Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pauză de o respirație"11491 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

Simion CozmescuSC

Simion Cozmescu

AutorAtelier

Am scris în tinerețe, pe la 20 de ani. Apoi am luat o mică pauză de alți 20. Din 2010 am reînceput să scriu, poezie în principal, postând pe diferite site-uri. Debutul oficial este în revista Algoritm Literar, cu poezia "Premiera baletului Somnul". Am mai apărut publicat, într-o antologie ,,Semințe Literare", o colecție de autori de interes local (orașul Călan) a lui Daniel Lăcătuș. Am fost editor/adminstrator pe site-ul Confluențe Lirice. Prezent în Antologia " Suflet Nemuritor" 2013 al revistei online de cultură " Popasuri Culturale", în antologia "Confesiuni în virtu@l" 2013 a site-ului Confluențe Lirice, în antologia Lira21 2013.Mai sunt. Premiul III la Concursul Literar "Visul" al Asociației "Florema Design" ediția 2013, secțiunea poezie. Am debutat cu volumul recenzat de Ottilia Ardeleanu "Poeme mai lungi decât numele tău" 2015. Apariții recente în Algoritm Literar nr.5 2015 , revista Singur nr 14 2015, în volumul colectiv selectiv "Gala Poezie de dragoste" al editurii Art...

459 poezii, 0 proze

ȚG

Țuțueanu Georgiana-Mihaela

AutorAtelier

Am terminat un liceu teoretic la mine în oraș(Giurgiu), cică al doilea în județul nostru, profilul mate-info, apoi am făcut o pauză de un an până să vin la facultate în București, deoarece nu am avut curaj sau susținere binevoitoare, acum sunt deja absolventă a facultății de Filosofie din cadrul U.B. Timpul(întotdeauna liber) mi-l petrec ascultând...muzică(Bach sau Iron Maiden), gândindu-mă la ce voi mai citi în viitorul apropiat și încercând să nu aprofundez cu adevărat tema sau problema morții, care mi se pare de neevitat. Acum sunt bine, răspund când sunt întrebată ”ce mai faci?”, însă sunt un infinit de lucruri care contrazic afirmația mea. Vreau doar să iubesc, ca totul să merite efortul. Mă autoevaluez excesiv de mult, în timp ce mă supraestimez, probabil pentru a compensa, însă la finalul zilei aștept...

11 poezii, 0 proze

SM

sorina manole maria

AutorAtelier

Salut! Sunt Sorina. Am descoperit poezia la 7 ani, cand stateam la masa:)) . De atunci am inceput sa scriu, mi-am insirat toate poeziile intr-un caiet pe care ulterior l-am pierdut. Am facut o pauza de vreo 2 ani,iar apoi inspiratia a inceput sa-mi revina. Acum scriu poezii triste... Nu-mi place sa mi le citeasca cineva care ma cunoaste. Motivul nu-l cunosc. Doar ma deranjeaza si atat. Imi public poeziile aici din doua motive: 1. Nu vreau sa mi le pierd, si deci asa le voi putea pastra. 2. Vreau pareri despre felul in care scriu. Deci coment-urile sunt bine venite Cam atat. Aaaa si daca vrei sa ma contactati, sorimar92@yahoo.com adresa mea de e-mail

2 poezii, 0 proze

MarcelaM

Marcela

AutorAtelier

Se intreba oare cineva cine sunt?! Nici macar eu...Totusi sa trecem la treaba. Biografia?!-Arhiva prafuita de agonia timpului Uitata pe coltul unei buze uscate A vrajitoarei batrane - Soarta. Eu - nascuta atunci si inca nu decedata, Insir biografia unei vieti inca virgine. Bantuie pe ici-colo si dincolo cineva, Ce isi doreste sa traiasca frumos. Fericirea o imaprte cu suferinta Se bucura de fiecare nota din muzica clasica Dansata in armonia vocii lui Pavarotti. Adora natura,linistea,haosul Adierea vantului ii produce extaz. Raza de soare o incalzeste ca iubirea de mama Luna ii asculta secretul noptii Norii spulbera gandurile adunate Si fulgerul o trezeste la realitate. Apa dulce de izvor ii amorteste buza. Iubeste viata, uraste moartea Simte durerea prin muzica Exprima sentimentul prin vers Iubirea o transforma in note muzicale Note intregi,doimi,patrimi,pauza mai lunga Si din nou pe scara portativului O patrime si-o doime isi face loc. Bataia inimii e un semn ca traieste. Respecta...

1 poezii, 0 proze

Calin HeraCH

Calin Hera

AutorAtelier

Am publicat ceva poeme în reviste literare din anii 1985-1990. Apoi am făcut o pauză. În luna martie 2010 mi-a apărut un volum de poezie („Îmi pun singur miere în ceai”, editura Vinea).

6 poezii, 0 proze

Daniela MateiDM

Daniela Matei

AutorAtelier

Nascută în orașul Chișinău, Republica Moldova, Daniela Matei și-a început ativitatea literară din primii ani de copilărie, cu mici catrene vesele acsate mai mult pe rimă. În clasa a șaptea, a publicat prima poezie în ziarul tineretului moldovenesc, Florile Dalbe. Fiind observată de poeta Eugenia Bulat, a fost primită în cadrul cenaclului literar, Clipa Siderală, în cadrul liceului Mircea Eliade din capitală. Acolo a evoluat si poezia ei a fost publicată în cîteva volume ale cenaclului, in diverse ziare și reviste precum Literatura și Arta, Poezia, și altele. A participat la diverse concursuri literare ocupînd mereu locuri de frunte. După care a urmat peioada de facultate, unde activitatea literară a Danielei Matei a observat o pauză, renăscîndu-se abia după absolvirea Universității. Multe dintre versurile Danielei Matei, așa ca Timpule, Prietenie, Unborn Love, și altele, și-au găsit frumusețea pe muzica Silviei Nanu, colegă de facultate și bună prietenă a autoarei. La 24 de ani,...

9 poezii, 0 proze

Alex TocilescuAT

Alex Tocilescu

AutorAtelier

Apar pe lume prin `77, în București. În `89, plec în Germania, unde stau și acum, studiind istoria, muzica și fotbalul. Debutez în România Literară prin 2004, scriu o prefață la Castelul Surorilor Grimm de Theodor Denis Dinulescu în acelasi an, îmi apar niște poezii în ziarul Ziua în 2005, primesc premiul fundației Orient-Occident pentru "Debut în poezie la cenaclul USR", și la sfârșitul lui 2005 îmi apare un volum de proză scurtă, "Eu et al" la editura Polirom. Dupa care niste pauza, curmata de aparitia romanului relativ pornografic "Carne cruda" la editura Brumar, in Mai 2007. That's all folks!

59 poezii, 0 proze

Popa VivianaPV

Popa Viviana

AutorAtelier

Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...

37 poezii, 0 proze

GJ

Georgescu Jasmina

AutorAtelier

o pânză de păianjen clădită pe o prăpastie de gânduri.

2 poezii, 0 proze

Pauză de o respirație

de Teodor Dume

sunt un om ce respiră din moartea altcuiva în acest univers plin de morți poate într- o zi copilul meu va respira din moartea mea proaspătă ca un aluat pus la dospit sau poate voi deveni un nimic...

PoezieAtelier

Carmelia Leonte. În dulcele stil tragic

de florin caragiu

Carmelia Leonte traversează câmpul literar al ultimilor ani cu o prezență discretă, însă viguroasă și rafinată, fiind o poetă de vocație, de o largă respirație culturală și un remarcabil ambitus al...

ArticolAtelier

Haiku-ul, un text dramatic fără indicații scenice

de Corneliu Traian Atanasiu

„Desenați un iceberg plutind pe o mare rece. El își arată doar o mică parte deasupra mării, în timp ce partea cea mai mare e ascunsă sub apă. La fel ca icebergul, haiku-ul ne arată în cele 5-7-5...

ArticolAtelier

punctul și ruperea de rând

de simon d. silvia

Am citit ,,Desculț\" de Zaharia Stancu în urmă cu peste douăzeci de ani. Cu mare încântare am parcurs acele pagini, din scoarță-n scoarță; și nu numai odată. Pe mine însumi m-a uimit fascinația pe...

EseuAtelier

VIRTUALIA II spre III - 2004 (continuare)

de Daniel Bratu

Continuare de cuprins si un oarecare sfarsit (se va citi cu ochii inchisi si cu mintea plina de arta vizualului, din cauza de marire subita, de nivel, a cronicarului, in urma strigaturilor sale si...

PoezieAtelier

despre cineva

de Vlad Macovei

1. Intotdeauna si-a dorit sa fie fericita. Este omul inarmat cu cel mai mare volum de dorinta de a fi fericit pe care l-am intalnit eu vreodata. 2. Intr-o zi, cu cativa ani in urma, era cu o femeie...

ProzăAtelier

În loc de noapte bună

de vlad sibechi

te-ai cuibărit tandru între mine și un mare semn de întrebare pus justificat sau doar așa aiurea am rămas de unul singur cu aceleași obsesive interogații de ce este legat zâmbetul cu un fir invizibil...

PoezieAtelier

trei elegii pentru liniștea planetei

de Liviu Nanu

1 vecina mea este atît de enervantă încît hamsterii ei se sinucid prin epuizare (aici poate ar fi bine să fac o pauză de respirație) în fiecare săptămînă face o vizită la pet shop de unde își cumpără...

PoezieAtelier

Niciodată, dansul

de Florina Daniela Florea

Nu am dansat niciodată pe un cântec al meu o poezie a mea n-a fost scrisă vreodată recunoșteam cântecul doar ca vibrație din adâncul unei singure lacrimi crescută pe frunte semnul din naștere al...

PoezieAtelier

Am incercat sa dau Mozart la tot cartierul

de Laurentiu Ghita

Am vrut si eu, convins de un mesaj care circula pe net si care mi-a mers la suflet, sa \"dau Mozart la tot cartieru\'\" Mi-am luat CD-ul cu Eine Kleine Nachtmusik si am demarat spre serviciu. La...

EseuAtelier