"Nu ma uit înapoi" – 21946 rezultate
0.01 secundeMeilisearchbasarabia_nu_minte
Basarabia nu minte - roman în pregătire
de Marius Marian Șolea
Cirstea Nicolae
Am scris toată viața, dar a trebuit să mi se nască prunca pentru a da piept cu cititorii... În anii ultimi de liceu profesorul de română, Pencioiu - Dumnezeu să-l răsplătească în veșnicie - îmi profila o carieră în ale literelor, că scriam bine, zicea el. Profesorul Diniș, habar n-am de mai trăiește ori nu, dar de bine tot îi urez, c-o fi aici ori dincolo, că, jur, cu mare și curajoasă deschidere m-a îndemnat să mă uit mai înapoi nițel, să-i aflu pe Hegel și Schopenhauer, pe anticii greci, pe gânditorii moderni francezi, și-mi dădea cărți îngălbenirte de vreme, broșuri de buzunar editate de edituri ce nu mai existau sub comuniști și asta fiindcă, zicea el, filosofia de-o preda la clasă era hârtie igienică. Roșie! Să fim bine înțeleși... Dar, după liceu a venit armata, facultatea și, offff, eu m-am făcut economist, casnicia și-apoi prunca. Obligații, frumoase obligații cărora ardeleanul din mine s-a dedicat cu pasiune. Scrisul a rămas într-un perpetuu plan secund. Că am mai scris câte...
38 poezii, 0 proze
dan ciustea
ma definesc ceilalti..nu ma recunosc,decat daca ma uit in oglinda..oglinda altora..
1 poezii, 0 proze
medeea
scriu ca sa nu ma uit
2 poezii, 0 proze
Valentin Mălăescu
bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...
9 poezii, 0 proze
Maria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
Mihai Suciu
Scriu de aproape 3 ani. Poezie doar incepand cu anul trecut. Am terminat facultatea de psihologie, si - vad -, nu doar - ma uit -. :)
61 poezii, 0 proze
Mihai Chițac
Sunt om simplu: dacă e de făcut, fac. Dacă nu, nu mă laud. Scriu din necesitate, nu din decor și nu fac filozofie, fac constatări. Am un credit ipotecar și sper ca scrisul să mă ajute să uit de el.
1 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
zah florina iulia
,,Aș vrea de multe ori de gânduri să scap Aș vrea să nu-mi treacă prin cap ce-mi trece prin cap, Aș vrea să nu fi scris tot ce-am scris Mă uit pe versuri si dau vina pe pix,, BITZÃ ,,Memento mori,,
2 poezii, 0 proze
Rotariu Ema Bianca Nicoleta
Biografie? Biografia mea?! Eu! Eu sunt ceea ce scriu. Chiar sunt ceea ce scriu. Iubesc sa ma transpun in lumile mele a caror usi sunt inchise pentru ceilalti. Da, am mai multe lumi! Mi-am creat cate una pentru fiecare anotimp, pentru fiecare vis sau angoasa. Imi iubesc lumile! Asa cum si ele ma invata pe mine sa iubesc! Scriind invat sa iubesc. Imi dau lectii singura, zi de zi. Si uneori e greu si uneori ma las mult timp. Sunt perioada in care nici macar nu citesc. Ma cutremura. Cum sa nu citesc? Si apoi nici nu scriu. Dar mereu ma intorc la ...as spune coala de hartie, dar e tastatura de multe ori si ma uit. Ma regasesc.
1 poezii, 0 proze
Nu ma uit înapoi
de Mihai Vogoride
cer răsturnat în aducere aminte o lac ciudat transparent în părerea de rău a anilor ce vin ! e atât de bine să pleci asupră-ți vârsta întregă să vezi jucându-se duhul adânc și verde pe pământul...
nici moartea nu îmbracă de două ori aceeași veșnicie
de Ioan Barb
îmi spun să sfârșesc frumos să nu mă uit înapoi trecutul retează cu un cuțit suspinul buzelor simt marea amețită în amurg sirenele străbătându-ne îmbrățișările trecând prin zidurile altor tăceri fără...
cândva nu tare de mult
de Teodor Dume
Cândva nu tare de mult mușcam din felia de pâine amândoi tremuram la gândul că n-o să ne mai rămână pentru atunci când vom crește și vom stăpâni întunericul... zidul construit din priviri va crăpa...
praf
de Andrei Horia Gheorghiu
eu nu mă uit înapoi uneori mai uităm și noi, ce să facem locuim în orașul puțin câte puțin - nu, nu e sticlă se numește templul lui Telur zeul spulberat de credință de credință eu cred că stâlpii...
Autoimpunere
de LUMINITA SOARE
Nu mă mai pot uita în urmă Nici măcar prin aripi de fluturi Ce invadează uneori primăvara deschisă luminii, Nu mai pot privi în ochii amintirilor, Nu mă mai pot plimba singură prin parc, Pentru a...
azi recunosc că mi-e frică de moarte
de Anca Zubascu
eu sunt linia de start astăzi plec așa într-o doară și nu mă întorc nici măcar nu mă uit înapoi decât când voi fi suficient de departe iarăși aseară am încercat să adorm cumva cu ochii deschiși să...
postludiu
de Mircea Leonte
Mă simt..mă simt murdară!Încerc să mă conving că visez..urât sau frumos..?!Nu..doar visez... Am intrat în rândul celor ce trăiesc mecanic.Acum nu mai pot da înapoi. Totuși, nu pot sa concep faptul că...
Ludmila
de Silviu Somesanu
Iar un drum, iar o amintire trec peste ele nu mă uit înapoi simt orașul cu oamenii lui indiferenți ca pe un vânt la marginea cerului, și umbra turnului cu ceas căzută ca o taină imperfectă în cercul...
VIC-TOR-ICA
de Miclăuș Silvestru
declarație mândrulițo cărarea bătătorită împrejurul casei tale orbită-i mie ca a Pământului în jurul Soarelui eu Victor amețit de spirtoasele tale promisiuni orbit de focul nestins al dragostei...
