dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n

Răsună un zîmbet despicînd lumina, Multe fețe are țărîna , Una singură pămîntul, Două oglinzi ,cerul în el opalul ne privește, Am să cuprind o rădăcina să o întind , Baloane în elipsă sprijină

Iată că după atîta căutare am găsit 3 lucruri : inima ,speranța si indoiala .În toate crezînd am vazut că : inima este cea mai înșelătoare , plină de curse și primejdii .Apoi speranța deșartă este

Cel mai mare rău este speranța deșartă. Inima este cea mai înșelătoare . Încrederea nemăsurată în tine însuți este orbul ce te călăuzește în călătoria vieții.

am sa desenez pe fulgi cum că-s fericite stele am să cred că-mi amintesc ziua ce-am împăturit iară fulgii ce te-ating nu-ți vor spune cum am desenat pe fulgi stele ce din cer lipsesc

Iată că un gol imens, o lipsă de tot, o calmă neinspirație toți vrem a spune ceva ,a face ceva să fim remarcați pentru ca așa am fost construiți . Oare nu cumva îmbinarea nu este chiar

Te cuprind într-o lacrimă mare Tu, Uneori în spatele lunii te-ascunzi. Eu , Te chem pe un nume pe care nu-l cunosc. Încep a decoji luna în lacrimi mici Tu mă-ăntrebi :Spune-mi cine sunt ? Eu

Suntem doar un abur subțire ,ce se ridică doar o fărîmă de prezent ,apoi aevea precum a apărut dispare ,luînd cu noi (cei care luăm)iubirea, cea de care nici Dumnezeu nu este mai presus.

Eu am pierit din cauza darurilor Nu pentru ca nu le-aș fi ingropat în mine Ci îngroparea prea adîncă mi-a întins rădăcinile spre alt cer Și nu unul cunoscut, ci unul doar al altora Acum ,aici

-Iată Sabie Frîntă, ceva ce pare a fi o umbră a trecutului. -Nu-i nimic, Zăpadă Zburătoare. -Sunt doar niște oameni, ce zboară mai sus.

Cum m-aș putea trezi? Căci nedormind nicicînd, chema-voi focul. Și-ți spun atunci: -Focule vino cu mine. Arzîndu-mă cîntărește zgura, printre limbile tale privește precum serafimii. -Ia-mi inima

Vîntul suflă prin pene, o rază de foc. Penele ca și vîntul, ating aievea pe Fen Șhue, Zăpadă Zburătoare. va rog sa postati ca refuzat pentru corectura

Ucide-mă lacrimă apoi sărută-ma trist. Cînd am plecat cu toți anii și peste povară m-am aruncat, însă dincolo de ea timpul adjectiv lipsea. Uitîndu-mă la nemișcare m-am văzut sărutat, trist sau

-Þi-ai fi dorit să nu-mi cunoști niciodată inima ? Dar rana ce n-a fost făcută?Cum să o vindec? Tu-mi spui:-Toate rănile se vindecă. Rana ca și inima, mă fac la-nceput

Am fost... eram...cindva Nemurirea

Iată totui deșertăciune pe solzii sîngerii raze rătăcite pe sub coroana de lumină o clipă rătăcită umplu ambigu cerul amorf de negură Într-o clipă mă scuturai de exaltarea răului pur Și măntreb

Uneori cînd dorm cerul cască ochii fecunzi și dacă o săgeată ca o rană străbate lacrima lungă a universului nici că-mi pasă... căci lacrima și rana una nus însă sulița dacă o lungesc iar

Aș fi vrut să-ți spun :Tată iată-ți fiul Cînd m-ai strigat ultima oară n-aș fi vrut să-ți spus Tată uită-mă .

mă priveam însă ochii și privirea una nus și am știut dintodeauna ce eu nus iubesc frunzele ce nu se tremură-n cădere nu vreau parfumul Soarelui să-l scutur ci vreau ca vînturilor gîndul să-l

Am încercat nu ades să aflu ce sunt însă în întrebările nepuse se-afla răspunsul. Și-am început a căuta și-ntodeauna fiece răspuns se divaga-n ființarea trecută Apoi am ales să nu fiu nimic însă

Ascultă-mă ființă făr să privești încremenită veșnicia Tăcerea mea e ură Iar ura mea nu-i umbră Căci n-am să calc în urmă Ci m-am spălat în sînge Ascultă-mă ființă ,ascultă-măn tăcere.

Am strigat prin piete prostilor am strigat in gura mare in fiece casa in fiecare cotlon al ființei dar voi proștilor vă întoarceți de fiecedata în aceeași mocirlă .Pîine și circ atît vă voi da

Cea mai mare dificultate e ... sa devii OM . Viața e o luptă continuă (dramatică)... dintre conștient și inconștient.

Din pîntece eu n-am sorbit din cer lumina căci înmuiat ăn sînge imi-era dorința . Și nu în valuri de tandrețe mi-era jocul. Să spintec cerul și să cîrtesc nemărginirea căci aripi ce nu m-au