Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pana-n...pana"20682 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
SC

sebastian a. corn

AutorAtelier

elev pana-n '79, locuit in africa o vreme, student, medic stagiar, medic de bord la NAVROM, calatorit africa, asia, europa, medic specialist, scriitor sf, mergator pe munte, operez plamani si mediastin, accidentat pe munte, fumator, imbatranit desi ceilalti zic ca nu.

21 poezii, 0 proze

Zaharia StancuZS

Zaharia Stancu

AutorClasic

Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia-Teleorman. După ce a abandonat scoala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până-n 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. După absolvire a devenit jurnalist. În 1926 publică sonetul Viața, în revista Țara noastră, condusă de Octavian Goga, pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români. Adevăratul debut este în 1927 cu volumul Poeme simple, premiat, și acesta, de Societatea Scriitorilor Români. În 1931 îsi încheie studiile liceale și se înscrie la Facultatea de Litere din București, pe care o termină cu examenul de licență(după unele surse, Zaharia Stancu nu și-ar fi încheiat studiile). În 1932, la începutul anului, apare revista Azi, avându-l ca director pe Zaharia Stancu, la care au colaborat scriitori străluciți interbelici și postbelici: Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Streinu, Ion Pillat, Ion Vinea, Gib Mihăescu, Alexandru Sahia, Geo Bogza....

62 poezii, 0 proze

DW

Doina Wurm

AutorAtelier

Poate că ar face pe unii să zâmbească ....sunt AGRONOM de meserie[cu ani in urmă se punea problema dacă cei din"TAGMA" noastră suntem intelectuali sau nu ] Dece ne desconsiderați, Dece suntem o tagmă denigrată Ca stăm la sat,in bezna,cu mintea-ntunecată, Ca suntem limitați,necultivați, E-o afirmație ,nefondată , Când noi avem deschise orizonturi largi Și ...SUPRAFAȚA CULTIVATÃ ?? *** Zilnic din zori si pâna-n seară, Prin lanuri fac tura, Să văd lanul de secara, de grâu ,de orz si ..IN CULTURA. *** Strădania mea -n agricultură, Nu este deloc efemeră, C-am reușit,in premieră, S-o urc in pom,ori...pepinieră *** Si tot in premieră am reușit, Un rezultat ,demult râvnit , Cu foarte mult ..discernământ Să pun agricultura la ...pamânt! *** De ani de zile pe ogoare, Vara ,sub razele de soare, In bataia vantului, Fac ...umbra pamantului! *** In cenaclu cu atâția invățați, Strălucitori,plini de cultură, Domnilor, vă rog, ,nu vă jenati, Mă simt ca pe tarla-n agricultură ! *** așa că.. Acum ,in...

18 poezii, 0 proze

Iulian AndriescuIA

Iulian Andriescu

AutorAtelier

M-am născut în dulcele (acu vreo sută de ani) târg al Ieșilor, în luna lui Făurar, în a șaptea zi, în anul de la Dumnezeu 1980. Școala am trecut-o destul de greu, că nah, cine era să mai hoinărească prin minunatele păduri ale Ciricului sau ale Buciumului și să hălăduiască pe toate aleile și străduțele târgului, din Tătărași și până-n Copou, de la CUG și până pe dealul Păcurarilor? De ajuns la facultate, am ajuns, ca tot omul, și-am și terminat-o, că deh, au trecut cinci ani. Amu, bunul Dumnezeu știe pe ce căi am s-o apuc...

37 poezii, 0 proze

Bogdan ButariuBB

Bogdan Butariu

AutorAtelier

Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...

25 poezii, 0 proze

BL

birdean lucian

AutorAtelier

neinteresanta,banala, pierdere de timp si spatiu.. un bob de nisip.......incerc de cand m-am nascut sa inteleg ceva din ceea ce ma inconjoara.Pana acum n-am reusit.Sper ca inca mai am timpul necesar sa inteleg viata daca nu pentru ceea ce am trait macar pentru ceea ce am netrait.In rest... e liniste.

12 poezii, 0 proze

Dimitrie S. Panaitescu - PerpessiciusDP

Dimitrie S. Panaitescu - Perpessicius

AutorClasic

Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila, d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române. S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Ianina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902. Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu. În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de...

4 poezii, 0 proze

TA

Tomozei Andrei

AutorAtelier

am compus poezii pana la varsta de aprox 25 de ani n-am reusit pana acum sa public nicaieri am intrerupt Fac. de Teologie Litere din Iasi in 2004 Am facut Scoala de Cantareti Bisericesti la Roman prom. 1994 mi-a placut f mult literatura, Eminescu in special si poezia universala

1 poezii, 0 proze

Filip SimonaFS

Filip Simona

AutorAtelier

m-am nascut la Vaslui,intr-un satuc uitat de vremuri.Am locuit pana la maturitate intr-o localitate din judetul Bacau cu un posibil nume de erou din basmele nescrise ale romanilor:Frumuselu.Acum locuiesc in Gheorghieni(asa e caligrafiat in gara) unde lucrez ca profesoara si ma dedic necontrolat indrumarii elevilor de la Liceul Teoretic "Sf. Nicolae".N-am indraznit pana acum sa ies cu gandurile mele pe taraba,dar cred ca nevoia de comunicare m-a impins spre acest gest extrem.Va invit sa ne cunoastem!Eu sunt numai ceea ce vreti sa fiu!

4 poezii, 0 proze

A

Alex

AutorAtelier

Sunt Alex, din Fagaras, am 18 acum impliniti. Deci, sunt din '91 Imi place arta, adica sa desenez si sa fac muzica. Chestiile astea le fac in timpul liber. Si tot ce scriu, toate povestile, sfaturile, descrierile, povestile in versuri, le pun pe bitul de hip-hop sau pe notele de muzica dance. Pana la urma muzica este facuta sa fie ascultata, si textul este facut sa fie citit de toata lumea, deci nu va fi lauda. Am pornit pe acest drum fara un studiu in muzica, tot ce stiu, am invatat de pe la prieteni, de pe web si cel mai mult am invatat singur. Imi place pe scena, la microfon, si trag tare pentru visul meu. Sa ajung cantaret. Si imi place sa cant si la chitara. Mi-a imprumutat un prieten o chitara acustica pentru un proiect de teatru... desi, nu-mi place teatrul. In fine, si mi-a lasat-o cam un an, si mi-a placut chitara si m-am invatat pe ea. Pana la urma n-am facut decat sa cred in visul meu, si rezultatele sunt superbe. Tin tot timpul sa evoluez... sa fac ceva cat de superior,...

2 poezii, 0 proze

Pana-n...pana

de Carmen Andreea Anghelina

Când nivelul mi-a crescut- Replică având pe \"roți\"- Brusc...poeții au tăcut. Pană-n pană... aveți toți?!

PoezieAtelier

De multumire...

de Carmen Andreea Anghelina

V-ați pus serios pe șagă, Mi-ați facut capul pătrat, Nu c-ar fi rotund si-o doagă, Îmi lipsea cu-adevărat! Transformată-n amazoană, Cu jungherul prins în brâu, Mă trezii, în mare goană, Pe-un cal...

PoezieAtelier

Muza

de sanda nicucie

Și e noiembrie. Și plouă! Vineri în post întinerește; Pictează frunza-ncet cu rouă, Un ultim bard se plictisește. Privindu-și mâinile-amândouă Oftează lung… și creștinește, Cu stânga-nfulecă trei ouă...

PoezieAtelier

Până-n amiază am numărat o sută

de Marinescu Victor

stau în picioarele calului îl așez în privire pentru toată ziua și trezesc grădinile din mine îndrăgostiți tăunii nu-i dau pace îmi arunc palmele pe spatele lui îl întreb cât de tare să-i lovesc el...

PoezieAtelier

până-n gât cu poezia

de Marinescu Victor

la dracu’ o fac de câțiva ani buni tot mi se dă unii mă întreabă cum reușesc păi îmi fute creierul și o las mă fixează cu toți ochii ăia uriași cu toate cărnurile ei îmi intră în gură ca o inimă de...

PoezieAtelier

până-n meninge

de marin badea

murim și e atât de bine de parcă urmează să plouă cât mai adânc și până la umeri și resturi și din ce mai e de urlat taci! e o liniște de parcă aici sunt doar oameni fără chip și memorie oglinda...

PoezieAtelier

Jugulară până-n ceruri

de Dacian Constantin

controlăm împreună timpul îmi ești dator cu un botez mama stă ghemuită în poala răstignirii ce va să vie îngânând izvoarele căutându-mi tatăl și trecătoarea fiica ei n-are chip s-a lipit de palmele...

Atelier

jugulară până-n ceruri

de Dacian Constantin

controlăm împreună timpul îmi ești dator cu un botez mama stă ghemuită în poala răstignirii ce va să vie îngânând izvoarele căutându-mi tatăl și trecătoarea fiica ei n-are chip s-a lipit de palmele...

PoezieAtelier

Spectacol până-n țara soră și până la Soare Răsare

de Dragoș Vișan

Moto(tol)ul de Traian: Orice (nou) venit trebuie impozitat. Nu vom avea diguri (- bigudiuri)! Moțul lui Traian a devenit mica Þară a Moților, de lângă București, statul degeaba în stat, abia format...

PoezieAtelier

dodă până-n deal la tine/ or murit trei cai sub mine

de Constantin Rupa

cai de mine potcoviți/ cu potcoave de argint numai tu s-auzi când vin cu paloșul la cingătoare/ cu limbile balaurului la cheotoare de-mi strigă orașu-n cale vai iar o vinit nebunu căpcăunu poetul...

PoezieAtelier