Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nu-i primavara"21946 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
42 rezultate

basarabia_nu_minte

ColecțieEbook3 texte

Basarabia nu minte - roman în pregătire

de Marius Marian Șolea

Clubul Poeților Dispăruți

Clubul Poeților Dispăruți

ColecțieRubrică3 texte

Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.

de Radu Herinean

VIOREL MUHAVM

VIOREL MUHA

AutorAtelier

Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...

10 poezii, 0 proze

Vraja Andreea-AlexandraVA

Vraja Andreea-Alexandra

AutorAtelier

Nu consider ca viata mea are ceva deosebit de povestit...era o zi superba de primavara cand m-am trezit si i-am tipat universului sa ma accepte...apoi, facand ochi, am inceput sa cercetez lumea...eram doar de-o schioapa atunci cand clopotelul a inceput sa sune si pentru mine... Nume: Vraja Andreea Alexandra Data nasterii: 20 martie 1988 la Bucuresti Studii: Eleva in clasa a 12a Resedinta: Bucuresti Activitati artistice: - membra de 3 ani a corului liceului Activitati literare:- colaborator de 1 an cu revista sportiva "Info Sport" a liceului - o poezie publicata in revista online "Visul" - 2 poezii publicate in revista online "Arcada" -o poezie aparuta in volumul colectiv LicArt 2006, editura Cermi, Iasi 2006 - Concursul de creatie literara-poezii si monoloage "Poetul nedescoperit" , in 2006, sectiunea poezie(finalista) - Festivalul national de arte pentru liceeni "LicArt 2006", sectiunea poezie(finalista) -am obtinut locul al III-lea la Concursul de creatie "Fii si tu poet" , august...

24 poezii, 0 proze

IM

ion maria

AutorAtelier

1976: i-am stricat Craciunul mamei, ca doar nu era sa o las sa se distreze.. ..o copilarie de vis, adica am visat cu ochii deschisi mai tot timpul.. la un moment dat: m-am trezit ca eram mare, la propriu, problema.. nu mi-a placut acum: sunt tot mica, acolo in inima mea-un coltisor de iubire pentru tot ce exista si nu a fost nascut traiesc: pentru copacii ce infloresc primavara, pentru verdele din iarba, pentru soapta clipei ce va fi fost sa fie, sa descopar nonsensul, paradoxul ma fascineaza si strig in mine cand il prind in pumn, sa-i dau drumul nu vreau sa pot

1 poezii, 0 proze

Remus TudorRT

Remus Tudor

AutorAtelier

Am vazut pentru intaia oara lumina unei zile de primavara. Ma consider un romantic si-i detest pe cei care nu mai cred in romantism (il considera chiar ceva depravat), in iubirea adevarata,in inocenta sufletului dincolo de varsta.

25 poezii, 0 proze

BE

Balea Elena

AutorAtelier

Născută în Jijila, jud.Tulcea, 28 februarie 1984...m-am născut în ultima zi de iarnă ca să aduc primăvara în sufletul celorlalți...Liceul în Măcin, profil real,bacalaureat 2002, în prezent studentă la Inginerie alimentară, Protecția mediului, anul 4, cursuri zi si Drept anul 2,cursuri zi. Am scris peste 300 de poezii, niciodată publicate. Nu mai scriu de câțiva ani...gălăgia nu-mi dă voie...Și nu mai visez la fel de mult...asta-i trist...

3 poezii, 0 proze

Woody AllenWA

Woody Allen

AutorClasic

Woody Allen (1 decembrie, 1935), New York, numele inițial Allen Stewart Konigsberg, numele legal Heywood Allen, este unul dintre cei mai importanți regizori de film și comedieni americani, de naționalitate evreu. În primăvara lui 1952 Allan S. Königsberg și-a schimbat numele în Woody Allen. La 16 ani a început să scrie glume pe care le-a trimis principalelor ziare newyorkeze, sperând ca ziariștii să le folosească. Fiind timid, nu a vrut ca colegii de școala să-i vadă numele în ziar, în cazul în care glumele vor fi fost publicate. Foarte curând, glumele lui au fost frecvent folosite de Earl Wilson de la New York Post, apărând nesemnate sub rubrica Earls Pearls. Doar pe data de 25 noiembrie 1952, numele său va fi menționat la sfârșitul rubricii, și din acel moment lucrurile încep să-i mearga bine ca autor umoristic și de comedie. În 1953, Woody s-a înscris la facultatea de artă cinematografică la Universitatea New York. Nefiind interesat să asiste la o mare parte din cursuri , și având...

2 poezii, 0 proze

Alin FarcasAF

Alin Farcas

AutorAtelier

Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....

43 poezii, 0 proze

Adrian A. AgheorgheseiAA

Adrian A. Agheorghesei

AutorAtelier

Totul a fost sublim până am trecut - ilegal - frontiera prin sudul mamei, într-un șase cireșar, prin 1984. ...Copilăria, cu de toate și nimic, încă e valabilă marțea și-n toamnele cu soț. …Mama a vrut contabil, deci – liceu economic. O factură îmi poate scrânti iremediabil sinapsele și orgoliul. Licențiat în modul de a spune complicat că nu știu nimic, adică în filosofie. …Torturez copaci de vreun deceniu, cu tot cu pauze de masă și somn. Într-una dintre aceste recreații care a durat numai trei ani, îmi dau foc la cinci sute de texte. N-am băut cenușa! Când mâzgălesc vorbe, o fac duios, compact, cu vis de răspundere, cu prezență de sictir și, uneori, în lipsă de mine. ...Ce-i poezia? Câteodată, infirmieră cu craci groși, riglă și ferestre deschise în palme. Altădată, camionagiu în moarte cerebrală - donator compatibil. ...Ce ofer versului? Șuruburi, cârje, intimitate, timp. Foarte rar, uter. …Ce-mi oferă el? Leucoplast cu gust primăvăratic, după ce-mi toarnă șuturi în gură. ...Literar...

108 poezii, 0 proze

Otilia CazimirOC

Otilia Cazimir

AutorClasic

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscută și ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de către scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut noul nume după cum spune: "Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi pe care am întâlnit-o în viață - fetița cu care am stat în bancă în clasa primară - era proastă, grasă și buboasă...". Era cel de-al cincilea copil al învățătorului Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal și a început să scrie poezii de când era mică. A urmat cursurile liceale și universitare la Iași, oraș în care și-a petrecut întreaga viață. A debutat în anul 1912 în revistă "Viața românească", în care își va...

26 poezii, 0 proze

FL

FLORIN LEAHU

AutorAtelier

M-am nascut pe 12 iulie 1985.Dar asta sigur nu va intereseaza :) Am urmat scoala primara in perioada 1992-2000 la Sc. Gn. 117 din Bucuresti, iar liceul in perioada 2000-2004 la COLEGIUL NATIONAL "GH. AIRINEI" din Bucuresti, mai cunoscut sub titulatura de PTTR. Acum sunt, nu intamplator, student in anul II la Litere tot in bucuresti, bineinteles. Cele mai importante momente din viata mea (si bune si rele!) au fost reusita de a lua premiul I la olimpiada de limba romana, faza pe municipiu, pe cand eram in clasa a IV-a, si moartea mamei mele cu un an mai devreme pe cand eram doar in clasa a III-a. in rest nu sunt prea multe de spus despre mine: imi place sahul, muzica, volei-ul si, bineinteles, poezia. Sunt un romantic incurabil si viitoarele mele poezii de pe acest site vor dovedi din plin acest lucru.

29 poezii, 0 proze

Nu-i primavara

de Dumitru Matcovschi

Nu-i primavara primavara, cand Nu creste fir de iarba pe pamant. Nu-i codru codru vesnic si rebel, Cand pasarea defel nu canta-n el. Nu-i casa casa, fie-a cui ar fi, Cand zavorita-i usa zi de zi....

PoezieClasic

Nu-i primavara mea

de Gabriela Marieta Secu

Nu-i primăvara mea de miez de iarnă clipele mele sparte sunt demult o altă vesnicie ca o haină te-a invaluit in spatiu absolut. Nu mai sunt eu eternitatea blandă uitarea m-a zvarlit din curcubeu...

PoezieAtelier

Primăvara asta

de Dimitrie Danciu

Nu-i primăvara asta ca alte primăveri Cu soare mult în praguri și bucurii depline; Ne-apasă greu în suflet păcatele de ieri, Pe-aproape stau la pândă flămândele jivine. Și vântul dimineții, când...

PoezieClasic

Nu e nimic

de Cristian Fara

Un pic mă doare sufletul, un pic Nu e nici disperare, nici iubire Pe stradă e o trecere-n neștire, În dava veche soarele e mic Nici îngerul nu mi-a trimis în plic Vreo notă de plătit – pe rătăcire,...

PoezieAtelier

Floare de măr

de Sorina Hăloiu

O floare de măr Printre frunze uscate - Nu-i primăvară.

PoezieAtelier

Uneori

de Sorina Hăloiu

Uneori pasări trecând grăbite in zbor - nu-i primăvară.

PoezieAtelier

Atinge-mă cu stetoscopul

de Ioan Grigoraș

- Aș vrea să te colind, dar nu-i zăpadă, Afară plouă parcă-i primăvară, Doar renii pasc anemic prin ogradă În atmosfera tristă și bizară. Eu mi-aș dori să-mi construiesc o barcă Și-apoi să vină de...

PoezieAtelier

Gerul și Iarna - Poveste de iubire - autor Aurora Luchian

de Aurora Luchian

În obraji paloarea-i scade, Și smerită se preface, Că nu-i bine, nu se cade, Să-l privească. Sfios, tace. El s-apropie gentil, Cu cătări de-namorat, Și îi dă un trandafir, Þeapăn, rece, înghețat. Ah,...

PoezieAtelier