Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Iubirea învinge rațiunea"20173 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
AA

Andrusca Ervin Alen

AutorAtelier

Complicatiile dureroase ale vietii destinate a demoraliza fiinta mea imi dezvolta ironia cu care tratez clipele urmatoare; de-acord sunt cu faptul ca inima gazduieste doi razboinici, unul este iubirea iar celalalt ura si ca cel care va invinge intotdeauna este cel pe cate il hranesti mai mult

10 poezii, 0 proze

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul nDN

dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n

AutorAtelier

105 poezii, 0 proze

R

ROXANA

AutorAtelier

Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru ca sa urce pana la el.

25 poezii, 0 proze

Molnar AndreeaMA

Molnar Andreea

AutorAtelier

Iubirea inseamna actiune.

2 poezii, 0 proze

Damian FlorinDF

Damian Florin

AutorAtelier

Iubirea si viata sunt de neatins ... visul e nemuritor si speranta vesnica!!!

3 poezii, 0 proze

SERBAN IOAN DANIELSD

SERBAN IOAN DANIEL

AutorAtelier

Iubirea cu tot ce inseamna ea. ioandaniel.serban@gmail.com daniel_serban36@yahoo.com 0741463972,nr de contact.

44 poezii, 0 proze

Rogulskaia SvetlanaRS

Rogulskaia Svetlana

AutorAtelier

Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc. Asha sunt...

10 poezii, 0 proze

grigoras anca cristinaGC

grigoras anca cristina

AutorAtelier

Iubind iubirea nu am putut scrie decat despre iubire!...versurile mele atat de copilaresti de altfel reprezinta o incercare a condeiului de a cuprinde in ele sentimente rostogolite prin cuvinte.

3 poezii, 0 proze

SO

SAS OVIDIU

AutorAtelier

AM CUNOSCUT CE ESTE IUBIREA ADEVARATA SI SPER SA O GASITI SI VOI!

1 poezii, 0 proze

Iubirea învinge rațiunea

de ninel vrânceanu

Dacă ai ști cum port iubirea ta, Ca pe o cruce plină de miresme, În sufletu-mi mereu va rezista, Precum în mănăstiri catapetesme; Îmi voi duce visul până departe, Către eternitatea viselor mele,...

PoezieAtelier

Poem

de Maria Prochipiuc

Ai vrea Să mă ucizi cu senzația toamnaticului târziu să mă pătrundă amarul Bruma să-mi amorțească Simțurile cu somnul lin al durerii În oceanul luminii frunzele Să-mi acopere sufletul cu moartea lor...

PoezieAtelier

Joint, ratiune si putere... - o lectura dintr-o rasuflare

de Valeriu D.G. Barbu

Anume am lăsat să treacă o vreme după ce am parcurs ,,Joint, rațiune și putere,, romanul de debut al Claudiei Minela, publicat în luna Martie 2015 la Editura Vocativ, să scriu despre el opinii de...

ArticolAtelier

Declaratie de dragoste 2

de iulian

O mie de vieti de`as primii cu tine le`as împârtii, sá te am vesnic lângá mine sá-mi faci zilele senine. Sa simt mereu cá esti lângá mine, sá simt mereu cá esti o parte din mine si cá îmi vrei numai...

PoezieAtelier

Fericirea

de Mihai Iorga

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu...

PoezieAtelier

Au rămas doar mâinile care se strâng și se mângâie

de Maria Prochipiuc

viața își urmează cursul firesc miezul nopții poate îl voi regăsi mâine țipătul inimii îndrăgostite trece peste miracolul granițelor dintre ani mi-am pierdut umbra ** dragostea învinge de fiecare...

PoezieAtelier

Inger

de Daniela Stanciu

Impresionant, zic eu! Uitare tu îmi dai mereu! Bruma florilor de toamnă, Înlatură a ta teamă! Rătăcești fără de pomană, Element în acea materie, Algebră e,sau geografie! Învinge a ta știință! Nu e...

PoezieAtelier

Noi. Eu. Alt \"noi\".

de Oana Izbașa

E dimineața serii celei de-a doua zi. Nu mă grăbesc. Mai este timp. „Tot timpul este timp pentru că nu este niciodată...” se aude ca prin șoaptă. „Ce naiba, iarași tu te crezi mai deștept doar...

ProzăAtelier

Omul de zapada

de Laptes Gabriel

A aparut intr-o seara, cu un suras ravasitor si cu ochii plini de o lumina calda. Imi zambea intr-una si zambeam si eu, fara sa stiu de ce. In cateva secunde m-a smuls din lumea mea, din ordinea mea...

Atelier

Eterna luptă

de Iancu Tudor

Când rațiunea doarme, monștri se-nmulțesc, pălește vraja lumii, zâmbetele-ngălbenesc. Atunci se fură gândul, s-aruncă-n jar iubirea, se pustiește zarea, și mintea, și privirea. Veșnică este moartea,...

PoezieAtelier