: Vatra (nr. 11-12/2017), Meridian Cultural Românesc (nr. 16/2018, 20/2019, 24/2020), LitArt, apariții periodice începând cu septembrie 2013 și lunar cu cronica întâlnirilor cenaclului, ianuarie 2016 - martie 2018 Volume publicate: Inchizitoriul unui profan - editura LitArt, octombrie 2015 Pietre din Marea Irlandei - editura LitArt, decembrie 2017

296 poezii, 0 proze

Stăncioi NatanaelSN

Stăncioi Natanael

AutorAtelier

"Unde și când m-am ivit în lumină nu știu, din umbră mă ispitesc singur să cred că lumea e o cântare. Străin zâmbind, vrăjit suind, în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare. Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund. De vânturi și isprăvi visate îmi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: când vinovat pe coperișele iadului, când fără păcat pe muntele cu crini. Închis în cercul aceleiași vetre fac schimb de taine cu strămoșii, norodul spălat de ape subt pietre. Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult în mine cum se tot revarsă poveștile sângelui uitat de mult. Binecuvânt pânea și luna. Ziua trăiesc împrăștiat cu furtuna. Cu cuvinte stinse în gură am cântat și mai cânt marea trecere, somnul lumii, îngerii de ceară. De pe-un umăr pe altul tăcând îmi trec steaua ca o povară." (Lucian Blaga)

13 poezii, 0 proze

George MagheruGM

George Magheru

AutorClasic

[George Magheru (17-3 Dec. 1892--17 Aug. 1952) Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditațiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune”; poezii: “Cântece la marginea nopții” Criticul literar Gr. T. Popa e sensibil, cum e și firesc, la scrisul medicilor-scriitori. Astfel, în Pietre de Cerb, de George Magheru (1937), vede un echivalent românesc al lui Faust. Afirmația este encomiastică și el argumentează pe larg, asta însă nu-l împiedică să-i reveleze lipsuri în măiestria artistică, datorită cărora George Magheru a ratat o potențială operă de prim rang a literaturii românești. Ca poem consacrat destinului uman, el îi reproșează linearitatea: "el este biolog și știe acest lucru".

18 poezii, 0 proze

Pietre, oameni și pustiu

de Ionut Grosu

Pietre și nisip pe plajă Se privesc în ochi cu groază La extremități de timp. Un proces ireversibil Afectează steiul și îl Preface-n nisip. Rînjesc forțele ascunse Socotind răgazul pîn-se Toace-n...

PoezieAtelier

pietre de râu

de Stanica Ilie Viorel

cândva am adunat pietre din râu le-am folosit să construiesc un oraș blocul școala cinematograful librăria stația de autobuz doar una din fiecare pentru că era un oraș mic am decupat din hârtie...

Atelier

[Eu, animalul]

de Daniel Dăian

Din tatăl neasemuit am apărut noi ceilalți tributari sticlei unde orice trăsătură se lasă atinsă cu frumusețea palmelor de odinioară când mamele se iubeau în grup la fel cum banda rulantă transportă...

PoezieAtelier

Așteptări tulburate

de VIORICA UNGUREANU BERTEA

1. Mama tăcea pe fruntea ei broboane de aur deslușeam eu i-aș fi cuprins mâinile umerii aduși eu îmi tăiam degetele și păsărilor ce în ochiul mamei cuib și-au făcut drept hrană le aruncam mama tăcea...

PoezieAtelier

Cărăușii de oameni

de CRETU IOAN

Cărăușii de oameni Taximetriștii sînt ca marinarii. Numai că ei nu cutreieră prin porturile lumii, văzînd pe fugă locuri și oameni de toate națiile, culorile și obiceiurile. Oamenii care își petrec...

ProzăAtelier

Unii mă vedeau nălucă

de dorinMOLDOVEANU

Aproape de umbră călcam pe urmele profetului împiedicându-mă în pașii lui de Iisus pustiu la fiecare fântână se oprea pentru a bea la fiecare izvor se oprea să mai bea odată ducea în mână o vază pe...

PoezieAtelier

odată demult la celălalt capăt al lumii

de Dana Banu

\"cândva, când castelul în flăcări era și grăiai omenește: Iubito...\"-Paul Celan e frig în lume și-n fiecare om un soare mic și-al nimănui deschide ferestre las la o parte întunericul străbat...

PoezieAtelier

orașul

de Nuta Craciun

aleargă pe cer o lună îmbătrânită în marele oraș oamenii beau din ceașca plăcerii își odihnesc visele sub cerul curat trupurile copacilor și-au pierdut memoria rădăcinile lor caută mâinile trudite...

PoezieAtelier

Dincolo de tăcere

de Serban Codrin

PRIMÃVARA Zori de mărțișor – bătrânul coborându-și ochii spre pământ * Singur pe drumuri – o moină câteodată însoțitoare * Zori după dezgheț – Calea-Lactee-n vârful acelor de pin * Ziua când munții...

PoezieClasic

Singuratatea

de Popescu Ana-Cristina

Am ieșit într-o seară pe geam și am zărit singurătatea. Oamenii treceau grăbit spre casă. Teii își legănau plictisiți frunzele și eu priveam din lumea mea o altă lume. Eram atât de singură în...

EseuAtelier