Poezie
Cai – de – pământ!
2 min lectură·
Mediu
Cai – de – pământ!
Pe vremea aceea eram mulți cai!
Și eram.
(sau eram doar între ei, cai, preumblându-mă cu ei?)
Se petreceau multe jefuiri de limpezime,
erau neclarități
în tundra verde urcată pe pietre.
Ceea ce însemna:
Herghelii de cai fierici care porneau,
scârțâiau la început precum corăbii desprinse
de chei,
cai înotători și năprasnici
vuiau de stânci prăvălite
oh, cai fugari ce erau!
Cai zburători!
Erau ciudățenii
în tundra verde cocoșată de pietre.
Ceea ce însemna:
Ițirea cailor din pământ
cu capul gâtul picioarele din față
ieșeau caii fierici care năpădeau,
groși și cenușii,
sacii plini cu ploaie.
Oh, cum mai năpădeau tundra verde
frântă pe pietre.
Am pornit, deci, cu ei
(cal sau călăreț sau privitor)
să fim noi: cai reci, cai de pământ
noi! : cai!
Am pornit, buni călcători ai râurilor și ai ghețurilor,
am plecat noi,
rămășițele rasei fierice de cai-leoparzi,
noi, dințații, mușcători din iaduri,
hrăniții mlaștinii,
din sori prăvăliți,
gâtuiți
buluciți.
Am plecat din smârcuri, cu sori prinși în arcane,
duși am fost spre pisicile alea,
santinele de gheață,
păzitoare de ocean doldora de banchize.
Oh, cum le-am mai zdrobit în copite,
cum le-am mai alungat de pe țărmuri,
noi, cai,
cum le-am mai zdrobit peste tot sub copitele noastre!
Și ce-am mai alergat,
herghelie ce eram!
Tot dădeam roată tundrei
pleșuvind-o de reni.
Vedeam herghelia, vedeam cum
văd alergând calul de fier ce eram
vedeam cum vedeam că priveam
spre mine,
cal de fier ce eram!
Oh, și cum s-a mai isprăvit migrația noastră
de cai ce eram! Cai!
Ne-am trezit în încăperi:
cu bazine de apă
cu rezervoare, cu băi.
Amurgul băltea în ferestre
la stânga era o ploaie
din rezervoare începeau oceane de taină
oceane întinse pe sub șosele și tundre
freatice oceane, din cele ce se umpleau
departe, departe, cu banchize
cu oceane doldora de banchize.
Oh, și au venit pisicile neucise,
au venit să ne dea ghes, să ne împerechem
să ne hârjonim prin blănurile lor electrice
santinele reci ce erau!
Oh, nostalgia cailor-leoparzi:
fierici mestecători de pietre ai tundrelor!
014166
0
Textul tau ma atrage prin felul in care prezinti o lume care nu exista. Pe tot parcursul poeziei, am senzatia de rememorare autentica, totul este construit perfect logic, chiar daca nu exista.Ma am putut citi asa ceva.