Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

1/2urg

3 min lectură·
Mediu
1/2urg
băi
mă topesc ca un iceberg răsturnat în cadă
trag cu urechea și nu scot nici pâs
au venit ăia după mine, pricepi?
i-am văzut în metrou de dimineață
i-am știut după cum se țineau de bare
pe vremuri
la fel se ținuseră și de catargele caravelelor
și de scările de asediu
și de lăncii
i-am văzut
erau și pe trotuare
unii luaseră forma vânzătorilor de ziare
vreo doi se metamorfozaseră în cerșetori
unul era șofer de taxi
iar la tv am zărit unul care modera o emisiune
câțiva au ieșit acasă din cărți
ziceai că sunt aburi de toamnă
dis-de-dimineață
așa mi s-au strecurat în cameră
băi
câți or fi
habar n-ai dar sunt în stare să se prelingă neauziți
prin toate colțurile
se uită la mine și nu scot o vorbă
pe unul mai șmecher l-am văzut cum se chinuia
să iasă din eticheta detergentului uitat sub chiuvetă
până acolo au ajuns, ai naibii
oh, îi știu tare bine
prea bine îi știu, zău
de când mă tot urmăresc
de atunci
de când am început să grăim
se tot uită la mine
la început au fost războinici namib
care abia dacă scoteau două-trei vorbe
apoi au fost greci furioși
ăia știau să declame între două cafteli
spre sfârșit erau deja conquistadori și pirați
mai mult înjurau și violau
acum s-au dat dracului
se pricep să umble cu electricitate
vâră cheia în contact
și stau toată noaptea la chat
au ei un fel de dragoste a lor
electronică
cum-necum, tot pe urmele mele vin
fir-ar să fie
sunt tare nemulțumiți
cică nu-ș’ ce-am greșit când i-am făcut
unii zic că-s prea lungi,
alții cică vorbesc prea gros
majoritatea nu prea au bani
mereu le pute câte ceva
sunt nervoși, ce mai
băi
auzi-i cum vin târâș
urcă scările alea și zgâlțâie balustrada
aud că de data asta au trimis și femei
pe ele le-am înfuriat cel mai tare
cică nouă luni sunt prea multe
cică viața e prea încurcată
spun că totul pică pe capul lor
și că nu uită
deloc nu uită când li se aprind călcâiele
așa se plâng ele
eh
nici ei nu-s mai breji
unii ar vrea niște frunze să le crească din creștet
unii vor urechi de auzit totul
iar alții ar vrea să se prelingă
prin țevi sau conductori
cică așa o să ajungă nemuritori
vor multe lucruri
cică tare rău i-am greșit
și mie mi-e frică
mi-e tare frică de supărarea lor
mi-e așa o groază de tot ce-am făcut
e rău
e așa de rău
mai ales când nu sunt singur de tot
și ei vin să țipe la mine
să-mi ceară s-o iau de la început
iar când sunt singur de tot
mă tot întreb
băi
tu pe unde te-ai vârât
că nu știu
zău dacă știu de ce nu-mi place
ba una
ba alta
habar n-am, crede-mă că sunt un netot
când vine vorba de ziua aia
în care și eu o să ies din cărți precum aburul
ziua aia în care o să vreau cu tot dinadinsul
să dau de tine să te întreb
ba una
ba alta
085292
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
521
Citire
3 min
Versuri
99
Actualizat

Cum sa citezi

sebastian a. corn. “1/2urg.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sebastian-a-corn/poezie/1744577/1-2urg

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLA
Leonard Ancuta
da ce sa-i faci, sunt intr-adevar peste tot... ne-au invadat demult, dar tot cocliti sunt, inca mai poarta pantofi cu gaurele, unii...

frumos dezvoltat si imi mai place si tonul dezinvolt. mergi destul de bine si in poezie...
0
SC
sebastian a. corn
multzam fain pt. apreciere. cu poezia... ce sa zic, imi pare o cale directa catre imagini bizare. si catre idei pe care proza nu le suporta atat de metaforic.
0
@carmen-sorescuCS
Carmen Sorescu
mi-a placut poemul, totul curge foarte bine;desi, relativ cam lung nu te-ai pierdut in mari detalii deloc si nu te-ai abatut de la subiect, cat despre finalul neasteptat pentru mine: ba una, ba alta,m-a surpins in mod placut.
mcm
0
SC
sebastian a. corn
ma bucur tare mult ca ti-a placut:) cat despre poezia aceea, cu subtitlu \"pe mess\", afla ca e chiar dureroasa... chiar daca e scurta, doare rau, rau, rau!
0
@ovidiu-bufnilaOB
Ovidiu Bufnila
Seb, e best! Scrie-mi repede pe ovidiu_bufnila@yahoo.com sa restabilim contactul!
0
@petrut-parvescuPP
Petruț Pârvescu
Sebastian,
am citit cu placere/interes pohema/pohemele ta/tale. eu asa cred, ca sunt mai multe... sau ar putea sa fie. dai inainte si inapoi (vorba aceea...) cu tupeu si cu... talent. ca se vede (in zare) ceva... felicitari!
retin:
i-am văzut în metrou de dimineață
i-am știut după cum se țineau de bare
pe vremuri
la fel se ținuseră și de catargele caravelelor
și de scările de asediu
și de lăncii
cu prietenie,
0
@tudor-negoescuTN
Tudor Negoescu
de la lecturile din copilărie/adolescență ți se trage.
0
@mihai-robeaMR
Mihai Robea
si frust. drumul alienilor trece prin Macado, ...\"au ei un fel de dragoste a lor/ electronica\", ar fi destule chestii care ar putea fi citate, destule lucruri de spus, in nici un caz defavorabile, un text bun.
0