"Mamă poți" – 20377 rezultate
0.02 secundeMeilisearchsimon d. silvia
are mama doi copii, ba chiar trii; si-o bunica: mama ei; ba chiar doua poti sa zici: mama lui.
59 poezii, 0 proze
Rafail Noica
Rafail Noica (n. 1942) este un ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munții Apuseni. Este fiul marelui filosof român Constantin Noica. Părintele Rafail Noica s-a născut în anul 1942. În familie primește o educație creștină sumară, practicarea credinței reducîndu-se doar la mersul la biserică de Paști pentru a aprinde o lumânare. La vârsta de 13 ani pleacă împreună cu mama sa (care era englezoaică) și cu sora lui în Anglia, cu scopul primirii unei educații mai alese. Vârsta căutărilor se manifestă și în latura spirituală. La început merge la anglicani însă "atmosfera era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic". Trece apoi pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării etc.; cel mai mult rămâne în cadrul comunității baptiste (un an și jumătate). În protestantism se poticnește în special în textele...
5 poezii, 0 proze
François Villon
François Villon (cca.1431 - cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeți ai Franței. 1431-probabil la începutul verii se naște Francois de Montcorbier, zis Villon. 1441-Francois Villon, care locuia cu mama sa într-o mahala de lângă mănăstirea Cordelierilor, e adus de către aceasta în casa canonicului Guillaume Villon, unde se stabilește. Poetul își începe studiile la Universitatea din Paris. 1449-Villon este declarat absolvent al Universității. 1451-Celebra strămutare a pietrei numite Pârțul-Dracului din fața casei domnișoarei de Bruyeres, bătrâna pizmașă și rea de gură. Autori: Villon și prietenii săi. Datorită relațiilor canonicului Guillaume Villon, F. Villon îl cunoaște pe Robert D'Estouteville, Marele Prevot al Parisului, și cunoscând-o pe Ambroise de Lore, soția lui Robert scrie Balada dăruită de Villon unui gentilom abia însurat, ca s-o trimită soției sale cucerite cu sabia. Obține iertarea sa și a prietenilor săi. 1452-În urma episodului mai sus amintit, episod cu grave...
38 poezii, 0 proze
George Asztalos
Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...
409 poezii, 0 proze
Nicolae Labiș
1935 - la 2 decembrie se naște, în familia învățătorilor Eugen și Profira Labiș, din satul Mălini - Poiana Mărului, județul Baia, Nicolae Labiș; Mama - originară din ținutul Neamțului (Topolița, pe apa Ozanei) - provenea dintr-o familie înrudită cu aceea a lui Ion Creangă; 1942 - începe cursurile școlii primare din satul natal, învățătoare fiindu-i chiar mama sa; 1944 – evacuați din pricina războiului, mama și Nicolae se stabilesc în satul Văcarea din părțile Muscelului. Aici Nicolae urmează clasa a III-a primară; 1946 - din acest an urmează cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni; 1950 - participă la Conferința de la Iași a tinerilor scriitori din Moldova. Debutează în Almanahul „Iașul nou” nr. 8 (decembrie) cu poezia „Fii dârz și luptă, Nicolae!” 1951 - este „consacrat” de revista „Viața românească” nr.6 (iunie) prin publicarea poeziei „Gazeta de stradă”; 1952 – se transferă la Liceul ,,Mihail Sadoveanu” din Iași. 1952-1954: Urmează cursurile școlii de Literatura și Critică...
111 poezii, 0 proze
ioana carbunar
Cred in iubire mai mult decât în orice...iubind devenim cu adevărat oameni. Restul e doar o pală încercare de a mima viața. Sensul vieții îl dă doar forța cu care poți dărui, iubi și lăsa ceva în urma ta. Să știm că pe unde trecem rămâne un miros și un gust plăcut în mințile celor care ne-au cunoscut.... Sunt convinsă că doar iubind devenim întregi...un om se întregește prin alții și el la rândul lui întregește pe alții. Să zburăm unul spre celălalt!
9 poezii, 0 proze
Emile Nelligan
Emile Nelligan s-a nascut pe 24-XII-1879 in Montreal, Canada, si a murit pe 18-XI-1941. Nascut dintr-un tata irlandez si o mama franco-canadiana, Emile este considerat unul dintre marii poeti simbolisti.Opera sa este puternic influentata de Baudelaire, Verlaine, Rodenbach, Rollinat si Edgar Allan Poe. Un talent colosal, de o precocitate asemanatoare doar unui Rimbaud, si-a vazut publicate poeziile la varsta de doar 16 ani. Dar in 1899 , la doar 20 de ani, in plina forta creatoare, sufera o cadere nervoasa din care nu-si va mai reveni niciodata.Emile nu va mai avea sansa sa-si termine primul volum de poezie care, conform ultimelor note, trebuia sa se numeasca \"Le Récital des Anges\". In 1904, volumul sau incomplect este publicat in Canada, fiind primit foarte bine de catre public, aprecieri de care Emile nu a aflat niciodata. Moare in 1941 si este inmormantat in cimitirul Notre-Dame-des-Neiges...
82 poezii, 0 proze
corina coman
Sunt născută la 04.07.1964, în partea de nord-est a Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriței, localitatea Lechința (în germană Lechnitz - "Pârâul uscat"), o așezare minunată, preponderent deluroasă. Am fost un copil imposibil, am făcut clasa I-a de două ori, prima oară cu fratele meu mai mare, când aveam cinci ani, în localitatea natală, iar în clasa a VI-a nu am mai vrut să merg la școala, decât cu condiția ca mama să mă mute la școala cea mai bună din Bistrița. De atunci mi-am croit drumul singură. Sunt mama unui băiat de excepție, sunt economist și uneori încerc să scriu… poezie.
7 poezii, 0 proze
Dimitrie Cantemir
DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723) Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26.10.1673 la Iasi in familia domnitorului Moldovei Constantin Cantemir. Mama, Ana Bantos, provenea dintr-o familie boiereasca si avea o cultura aleasa. Primele studii le face acasa cu un dascal invatat grec de la care capata cunostinte profunde de cultura antica. In anul 1687 este trimis de tatal sau ostatic la Constantinopol si acolo isi continua studiile la Academia greaca a Patriarhiei. Aici se afla intre anii 1688-1710. Este scriitor, istoric, filosof, geograf, folclorist, matematician, arhitect, compozitor si un poliglot. Cunoaste urmatoarele limbi: romana, rusa, greaca, persana, araba, germana, italiana, franceza, latina, turca. Operele sale sunt scrise in 4 limbi, si nu intimplator a fost apreciat de catre contemporanii sai “filosof intre regi si rege intre filosofi. In intervalul de la 1711-1719 el scrie principalele sale opere. In acest interval s-au scris operele: Istoria Imperiului Otoman, Sistemul religiei...
0 poezii, 0 proze
Silva Kaputikian
Silva Kaputikian( Sylva Gaboudikian), s-a născut în Yerevan. Kaputikian a fost crescută de mama și bunica ei, tatăl pierzâdu-se cu patru luni înainte de a se naște. Ea a crescut în secolului războaielor violente și a revoluției. La treisprezece ani scrie prima poezie ce apare în revista pentru copii Pioner Kanch, în timp ce studia la școala Krupskaya din Yerevan. Își urmeză studiile absolvind Yerevan State University\'s Humanities în 1941 și apoi studiază la Gorky Institute de Literature din Moscova(între anii 1949-50). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1941 și un membru de partid din 1945. Ea a fost un purtător de cuvânt neobosit pentru Nagorno Karabakh și un avocat pătimaș pentru cetățenii oprimați din patria ei. Kaputikian simbolizează lupta poporului Armean pentru supraviețuire. Astãzi, Silva Kaputikian, este membru onorific al Yerevan National Academy de Sciences, și se foloseste eficace de prestigiul ei pentru a obține rezultate în ceea ce privește conservarea...
2 poezii, 0 proze
Mamă poți
de Elena Zerfus
Dacă aș putea să ajung acasă Mama să mă vadă. Cat sunt de frumoasă, Lumea o să cadă. Mamă poți, setea sa mi-o potolești Cu imbrățișarea ta. Mamă poți, lacrimi să-mi usuci Cu caldura ta. Mama ti-as...
Iubirea de mama!
de Mary
Iubirea de mama, Nimic si nimeni n-o poate-nlocui Inima ei e nascuta pentru a iubi. De ce? Doar cand esti mama poti sa stii. Iubirea de mama, Ramane-n suflet cu duiosia ei O porti icoana oricand si...
Autograf
de Simion Cozmescu
nu te grăbi dacă vrei îți pot trimite trupul spălat cu blândețe după ce ai terminat de mâncat din el acum lasă-mă să hrănesc cu resturile aceste ultime secunde pe care abia ce le-am primit sunt...
La mulți ani mamă!
de Danut Gradinaru
E ziua ta, la mulți ani mamă! Nu te-am uitat, îți caut cu drag când amintirile mă cheamă imi vine câte-un dor natal. Îți scriu și plâng și-mi este teamă să nu te pierd, cândva de tot așa e viața asta...
mesaj de la fata mea
de silvia caloianu
te-am visat rău rău mama se făcea că ai mers la un giuvaergiu și i-ai dat un argint o monedă să îți facă ceva din ea și ți-a făcut un kitsch știi care se vând prin bâlciuri de ziua îndrăgostiților o...
Tinnitus
de tea nicolescu
Tea Nicolescu Tinnitus îmi cântă greerii în cap țiueli stoarse din formulări scrântite tinnitus zice doctorul și eu nu mă grăbesc să-i spun las-o dracului de deșteptăciune ideile vin și pleacă ți se...
În încâlcite
de Lechintan .D.Ioan
În dadaism nu-ți trebuie o artă în a scrie… Și nici o artă în a înflorii câmpii. E mare artă ca să vezi ce ți se pune... Și de tu descifrezi ce Alfa a vorbit. Este mai mult pentru acela care scrie...
bum-ben-el
de Miclăuș Silvestru
(numai bună de audiat pe timpul lecturii) https://www.youtube.com/watch?v=AWClq1Pr7hM mi se adresau cei grupul meu de joacă bumbenelule să nu-mi reproșați că vă explic în felul meu am fost găsit de...
O viață de om
de Rosca Florin
Împlinise de curând 84 de ani. A trăit greu, a trecut prin anii de război și de foamete, a supraviețuit colectivizării și acelor ani de început de comunism dar și celor de pe urmă la fel de dificili...
Derivă în apostolat
de Mocanu Adrian
Derivă în apostolat 23.03.18 Negație este sunt este înviere. Un al morții suferind ce îmi intră în poartă răi îmi crapă capul = crăparea catapetesmei Templului. Trebuie să fii bețiv să te...
