"Martorul nevăzut" – 5721 rezultate
0.02 secundeMeilisearchFlash
Flash este semnalul, motivul sau motorul.
de alice drogoreanu
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Florian Silișteanu
Volume publicate: Cearta cu umbra- poezie- Editura Calende- 1998 Meseria de martor- de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia- reportaj- Editura Paralela 45- 2000 Nunta de semne- poezie- Editura Semne- 2004 Fratele meu, Dumnezeu- poeme de dragoste- Editura Semne- iulie 2006 Cuprins în antologiile: Academia Internațională Orient-Occident 2000 Virtualia 2004, 2005, 2006, 2007 Iași Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 Premii: Trei premii naționale de reportaj, altele de poezie, peste 3 mii de articole publicate în presa locală și națională Premiat de Academia de prietenie sârbo-română în aprile 2004 Pământ nicăieri - premiul de excelență Cartea anului 2009 premiu acordat de USR/ Filiala Pitești
0 poezii, 0 proze
Razvan Claudiescu
http://www.editura-online.ro/html/rasvan_claudiescu.html Mentorul meu literar este: - poetul Mihai Eminescu -
171 poezii, 0 proze
florian stoian -silișteanu
http://www.radioteiubesc.com Volume publicate #Cearta cu umbra - poezie- Editura Calende-1998 # Meseria de martor - de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia - reportaj -Editura Paralela 45 - 2000 # Nunta de semne - poezie- cu o prefață de Adam Puslojic -Editura SemnE - 2004 # Fratele meu, Dumnezeu - poeme de dragoste- Editura SemnE- iulie 2006# Pămănt nicăieri -poezie- mai 2008, editura SemnE # # Seraphim - bird s exchange Serafim - schimbul de pasăre ( ediție bilingvă , Reflection Publishing - 2014 California USA , # ÎNCHISOAREA POEȚILOR - poezii din iubire - Editura SemnE 2021 Cuprins în Antologia Orient-Occident 2000 # Virtualia 2004, 2005, 2006, Iași # Antologia Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 in august 2011 alaturam aparitia in doua antologii internationale>antologat in antologia festivalului international noptile de poezie de la curtea de arges 2011 editura academiei internationale orient /occident / zei si zile...
851 poezii, 0 proze
Marusia Ivanovici
Practic, sunt din Bucuresti, teoretic nici eu nu stiu de unde vin sau carei lumi apartin...Am 19 ani...Ah! Si vreau sa vad Marocul! yahoo messenger id - hippie_butterfly_ma mail: hippie_butterfly_ma@yahoo.com
11 poezii, 0 proze
Safta Mariana
Sunt nascuta pe 20 iulie 1975, in Targoviste Am absolvit facultatea, masterul . Am publicat articole in reviste si carti. Sunt pasionata de literatura.
4 poezii, 0 proze
Ayda Andreea
Am terminat liceul de Artă:"Marin Sorescu",secția de arhitectură. Am absolvit Facultatea de Drept din Craiova,specializarea Drept și masterul în Științe Penale.
23 poezii, 0 proze
Valentin Irimia
Apariție în volume colective: Natură în mișcare cu infantă, flamingo...și fără măr-2012; Din pana egretei 2013; Splendoarea capcanelor-2013; Maratonul poeziei -2014; Autograf pentru m(â)ine-2014; Nemuritorii cuvintelor-2014; Nimic nou despre ceaiul de mușețel-2014; Antologia revistei Singur-2014; Paradigme virtuale-2014; Să nu-l uităm-2014; Petale de suflet-2014 Antologia festivalului de poezie „Romeo și Julieta la Mizil” editia 2013 unde a obținut una dintre mențiuni Premiul special la concursul de poezie al festivalului Adrian Paunescu 2014 Volum de autor – Chemarea nedeslușitului editura Karta Grafic 2014
42 poezii, 0 proze
luis ionut popa
Absolvent al Universității “Constatin Brâncuși”, secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. Am aboslvit masterul în cadrul Universității ”Constantin Brâncuși”, secția Economie și Finanțe Europene. Membru al cenaclului ”Columna” din Târgu-Jiu, al cenaclului online ”Noduri și semne” din Galați și al cenaclului online www.lira21.ro Locul III la Concursul de Creatie literara "LIRISMOGRAF" 2014; Premiul special oferit de Revista Confesiuni, revistă editată sub patronajul Centrului de Cultură și Artă "Constantin Brâncuși" în cadrul concursului de poezie lirică patriotică "Suflet românesc", ediția a III-a, 2014. Locul III la concursul Juventus 2014. Am publicat în: - Gorjeanul; - Revista Jiul; - Revista Vibrați Spirituale; - Revista Miracol la Brădiceni; - Caietele Columna; - Poezia Iași; - Ceașca de cafea; - Tradus în limba germană de poetul Mircea M Pop pentru revista literară a românilor din Germania. - Antologia "Reverența cuvintelor" publicată de Asociația...
70 poezii, 0 proze
Emil Tudorache
Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...
104 poezii, 0 proze
Martorul nevăzut
de Daniela Luminita Teleoaca
Se întâlniseră atunci în plină eternitate. Deopotrivă de profesoare. De tinere. Aproape sigure că într-o zi,... „în ziua aceea” nu ar fi putut muri decât cel mult metaforic în fața plictisului atâtor...
Pe sens unic
de Daniela Luminita Teleoaca
La un moment dat inevitabilul s-a produs. Intuisem de mai multă vreme, nu am fost, deci, luată chiar prin surprindere. Dumnezeu crease DE FORMĂ o lume. Prin cine știe ce artificiu, ne făcuse a crede,...
Basm de toamnă fără revoluție
de Gabi Schuster-Cărărușă
Se pare că fulgerul industrial căzuse neghiob în mijlocul pieței fibrele porților oarbe arzîndă își ascundeau ochii sub gratii tarabele zgomotoase se-nghesuiau galben roșu mirosind a resturi de...
Nuanțe de gri
de mircea teculescu
concentrice nuanțe de gri; ca o baltă fetidă căreia nu i se văd marginile, ca un nor de lănci îndreptate spre inima mea, insula care se descuamează crezând că eu mi-am greșit specia, crezând că tu ai...
O șoaptă în vânt
de Ovidiu Platon
Nu sunt un zeu al aplauzelor furtunoase sau al luminii orbitoare. Al meu este un tărâm al șoaptelor și umbrelor. Nu calc pe holuri aurite, ci pe poteci încărcate de praf, unde picioarele rar pășesc....
O mie de cuvinte (III)
de Ana Urma
Optase pentru o ținută lejeră, albastru închis, o alegere simplă și totuși expresivă. Materialul moale îi învăluia silueta într-o senzualitate discretă, fără a fi prea formală sau impunătoare....
CEARTA CU UMBRA
de florian stoian -silișteanu
....hai să ne cărăm de aici, hai dracului să plecăm! - Nu pot, nu pot și nu mai vreau.Pe unde-am fost n-am fost și pe unde vrei să mă duci nu mai este, mai bine rămân în pomul ăsta.Bate-mi primul...
Cearta cu umbra
de florian stoian -silișteanu
…hai să ne cărăm de aici, hai dracului să plecăm! -Nu pot, nu pot și nu mai vreau. Pe unde-am fost n-am fost și pe unde vrei să mă duci nu mai este, mai bine rămân în pomul ăsta. Bate-mi primul cui,...
cioturi
de clara marinescu
Priveam prin fereastara din spate, în urmă. Trupul meu era aruncat întro direcție diferită la fiecare curbă, îmi placea asta. Se întuneca. Afundându-mă în pădure începeam să-i aud povestea, mă...
