Poezie
fiica lui camus
2 min lectură·
Mediu
fiica lui camus
m-ai cotropit ca ciuma
te-ai ițit din aburii ăia de cafea
te-ai uitat la mine
ai spus vorbe neștiute de nimeni
și m-ai cotropit ca ciuma
te-ai răspândit în camere
ai lăsat parfum prin așternut
te-ai amestecat cu neonul
ai pornit televizorul
de multă vreme stricat
apa a secat în robinete
ușile au început să scârțâie
geamurile s-au crăpat
telefonul slobozește un singur ton
podeaua se macerează
frigiderul vomită otrăvuri
îți aud cântul răgușit
de sirenă decantată în curvă
zici câte ceva doar noaptea
când te refugiezi în țeava de apă
ai năpădit orașul
miroase a turbărie
iarba din parc se face pulbere
asfaltul crapă
canalele bolborosesc
dau mâl pe afară
becurile din vitrine pocnesc
mi s-a pus albeață pe ochi
și nici de mirosit nu mai miros
decât aburii pe care-i lași în urmă
nici măcar nu știu
dacă ăla care scrie sunt eu
bani nu mai am
dau totul la schimb
ăia de la metrou mă aleargă
gunoierii îmi lasă de mâncare
în tomberonul știut
rudele mi-au făcut de patruj’ de zile
cerul îmi zdrobește blocul
mă scurg la canal
las dâre băloase
băltesc de-a lungul bordurii
sunt răspândit în stropi de pneuri
mânjesc ciorapi de lycra și pantaloni armani
mă tropăie tălpi crăpate de aurolaci
mă desfac în miasme
îți plutesc pe la nări
of ce-aș vrea să te umplu de boală
of ce-aș vrea să te spuzesc cu buboaie
of ce-aș vrea să-ți spun și eu
vorbe neștiute de nimeni
după ce m-ai cotropit ca ciuma
024
0
imagini murdare, la propriu, aproape palpabile pe la mine prin \'hood\'. in rest nu stiu ce sa zic