sebastian a. corn

1/2urg băi mă topesc ca un iceberg răsturnat în cadă trag cu urechea și nu scot nici pâs au venit ăia după mine, pricepi? i-am văzut în metrou de dimineață i-am știut după cum se țineau

fiica lui camus m-ai cotropit ca ciuma te-ai ițit din aburii ăia de cafea te-ai uitat la mine ai spus vorbe neștiute de nimeni și m-ai cotropit ca ciuma te-ai răspândit în camere ai

Moarte-n moarte înconjurul înconjur parcă el ar fi ucigașul din el emană dorința de a nu locui în trupuri – lunganele fuioarele în burduf de piele. înconjurul înconjur el clădește

bivoli – de – apă îmi căzuse cu tronc marea și ea nu vroia ei, și? – mănunchiul de sulițe l-am ascuns în turma de bivoli ohoo, ce mai sulițe! sunt ascuțite și reci sunt umede sunt

trei adică, tristețea după-amiezii vine de sus, din soare până la trupul lung întins în iarba de cristal? deci apele care nu curg înfașă praf nocturn dospind de plinul ars? atunci, să

Răsfirat ce ciudă mi-e că n-am emigrat atunci cu tine în televizoarele alea am auzit că-ți merge bine – unii bârfesc că ai fi făcut avere că ai o viață liniștită și că ai umblat mult

În triaj “hai, înghesuie pălăriile alea, pune-le la numero quatro! sau la number eight, dacă vrei,” asta spuneau morții iar noi, vii prostiți de ei, le înghesuiam în halele nemărginite

Lăbărțarea mi-am bănuit azi-noapte nașterea: fuga dintre câmpiile nocturne alunecarea dintre fluviile de carne la capăt: stăvilare de aer și lumină ce mai tunel moale mă

Exod îndărăt Iată că ne opriserăm (morți și vii) în dreptul depozitelor din afara orașului. Erau pe acolo lungi căi ferate lucioase ca niște anghile trase în fuioare: coborau de pe la

MOLIMA tatăl – ăla venit de afară cu paltonul ponosit și tăiat ăla care miroase a ciorbă de burtă ăla care-și dă drumul în fotoliu și sughite un pic fiul: “ce mai e pe afară,

Sihastru în urbe o să mă fotografiez. mă machiez cu lumini pe obraji pielea mi-o dau la schimb pe haine de abur îmi pun cravata de fier încins dezlănțui o haită de câini ce-mi curge

Spintecat Pe aici, uite, pe aici s-a prins aseară moartea-n laț ca un bâtlan. Pesemne că dădea ghes casei. Urmele-i sunt întinse până departe: râul e sângele încovoiat ce i-a dat, rece, pe

Pușca Pușca. Lungă, luminoasă. Neașezată în plutoane – se tupilează pe ulițe, se târăște prin parcuri, aleargă pe bulevarde; alege plimbăreții urmează zemuirea, stropirea

Exodul cu morți Pe acolo erau multe lucruri de fier: sirene înfloreau în rezervoare locomotive veneau ca balene trase la țărm (bolborosindele grelele) veneau în gările de la

Unu Să fie ai începutului, ai punctului primordial, neînceputul, lipsitul de străin! Să fie așa, abia intrate gemantane nedespachetate, păsări ce ciugulesc fără zbor, icre nemoșite

Vânătorul pleacă în exod Iscodesc grădina udă, grea, ierboasă și lemnoasă, unduită printre cuștile de lemn – ehei… animalele au evadat de mult în transparență Arcul, însă, ce bine știu

ÎN OU În față: pământuri în adânc în lung și-n lat, numai pământuri. Într-o parte: turma de oceane în adânc în lung și-n lat, ape mereu și musoni și potopuri. Dincoace: se umflă

Ultimarmaghedon Cei doi uciși îmi dau de furcă: huruie și grohăie, stele li se evaporă din răni și încă mai au putere să se arunce înspre mine așa, ca niște valuri mareice de sânge Dar

Dirijabilul Am început să cresc în apartament un dirijabil din mușchi cu nacelă din oase legate-ntre ele cu oțel de Kiruna, Suedia Îl încarc cu gaze nobile îl fac să se aprindă să îi

Cai – de – pământ! Pe vremea aceea eram mulți cai! Și eram. (sau eram doar între ei, cai, preumblându-mă cu ei?) Se petreceau multe jefuiri de limpezime, erau neclarități în tundra verde

Oraș Acolo e mama ta? Ha, e cea care urcă să azvârle resturile în spatele cerului! Și-a văruit oasele pe dinăuntru și-a văruit ochii întorși pe dos a văruit plămâni degete a văruit