Ioana Margareta Johana
Răsună un zîmbet despicînd lumina, Multe fețe are țărîna , Una singură pămîntul, Două oglinzi ,cerul în el opalul ne privește, Am să cuprind o rădăcina să o întind , Baloane în elipsă sprijină
Cele trei : inima , speranta si indoiala
Iată că după atîta căutare am găsit 3 lucruri : inima ,speranța si indoiala .În toate crezînd am vazut că : inima este cea mai înșelătoare , plină de curse și primejdii .Apoi speranța deșartă este
Fereastra catre nicaieri
Cel mai mare rău este speranța deșartă. Inima este cea mai înșelătoare . Încrederea nemăsurată în tine însuți este orbul ce te călăuzește în călătoria vieții.
Jocul umbrelor
am sa desenez pe fulgi cum că-s fericite stele am să cred că-mi amintesc ziua ce-am împăturit iară fulgii ce te-ating nu-ți vor spune cum am desenat pe fulgi stele ce din cer lipsesc
Luna dintre coji si lacrimi
Te cuprind într-o lacrimă mare Tu, Uneori în spatele lunii te-ascunzi. Eu , Te chem pe un nume pe care nu-l cunosc. Încep a decoji luna în lacrimi mici Tu mă-ăntrebi :Spune-mi cine sunt ? Eu
Numele trandafirului
-Iată Sabie Frîntă, ceva ce pare a fi o umbră a trecutului. -Nu-i nimic, Zăpadă Zburătoare. -Sunt doar niște oameni, ce zboară mai sus.
-Focule, vino cu mine!!
Cum m-aș putea trezi? Căci nedormind nicicînd, chema-voi focul. Și-ți spun atunci: -Focule vino cu mine. Arzîndu-mă cîntărește zgura, printre limbile tale privește precum serafimii. -Ia-mi inima
Fen Shue
Vîntul suflă prin pene, o rază de foc. Penele ca și vîntul, ating aievea pe Fen Șhue, Zăpadă Zburătoare. va rog sa postati ca refuzat pentru corectura
Ucide-ma lacrima apoi saruta-ma trist
Ucide-mă lacrimă apoi sărută-ma trist. Cînd am plecat cu toți anii și peste povară m-am aruncat, însă dincolo de ea timpul adjectiv lipsea. Uitîndu-mă la nemișcare m-am văzut sărutat, trist sau
cioburi de Soare
-Þi-ai fi dorit să nu-mi cunoști niciodată inima ? Dar rana ce n-a fost făcută?Cum să o vindec? Tu-mi spui:-Toate rănile se vindecă. Rana ca și inima, mă fac la-nceput
Cerbii Iadului
Am văzut apoi cum Samael cosea aripi de fier unui bătrîn senil ,care cu fiece cusătură devenea mai mic ,încît atunci cînd fu aruncat spre nicăieri ,înțelese întîia oară că va atinge porțile
Cerbii iadului
Stropii uzi alunecau răcoros curmând suferința Ultimele picaturi de lumină scurgeau ântre potecile vieții și-ale morții o liniște ca niște bobițe de ison Și-ncepui să mă scald ân mireasma duhorii
