Daniela Matei

Ascult ploaia Cu razele-i senine, În căderea-i liberă spre univers; Privirea ta Revarsă infinitul Pe coline; Fluturi zboară peste anotimpuri. Arilipe lor Miros a binecuvântare Și

Firimituri de soapte au inghetat pe buzele-ti desculti - Doar lava uitarii mai ninge printre cioburile sperantei ruginite de sete. Te zbati printre ruinele tacerii, incercind sa stergi

Tristete amara in virf de cutit, Suflet pe sfoara si-un dor ascutit; Te coplesesc amintirile-n graba, Iti macina trupul, fiinta intreaga. Grea despartirea in anotimpuri, Lacrima-ti curge

O singuratate plina is adinca Se revarsa proaspat din suspinul tau Ca o jumatate, putreda, de stinca, Te cuprinde-ntreaga cu parfumu-I greu. O melancolie trista si sfioasa Inca te alinta cu

Destin încețoșat, tăcere mută, Iubiri haotice în nopțile-altuiva, Priviri rătăcitoare, sevă scurtă Și așteptări neașteptate pe-undeva... Trăiri bătătorite în cenușă Goale tristeți în pernă,

Sărut autumnal, fior grăbit, Un dor prea infernal, și timp silit, Tristețea prea plouată în cearcăne pustii Simțirea prea sfidată și rănile prea vii; Þigara prea aprinsă, păharul nu prea

Nu mai știi nici tu nici eu Astăzi să ascundem suferința Dragostea aceasta e ca Dumnezeu, Însă noi nu știm ce e credința. Nu mai știu nici eu nici tu Să ascundem roua dimineții. Dragostea

Floare rară pe muchie de stîncă ești, Șoapta care-mi povestea mereu povești, Raza care m-alina mereu La bine, mamă, și la greu... O notă ești pe strună de vioară, Tristețea mi-o-nțelegi a