"Lumina din palme" – 20187 rezultate
0.02 secundeMeilisearchCristina
Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008
11 poezii, 0 proze
Petre Solomon
Petre Solomon (n. 15 februarie 1923, București - m. 28 octombrie 1991) a fost un scriitor și un traducător evreu din România. Urmează Liceul Comercial „Cultura”, apoi cursurile Colegiului pentru evrei „Onescu”, până în aprilie 1944, când pleacă în Palestina, de unde revine în august 1946. În continuarea studiilor de limbă și literatură engleză, începute în cadrul cursurilor organizate de „University of Cambridge” la Haifa, își ia licența la Facultatea de Litere a Universității din București. Lucrează un timp în redacția Editurii „Cartea Rusă” și apoi la Agerpress, de unde este scos în 1952, după excluderea din partid, din pricina interludiului palestinian. A debutat în toamna lui 1944 cu versuri în revista „Orizont”, publicând de-a lungul anilor mai multe volume de poezii: Lumina zilei (1954), Drum spre oameni (1956), Relief (1965), Între foc și cenușă (1968), Umbra necesară (1971), Exerciții de candoare (1974), Culoarea anotimpurilor (1977), Timpul neprobabil (1985), Hotarul de...
2 poezii, 0 proze
jifcu oana maria
e greu sa scrii o biografie cand inca esti prea tanar pentru a sti exact cine esti..caci viata nu e un roman.nu admite retusuri shi paragrafe sarite...inca ma caut, in aceasta lume al carei singur echilibru este in cadere..ma descopar in fiecare zi, dar mereu sunt altfel..regasesc in mine mai multe universuri..nu stiu care e al meu cu adevarat..incerc sa colorez lumea in nuantele sufletului meu, sa nu imprumut lumini shi umbre impersonale..nu ma deranjaza norii, ii acopar cu palma, iau din cer numai seninul..dar cateodata tot cerul e acoperit de nori..shi atunci cred in ingeri..o stare de spirit lipsita de intrigile materiei, dar creeata pentru sufletul ei..asa cum zicea zarathrustra:"sunt lumina...de-as fi intuneric"..voi continua sa ma caut..cine stie?!..poate ca intr-o zi ma voi gasi, asteptandu-ma la umbra unei stele moarte cu miros de inghetata de vanilie..
9 poezii, 0 proze
Camelia C.Petre
Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.
15 poezii, 0 proze
Guțu Victoria
Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...
8 poezii, 0 proze
Pop Tudor Dan
Nume:Pop Prenume:Tudor Data nasterii:16.01.1989 Date de contact:e-mail p_tudorr@yahoo.com Activitati si realizari:2005-publicarea de articole(romana si engleza) in revistele liceului de provenienta . 2006-infiintarea echipei de teatru "Lumina din intuneric" 2006-prima piesa de teatru in engleza jucata. 2006-premiu special pentru participare la manifestarea"Seara medievala la Zalau" cu o piesa de teatru. 11 iunie 2006-premiu special acordat la festivalul de teatru "Liceenii" pentru piesa de teatru "Lumina din intuneric". 2006-locul 2 la concursul de proiecte antidrog "Impreuna" pe judetul Salaj. 2007-locul 1 la concursul de proiecte antidrog categoria film de scurt metraj(15 min)pe judetul Salaj 2007-premiu pentru cel mai original text acordat de catre Consiliul Local al Tinerilor piesei de teatru "Orfeu din infern si Ovidiu in exil"-opera rock 2007-publicare de articole in diferite ziare din Baia-Mare.
1 poezii, 0 proze
Badescu Ramona
N. 15 mai 1973 la Craiova. Absolventa a Facultatii de Sociologie in cadrul Universitatii din Bucuresti, promotia 1997. Debut poetic in revista Convorbiri Literare, 1997. Premiul I la Concursul National de Poezie Traian Demetrescu 2001. Colaborator la cotidianul Romania Libera, departamentul social (Bucuresti) si la revista Top Secret (Craiova), pagina de cultura si istorie a Craiovei. In prezent colaborez la revista Cetatea Crestina si la emisiunea radiofonica Lumina din lumina, ambele realizate de Mitropolia Olteniei din Craiova.
18 poezii, 0 proze
Tarniceri Aurelia
La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.
121 poezii, 0 proze
Ștefanopol Paul
absolvent al Școlii Sanitare Postliceale; absolvent al Facultății de Litere; fost pompier civil, asistent medical, jurnalist etc.; actualmente, profesor de limba și literatura română; debut editorial in 2006 cu volumul "Lumina din lumină".
8 poezii, 0 proze
George Voevidca
Poetul și epigramistul George Voevidca s-a născut în anul 1893 pe 9 aprilie în comuna Sinăuții de Jos (jud. Rădăuți), ca fiu al folcloristului muzical Alexandru Voevidca. A studiat la Siret, apoi a urmat liceul la Suceava, pe care l-a absolvit în anul 1912, iar studiile superioare, litere și filosofie, la Universitatea din Cernăuți. A început să publice poezii în februarie 1913 în „Universul literar”, la care colaborează regulat până la izbucnirea războiului. Tot atunci a publicat epigrame în „Flacăra” semnate Lucifer. Poezii lirice a publicat în câteva reviste din Ardeal, în „Viața nouă”, mutată acum la Suceava, la ziarul clerical „Lumina” (din Caransebeș), la ziarul muncitoresc „Progresul” (din Oravița) și în „Calendarul poporului” pe anii 1916, 1917 și 1918 (de la Suceava). În anul 1919 este remarcat de Nicolae Iorga, care sublinia „… publică versuri de o mare frumusețe – originale și traduceri – scriitorul bucovinean George Voevidca, o speranță a literaturii noastre”. La Roman,...
2 poezii, 0 proze
Lumina din palme
de Violeta Florentina Ion
Uneori nu te poți ascunde în miez de tăcere nerostit cuvânt! Uneori privighetorile amuțesc rugina le-a zdrelit coardele vocale! Uneori râzi de cele mai multe ori râzi roua de lună se prelinge prin...
Ochi ce privesc din palme
de Paul Alex
liniile vieții au făcut împreună o fereastră Lumina din ea clipește de fiecare dată când strângem pumnii și-I îndesăm degetele în vitralii unghiile scrijelesc pe suprafața delicată a destinului de...
Ruga
de Teodor Dume
gânduri în noapte despletind lumina din palmele bătrânului îngenunchiat cercuri de lumină lăuntrică cuprind trupul copilului așezat pe genunchi câteva dureri răscolesc clipele trecute pe sub clopot...
Iubire, fluture de ceară
de Ioan Grigoraș
La miezul nopții ridicăm cortina. Din palme fluturi vor ieși la rampă Sorbind cu ochii goi și triști lumina Din reflectoarele cu râs de vampă Ce trec pe scenă într-un dans macabru Să mângâie tăcerile...
ard asimetric
de Bogdan Nicolae Groza
simetric, am muscat soarele din patru puncte cardinale pana cand am simtit ca sufletu-mi ia foc, ca am inima parjolita de timp si ca iradiez lumina din palme. mi-am rupt si dintii, mestecand extatic...
Astăzi am omorât un poet.
de Pușcă Ioan Gabriel
Astăzi am omorât un poet. era tânăr, îi plesneau muguri în sânge,continentele se băteau să îl aibă la sân, dar el călca pe pământ cu nepăsare, strivea decolteuri cu lumina din palmele bătătorite de...
Puterea trăirii
de Jerlăianu Manuela Cerasela
PUTEREA TRĂIRII Un cântec se-aude din sufletul Lunii Și-altarele vieții răsună Pe-un petec de slove și altul de stele, Trecând prin visele mele... Pe palma de gânduri mai crește o notă Și vin...
Cântec de leagăn
de Jianu Liviu-Florian
Cântec de leagăn Mai ia-mă, Doamne, pe genunchi, Cu mine, joacă-Te pe lazuri, Mai dă-mi Lumină din rărunchi, Să zbor, bătrân, peste pârleazuri – Mai ia-mă-n brațe, să mă duci Unde Þi-e dragostea mai...
Forest
de Florin Hulubei
înaintăm prin pădurea sfâșiată de arșița de peste zi soarele înțepat în tălpi de mărăcini își lasă sângele orizontului într-un amurg de peisaj fauvist în stânga manuela strivind ierburile înalte în...
Stăpână pe timpul meu liber 4
de nonciu dragos
Nu era decât o mașină de tăiat iarba, dar îmi trezea atâtea amintiri încât chiar îmi era plăcut să-mi fac munca. Ca un tractoraș micuț purtat de un om mare, mă zgâlțâia în toate felurile. Mă și văd...
