corina coman

am făcut dragoste ca un întreg în răstimpul dintre carnal și spirit sufletele ne-am scăldat prin botezul picurilor fără prihană și durere dezbrăcați de suferința pașilor am alungat

Sub vișin uscat – fir de busuioc ițit prin gard prăvălit

pământului nu-i poți uita răcoarea tălpilor goale pe firul ce te-a mângâiat rostogolind roua verde te prinzi de rădăcini și odată cu seva găsești calea când cuprinzi în palme risipa de

azi palmele mă dor dar nu încap mâhniri doar drag de tine să-ți miros în vârf de deal șezând ca un potcap pădure foșnetul cel răcoros te las să treci prin mine fără grai și ochi să simt tot ce

păr hoinar mâna-ți alungă pe obraz dormind sub geană râvna buzelor să frângă timpul ce pe raft e stană suspendate-n existență zece degete timide căutând o chintesență arc de umăr îmi

dezgolită glezna-mi doarme roșul așternut o’ndură florile prin epiderme se uimesc de pe verdură de prin ochi de întuneric verde caut mâna’ți vie cerul azi inundă seric lungi dureri de

Te părăsesc, nu vom mai fi-mpreună În praful și fumul ce azi ne-a cuprins, Căci viața-mi cu tine, este comună, Iubim programat și urâm înadins. Eu nu mai cred în țipetele-ți sterpe, Scurse din