Cearta cu umbra

…hai să ne cărăm de aici, hai dracului să plecăm! -Nu pot, nu pot și nu mai vreau. Pe unde-am fost n-am fost și pe unde vrei să mă duci nu mai este, mai bine rămân în pomul ăsta. Bate-mi primul cui, m-am săturat, m-am scârbit de tine stăpâne! -Hai umbră, trage-ți pielea pe tine și hai, în curând se face de înstelare… -Te-ai îmbătat rău aseară, stăpâne, iar te-ai pierdut în ierbar, ai uitat că ești martorul mincinos al propriei tale vieți, vine vremea partajului, nu plec cu tine, îți spun stăpâne, de-acum toate drumurile vor fi prăfuite de cântatul cocoșilor, du-te singur. -Ce-ți pasă ție jivină de pierderea mea? Dintr-un fulger măcinând nouă aripi cad zburând. Hai mai bine la fierar, hai umbră să-ți fac potcoavă, hai mai bine să-ți fac poză și dacă ne-o mai rămâne vreme, hai să ne rușinăm și să ne închinăm râului fără pietre. -Stăpâne, tu vrei să muți poemul în casă nouă, dar am uitat să-ți spun că ieri a sunat cineva. Am deschis ieri și am poftit musafirul, am spart ceapa în paișpe, i-am dat o sută de lei cu împrumut, am făcut… am făcut cunoștință, ieri… pe la prânz. Aseară am cumpărat o litră de vin, tutun și o nouă cămașă. Să pornesc, mi-am zis, dar unde? Pe unde mi-ai fost ieri pe la prânz, pe unde, stăpâne? -Taci umbră! Iarba nu știe nimc despre zei, cerbul rănit să se vândă și nimc de vândut să rămână… pentru vorba de ieri să se vândă. -Mai bate-mi un cui stăpâne! Viile, fericite picura-vor cu sânge, picătura de sânge rămasă de ieri, hrănind picătura de drum… cu țărână. Stăpâne! Un șanț tras pe roată stă gata să moară. -Hai să plecăm odată de aici, se deschide ochiul din noi, ochiul acela tocmit într-o țintă de joi… femeile și-au pus veșmânt de nuntă- ce bătucit e drumul de opinci- un plug și-o coasă se hodinesc pe deal și-n țințirim mormintele se dănțuiesc. O fi având și crucea nunta ei- nu plec, stăpâne, eu mă dau prins, a mai rămas vreun cui? -Zidul de șoapte pe care am fost țintuit începe să urle, nădușește zidul, nădușește zidul, vrăjitoarele sângelui meu leacuri noi pregătesc. Pașii nevăzuți mă apasă pe tâmplă și mama nu mai știe nimic despre mine. -Hei, umbră, pe unde ești? -Aici fiule, aici… București, 19 martie 1994