"Pe o pagina alba domoala" – 22200 rezultate
0.02 secundeMeilisearchLigia Pârvulescu
Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu...
213 poezii, 0 proze
Iulia Elize
SCRIERI, CĂRȚI – Cărți elaborate, până în prezent (proză, poezie, realizări în domeniul literaturii): realizări românești, publicarea pe teritoriul României: (cu ISBN-uri de publicare națională): S-au adăugat la acestea și două publicări internaționale (ISBN SUA, pentru cărțile 49. și 50.) (ISBN exclusiv SUA, fără variantă română, altele decât primele două ediții românești...) Cărți exclusive extern - România.) 1. Iulia Elize – ”Tresăriri”, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2014, debut în proză, roman (179 pagini); 2. Iulia Elize – ”Pasul roșu al zilei” – Editura PIM, Iași, 2016, proză, roman (295 pagini); 3. Iulia Elize – ”Crini pe o felie de pâine” – Editura PIM, Iași, 2016, proză, roman (374 pagini); 4. Iulia Elize – ”Cântecele frumoasei Addo” – Editura Rafet, 2018, debut în poezie, poezie clasică (128 pagini); 5. Iulia Elize – ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit” Editura Eurostampa, Timișoara, 2019, Balade și poeme filosofice, Ediția I., (130 pagini); ”Trilogia femeii din...
668 poezii, 0 proze
ilona braica
M-am născut în Cluj-Napoca, la data de 11 iulie 1964, unde îmi trăiesc zilele una după alta și încerc să supraviețuiesc. Arta m-a atras mereu sub orice formă ar fi fost, îmi place să găsesc frumosul și acolo unde altcineva vede doar un lucru banal. Îmi place mult să citesc, să-mi aștern gândurile pe hârtie. Îmi place să mă pierd în visare, în contemplarea frumosului; să apreciez frumusețea gesturilor, a naturii, frumusețea oamenilor, frumusețea fiecărei zile din viața mea. Iubesc frumosul, iubesc copiii, iubesc oamenii, florile, natura cu toate minunile ei, iubesc viața. Poezie la modul mai serios am început să scriu acum doi ani, când mama mea se lupta cu cancerul. După o lungă suferință, după agonia dinaintea morții, s-a stins sărmana, așa cum a trăit, în liniște. Mi-a fost așa de greu s-o văd cum se chinuie, cum se stinge și eu să nu pot face nimic, încât într-o zi stând la calculator și plângând sfâșiată de durere, am deschis o pagină nouă și-am început să scriu ca după dictare....
26 poezii, 0 proze
Cristian Voicu
biografie ? inca nu am publicat nimic oficial dar am pus niste eseuri pe o pagina de net si au impresionat foarte multa lume. In plus am mai scris si niste poezii destul de dragutze
4 poezii, 0 proze
Nusa Adriana Neacșu
NEACȘU V. ADRIANA născută la 25 noiembrie 1968 localitatea Botoșani județul Botoșani - căsătorită în noiembrie 1988 în Slatina județul Olt - aprilie 2009 premiul I în cadrul Concursului de o pagina pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Se întâmplă la apus” – pentru povestirea „Greierașul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - mai 2009 premiul I pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Porți deschise” – cu povestirea „Bunicul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - debut editorial- iunie 2009 - în volumul antologic “Vara” – editura AS’S, Iași sub egida Asociației “Universul prieteniei” - primul volum de autor cu povești și povestiri pentru copii – “D’ale copilăriei” Editura PIM Iași 2012
25 poezii, 0 proze
Frigura Amalia
Sunt eleva in clasa a 8-a la o scoala din Bacau iar e parcursul gimnaziului am avut publicatii in revista scolii, o pagina speciala de autor si multe premii la concursuri bazate pe creatie. Sunt de parere ca fiecare secunda din viata noastra se scurge cu un motiv, ca fiecare iubire neimpartasita va lasa o urma intr-un suflet sincer si ca viata fiecaruia depinde de ganduri, caci ele vor ajunge fapte, iar faptele vor defini in cele din urma caracterul fiecaruia.
4 poezii, 0 proze
Marschall / Negru Simona
mă aflu într-o stare de dilemă, pagina voastră m-a luat prin surprindere, apărând la momentul oportun... întodeauna am dorit intâlnirea cu virtualul pe meleagurile fanteziei, dorința mea împlinindu-se abia acum... sunt rătăcită de o veșnicie pe undeva între starea reală a banalității și cea imaginară a lumii sufletului, acolo unde timpul își pierde din nimicnicia lui... stau și ascult geamătul neauzit al universului și când mă întorc, nu văd decât goana cotidianului... mă împiedic, mă ridic, mă lovesc, dar nimic nu se schimbă, nici măcar nu se produce o reverberație a apei prezentului, imobilitatea asta mă omoară, așa că încerc să las și eu o dâră cât de mică în lumea diafană a fanteziei...
55 poezii, 0 proze
Diaconeasa Nicoleta
N-am talent.Adolescenta e perioada cand omul are grija de sufletul lui , il descopera, il modeleaza , il formeaza.Ne intereseaza mai mult valorile, sentimentele si gandurile noastre.Spre maturitate ... adio.Nu stiu unde dispar toate acestea , sper sa nu descopar prea tarziu.Si de aceea unii dintre noi se apuca sa scrie,sa compuna versuri, scenarii ...sau oricum , sa scrie:) A scrie despre sentimentele,trairile,gandurile tale e cel mai bun exercitiu pentru a te descoperi. P.S -cei care simt nevoia sa comenteze referitor la vreun text,dar nu au cont pe acest site o pot face pe profilul meu de hi5,accesand mai sus "pagina personala web"-sunteti invitatii mei:D
9 poezii, 0 proze
Cristian Constantin
daca o sa-mi placa ce o sa gasesc pe pagina asta, o sa completez si biografia
1 poezii, 0 proze
Boca Daniel
Nascut pe plaiuri hunedorene, crescut prin multe localitati datorita drumului ales in viata, casatorit, bucurestean prin adoptie. Cei care doresc o lectura usoara sunt invitati sa acceseze pagina: http://pastilaalbastra.wordpress.com/
6 poezii, 0 proze
Pe o pagina alba domoala
de mircea trifu
Cu speranța urlând de-ndoială Fac o pagină goală pe cer, Dintr-o aripă albă domoală, Am furat, neștiind cui s-o cer. Stă rănită într-un vis agățată, Pe o virgulă-n formă de cui, Eu cu mâna...
Ultima pagină
de Vali Slavu
O ploaie mocănească se stârnise, cu puțin înainte de albirea zorilor. Gheorghe se trezi în tranșeea rece și îl privi pe Sandu lu’ Gogâță, consăteanul și camaradul lui de arme, care încă dormea...
Adelina căzînd în brazda roșie
de rechesan gheorghe
În prim plan, o fîșie lată de iarbă. Verdele mohorît al gramineelor pișcate de brumă, sub care solul întărit a înghițit galeriile sigilate ale furnicilor, cîte o carapace mumificată în humus, elitre...
Iarnă de-acum sau de demult
de Ovidiu Oana
Tina, copilule drag! Închipuiește-ți ca stai undeva într-o casă... aproape de marginea unui sat... și că ai auzit odată, cu ani în urmă, când erai codană, un sunet de zurgălău venind, crescând, dar...
Timpuri și destine (vol. 2)
de valeriu danalachi
La apusul deceniului doi al mileniului III, urâcioasa criza mondială, cu apetit de condor american, fără ghețuri sleind virtuoase economii, devora până și înfiripate sărăcii. Eu ca eu, Toni ca Toni...
Mahalale înghesuite
de Marinescu Victor
Spre vest privesc golul din fereastra compartimentului și ascult noaptea. Să tot fie câteva ceasuri de când am lăsat să treacă legănatul barjelor și liniștea Porților de fier. Alături o tipă și un...
Un anotimp al licuricilor întins pe palma sorții
de Adina Ungur
Un anotimp al licuricilor întins pe palma sorții Fiind puși la un moment dat în situația de a ne întreba care este anotimpul licuricilor și cum este el, am fi tentați, desigur, să spunem că nu poate...
Oglindiri
de Ioan-Mircea Popovici
cum vrei să găsești fără să cauți dar mai ales fără să crezi Am făcut vara aceasta fotografii De-am băgat lumea la griji Ce face omul acesta cu fotografiile? Fac bucurii celor care ştiu să se bucure...
pe-o bancă un bătrân mă iubește
de Silvia Bitere
o liniște din care mi se pare că aud și totuși parcă nu un pas grăbit de om e timpul scurs vântul mi-aduce tot nisipul de pe plajă în casă nu mă întreba de ce, te rog așa fac mereu las ușa deschisă...
Cum să spargi un poem
de Carmen Sorescu
zac precum o pagină albă pe care trebuie încrustat cu un stilet până dincolo de orice zid acest dialog al surzilor cine vrea să creadă bine, cine nu să-și frăgezească sângele am să încep banal, cu o...
