odată demult la celălalt capăt al lumii

\"cândva, când castelul în flăcări era și grăiai omenește:
Iubito...\"-Paul Celan

e frig în lume și-n fiecare om un soare mic și-al nimănui deschide ferestre
las la o parte întunericul străbat coridoarele alunec ușor înspre capăt
te vei recunoaște îți spun te vei recunoaște în aceste semne prevestitoare

cine e cel care spală pietrele
cine e cel care îmi țese cămașa pentru somnul de veghe
stăm singuri la masă în jurul nostru înserarea ca o patimă neagră

o tavernă zgomot de fond samovarul cu sclipiri argintii
bem din cupe înalte vin rubiniu trec oameni vii peste umbrele noastre
3 nopți și-o singură zi la marginea lumii
acolo unde corăbiile ne-au adus din greșeală
acolo unde ciudatele flori ale nopții cresc din nisipuri
și pletele nu albesc niciodată și trupurile rămân pe veci călătoare

pământurile noastre le-am dat cu împrumut altora mai săraci și mai tineri
istoria s-a legat cu lanțuri de noi și urlă despletită-n pustiu neauzită de nimeni

vântul intră prin ungherele pline de praf și cenușă ale memoriei un ospăț regal
o lumină densă cuceritoare și aspră valuri de fum o mână pe umărul meu
pornim în lungi cortegii spre moarte dinspre ocean se aud mările risipite în trupul său generos
trecem întâmplător și împreună printre oameni și pietre zorile ne găsesc departe
n-am îngenuncheat nu știam cum n-am învățat la timp resemnarea

____________________________________________

era într-o zi de luni când am coborât în sala de așteptare
ochelari negri blugi decolorați teniși albi
cămașa țesută de tine în nopți prelungi de așteptare cu samovare și fum

de fapt aș fi vrut să îți scriu o telegramă

sunt bine.stop. plec spre capătul lumii. stop. nu am trecut niciodată pe aici deci nu pot să te iau cu mine. stop.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

apoi au venit alte vremuri mai complicate
inutile precum poemul acesta pe care cât de curând am să-l uit


ascultă acest text în lectura autoarei