luis ionut popa

Nu ți-am spus niciodată că te iubesc în cuvinte mari, dar te-am căutat în liniște, în felul în care ploaia atinge geamul fără să ceară voie. Te port în gesturi mici – în felul în care închid

Când mă plictisesc... aș vrea să te iubesc, să-mi scriu gândurile cu umbrele tale, să compun un psalm din pașii tăi — agale. Când te plictisești... te rog să mă iubești, ca Eva și Adam în propriul

I Noapte, speranță. Trupurile sunt îmbrăcate într-o pânză de fum, pășim împreună pe același drum. Ascultăm adierea chemării…într-o zi de mai. Sărut - radioul ne cântă povestea, puțin, la

I Plouă de jos în sus liniște mult prea multă liniște la răscruce. Satul așteaptă un glonț lupta pentru pământ. II. În pridvor icoana veghează asupra lor o lacrimă, un

În fața școlii părinții își țin pruncii de mână arătându-le drumul nepătruns de plug bunicii rămași în curte cu palmele măcinate plâng cine mai are grijă de ogradă când ei de mâine vor

De pe același pridvor au plecat părinții, parcă ieri, ducând enigma pământului cu ei. Pe ulițe, printre case vântul trece cu nepăsare pustiu…sunt doar eu rănit, împușcat de vorbele

Între pământ și cer…blocurile povești scrise de oameni pe care, noi, doar îi salutăm fără a ști cine sunt, cum îi cheamă sau unde-și citesc ziarul în fiecare dimineață. Oameni pe care îi

Oasele ordonate pe nisip sunt purtătoare de ani cu ajutorul cărora legăn pipa peste timp pentru a-mi contabiliza propria călătorie. În fiecare seară ascult vântul cum plânge foamea toamnei aride

Porțile sufletului se deschid aproape mai aproape, te-ai născut mintea adună timpuri trecute, un fior scurt cineva se frânge din calendar ceasul cu umerii goi s-a oprit, a rupt cont(r)actul cu

În parcul dintre blocuri unde speranța este capătul orei nenăscute o pânză de fluturi se miră să mă vădă încă acolo într-un coș de lumină sub strașina ei fiind plecată de mult în lume. De

Un cal încordat se pierde prin foșnetul orașului ascuns într-o baltă fără umbrelă pe geamurile cu puf îți deseneză cele o mie de chipuri îți scrie cele o mie și una de povești îți pregătește

Pe o bucată de pâine am descoperit universul ascuns după propriile dorințe, sentimente, rugăciuni julit în genunchi...probabil se roagă pentru ceva sau pentru cineva nici măcar eu nu am înțeles

Încerc să mă răzbun pe propriile sentimente care sunt mult mai preocupate de alții decât de mine...sună puțin a egoism?! O lume întreagă se prăbușește precum acele cetăți ce nu și-au plătit

Sentimentele se furișează prin piele căutând un trecător cu porii deschiși spre inimă trupul are nevoie să-și regleze pulsul societății interioare astfel și-a închis cartea deschisă de

Găsindu-mi pe Champs-Élysées un loc într-un felinar încă îmi aduc aminte cum mergeam tiptil pe prispă să nu trezesc pisica ce-și torcea universul lângă scaunul bunicului. Încă îmi aduc aminte

Tată, mamă am apărut în casa voastră și de acum vreau să vedem viața cu limpezimea ochilor mei nu știu unde sunt, în ce lume am intrat dar știu că voi mă veți ajuta să înțeleg: de ce soarele