luis ionut popa

În fiecare dimineață opresc la chioșcul cu ziare. Cumpăr o cafea, o gogoașă și câteva reviste parcurg aceleași rubrici aceleași știri și citesc, minute bune, aceeași pagină. Sunt

Chiar dacă părinții pleacă dintre noi nu uită că pe acest Pământ mai au suflete de crescut. De lângă Sfântul Petru ne vor veghea îmbrătișa și-n fiecare seară ne vor săruta. Așa

Bunicii și nepoții aleargă împreună fiecare bucurându-se în felul lui: cei mari de ultimii ani ai vieții, cei mici de primi anii ai copilăriei. Cerul, martorul acestui joc, prepară din

Îmi văd ridurile în oglindă, părul nearanjat, barba nerasă de două zile, sufletul care se zbate-n mine. Încerc să-mi duc pașii la purtător, cămașa să fie călcată, și musai albă, costumul

Lacrimile dimineții mă surprind pe străzile orașului în cautarea oamenilor ce ieri i-am cunoscut și care azi au plecat de lângă mine. Sper să-i văd pe aceeași bancă, cu același ziar

În cameră este liniște, puțin mucegai și pânze de păianjen radioul spune o poveste pe care o asculta doar vecinii chiriașii fiind de mult plecați. Pe birou ceaiul îmbătrânit de

Luna se ridică din mijlocul șatrei, după o zi pierdută-n praful ulițelor, în căutarea naivilor dornici să-și cunoască viitorul, căldărarii se retrag în jurul focului. Încep să-și socotească

Sunt un lup de mare care dansează vals cu propria nemurire pe o scenă acoperită cu nisipul din Sahara. Tălpile ard, trupul elimină simbolul vieții iar eu devin alt om fără să știu puțin

Orașul plin de tălpi imprimate pe ciment își caută pulsul pe străzile mute chipuri plictisite joacă șah cu propriile idei. Privit în fiecare zi ceasul, pudic de fel, rupe contractul cu

În sat bărbații cântă, joacă, se înrolează au ocazia să-și apere țara, credința, familia depun jurământul și cu pași mari, în șir indian, pleacă să-și întâlnească necunoscutul femeile plâng,

Pe stâncile ascunse-n valuri pescăruși imită oamenii. Surprinzând acest amor soarele roșește întorcându-se în pântec

În gara anotimpurilor toamna așteaptă trenul vrea să plece s-a plictisit să dezbrace aceiași copaci.

În cimitirul satului, pitit între brazi, morții se cunosc între ei. În fiecare seară se adună lângă biserică pentru a depăna amintiri. Azi, un suflet nou, părintele care i-a condus pe

Iubito, ți-am trimis acest buchet de flori pentru a-mi cere iertare c-am fost prea bun cu tine în acea clipă de gelozie. În cazul în care vrei să mă vezi, mă poți găsi într-un salon al

Moara numără zilele celor rămași în sat. Ulița, altădată plină de copii, așteaptă în liniște rata cu ziarul de la oraș. Biserica, puntea dintre Pământ și Dumnezeu, liniștește

În fiecare dimineața cocoșul își trezește consătenii, fântâna oglindește chipul țăranului iar mirosul de mămăligă, șuncă și ceapă se simte-n pridvor. Pamântul oftează după plugul de lemn, a

Pe prispa casei măsuța, sculptată din roadele câmpului, nu de mult plină de bunătăți și înconjurată de copii s-a ascuns în praf. Undeva, prin curte, sapa ce ne-a ajutat părinții să ne

Dumnezeu s-a supărat pe noi din prisma războiului suferinței miniciunii pungășiei și a viitorului fără viitor. Dumnezeu s-a supărat pe noi găsindu-ne părinții în azile ridicate aproape de

Imaginați-vă un câmp cu maci. Gândiți-vă prin câte trece macul până transformă peisajul în roșu. Eu m-am gândit precum macul mă nasc din Ochiul lumesc.

Ne-am cunoscut în tren având în comun stația din care a început călătoria. După câteva replici am ajuns la destinație în fața Altarului întru levitație.

Noaptea se așterne peste oraș ca o mamă ce-și acoperă pruncul Acasă este liniște mult prea multă liniște Pe biroul adormit pixul începe să danseze curios să văd ce scrie îmi aplec privirea

De azi trebuie să divorțăm... știu bine ce am de făcut. Degeaba plângi... nu pot să întorc pe un drum cu sens unic. Într-o casă, de mult uitată, mă așteaptă cineva.