"Nu mai este" – 22008 rezultate
0.01 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Nuta Craciun
M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...
494 poezii, 0 proze
Cornelia Constantin
M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...
26 poezii, 0 proze
George Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
Sinica Vranceanu Moinesti
23 de ani... si inca n-am murit, 24 de ani... si inca n-am murit, 25 de ani... si totusi n-am murit... probabil ca sunt nemuritor! 27 de ani ... oare sunt nemuritor! 27 de ani si jumatate... M-am casatorit... Cum era cu nemurirea? Aproape 28 de ani... astept un copil! Am devenit nemuritor!!! 29 de ani... copilul nu mai este... Cui dracu' ii trebuie nemurirea? 31 de ani. De ce? 32 de ani. Ceilalti... din ce in ce mai mult ceilalti.
12 poezii, 0 proze
ilorian paunoiu
https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....
90 poezii, 0 proze
Traian Cristian Noe
Nu este mai frumos sa ne dorim sa iubim, sa ne dorim sa nu mai gresim deloc, sa nu suparam pe nimeni, sa avem permament in vedere ca trebuie sa binedispunem persoana din fata noastra de fiecare data, sa zambim de cate ori privim..., sa gandim pozitiv, sa nu existe " daca, poate " ...? Daca iti doresti cu adevarat ceva, acel ceva il poti avea cu siguranta atunci cand intr-adevar simtzi ca il vrei. Trebuie sa simti ca vrei. Succes maxim Imi doresc sa cunosc oameni buni
13 poezii, 0 proze
ionascu mirela
traiesc intens prezentul,visez spre viitor,insa trecutul cu pasajele sale cidate dau uneori tarcoale prin mintea mea,prin inima si sufletul meu care mocneste...undeva...pitulat la umbra unui vis rebel,al copilariei mele,vise,lacrimi si trairi intense care si acum imi dau fiori,si imi aduc aminte cu drag,caci doar amintirea ma mai leaga de trecut si de tot ce nu mai am...cel mai greu este dorul,off,dorul nebun de tot ce am pierdut...e greu,trec noptii,trec zile,imi par veacuri cosmarurile...insa incerc sa ma gandesc...ce m-as face fara tine...
1 poezii, 0 proze
Nonciu Dragoş
Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.
531 poezii, 0 proze
ababii janna
Am inceput sa scriu poezii din clasa a 2-a,imi placea,visam sa devin um mare poet,circumstantele s-au schimbat o data cu trecerea timpului,acum sunt la facultate,viitor medic veterinar,nu mai am tangente cu literatura beletristica,cu poeziile....insa cateodata ma copleseste dorinta de a scrie; poate in o alta viata am fost un poet?nu stiu....singurul lucru care ma ghideaza sa mai scriu ceva este dorinta coplesitoare de a-mi impartasi durerea cu cea mai buna prietena pe care o am .... poezia
6 poezii, 0 proze
pacurarmiklós
Dualitatea este cel mai potrivit cuvant pentru a ma descrie:m-am nascut in Brasov,Romania si traiesc in Koszeg,Ungaria;tatal roman si mama unguroaica;anii de studii i-am petrecut la Colegiul National Economic "ANDREI BARSEANU" din Brasov iar anii de munca i-am indurat in Ungaria,Austria si Danemarca.Anii de Viata sunt cam peticiti ca ai oricaror romani din Diaspora,caci in strainatate viata nu e mai usoara ca in Tara, e la fel(!),doar ca noi,cei din strainatate,(constient sau inconstient) suntem adevaratii diplomati ai poporului roman.Tot ceea ce gandim spunem si facem este judecat,din pacate,in ceea mai mare parte prin prisma nationalitatii.Diaspora trebuie sa promoveze virtutiile si frumusetile pe care ni le-a daruit acea bucatica de natura pe care noi o numim Romania.Romania nu este teritoriul si locuitorii,ci ansamblul legaturilor (de orice natura!) pe care le detine,iar bunastarea Romaniei este in directa legatura cu bunastarea locuitorilor ei si depinde exclusiv de longevitatea...
2 poezii, 0 proze
Nu mai este
de Eduard Burlacu
Dacă cineva te ciupește, ustură. Dacă îți prinzi degetul în ușă, doare ca naiba. Dar dacă tăișul dințat al unei mașini sare din ax și-ți hăcuiește piciorul, nu simți nimic. Amorțești. Te uiți la...
Nu Mai Este Mult
de Florin DeRoxas
nu mai este mumt si ma retrag, am sa va las libera infumurarea, am sa ma urc singur pe catarg si-am sa ma arunc in ce numiti voi marea. doar cateva zile, mai aveti rabdare, nu mai este mult, dar in...
Nu mai este timp
de Iluta Elena
Si mi se strecoara nisipul printre degete Fir cu fir, Un graunte auriu dupa altul Si altul, Si-mi sacrific pielea Sa-l las sa treaca Printre rani Asa cum vrea Asa cum ar fi facut-o oricum, Oricand,...
*** (Nu mai este nici un anotimp...)
de Iurie Bojonca
* * * Nu mai este nici un anotimp nu este nici vârstă umană și nici un fel de oricare altă vârstă nu sunt case oamenii trăiesc în cuvinte nu este pâine fiindcă în anul acesta în loc de spice au...
Nu mai este timp...
de Marin George
I Nu mai este timp sa-i spun... Cat de mult imi plac ochii ei, Nu mai este timp sa-i spun... Cat de mult ador zambetul ei Nu mai este timp sa visez cu ochii deschisi, Caci totul am destramat,Si...
Nu mai este o promisiune...
de iscru adrian
Pentru tine connubiul nu mai este o promisiune ce începe la nesfărșit ...acum pare tot mai mult o promisiune ce sfîrșește continuu din cauza asta tot încerci să re-naști ajutat de propria închipuire...
Nu mai este aceeași clipă
de Tinca Mihai-Paul
Nu mai este aceeași clipă, Când luna ciobită scuipa liniște De îngropa cu farmec toate gândurile... Iar moartea părea ceva într-o cutie de chibrituri, Subțirele, un șir neterminat de vieți monotone...
Orașul nu mai este demult al meu
de Alina Dora Toma
Orașul nu mai este demult al meu. Cu ani în urmă, împrumutasem prietenilor câteva case. Mi-a fost milă de ei – erau tineri, venise iarna, le era frig. Îmi amintesc clar cum le îndesasem clanțele...
Glie este dar țara nu mai este.
de Jeflea Norma,Diana
Glie este dar țara nu mai este. 私人! O defăimare pentru văcarul authoton, Să dea slobod: miei și vacile la păscut! Pășunea-i privată de pe acum, citește „Privat”a cumpărat-o...
