dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n

În noi zac porți închizîn golurile Tenebroaselor nebănuite adînci temeri Oare lumina poate îndepărta perdeaua extremă a naturii umane? În noi întrepătrunzîndu-se materie și spirit Ca un joc ,ca

Sub apele nelegiuite aceluiași cer Doi fluturi ce-și atingeau aripile Aproape că sufereau... Mă jur i-am văzut chiar eu Simțeam respirația aburii aceia aproape imateriali Respirau prin mine

Plouă măcar că nu-s nori Vîntul ce suflă prin noi Sufocă taciunii rostogoliți ai urii Sufletul ca un arc încordat Ca o linie strîmbă Strecoară imagini netrăite viselor trecute Deci mă voi

Erau două raze Prima năruia castelul de vise Cealaltă era doar o fază Prima era porți închizînd goluri Cealaltă nu mai era Umbră vremii era celei de-a doua Apoi...se stinse .... Cealaltă

Cu venele-mi cusută inima cu brațe Ce alunecând durerii șeibilor suspinând labirintului Copitele ce-mpiedicau trunchiul timpului Să ridice coloane de stele vechi alcătuite-n grabă Saliva mânjită

Primele 4 aveau numere prinse ... Doar în lateral Și fără aripioare Următoarele 2 fiind foarte slabe Încăpură deodată în a 3 În ciudă prima purta jartiere roșii Fiind surdă zîmbetului cîinelui

Zile ca stele Norii ca cerul Parte desparte formula culorii Din turn Linia trasă tîrîndu-se-n sine Pomul ce mută ghiveciul netuns De n-aș fi uitat de crucea Bisericii-nchise Cum a-ndrăznit

Între două hotare ale micilor valuri în apa confuză viermilor ce prin moarte probabil făuresc într-un mod tainic tălpile ușor poate prea autosugestiv ;ochii care prin deschiderea spre lumea

Nopțile încălțărilor favorite Le așteaptă văduva neagră Ea coboară luminii vălul lumii Lilith Presare călcînd apăsînd timpul strivit Lumini abisale strecoară in somn ... Imaginea ei Se

Alte cuvinte aceleași sensuri... Ar fi fost ... De n-ai fi fost ... Tu Alina .... Uitarea.

Adîncului mister i-am cunoscut privirea... Ce respira cu greu prin noi ... Cununi de cer Acum mă lupt să-ți pot uita... Surîsul tainic Ochii tăi negrii adîncului mister Căci încă nu-i lumină

O să-mi evadez inimii Mi-am zis că o să-mi evadez inimii furata furtună O să-mi recapăt glasul cu care îți vorbeam Poate că era adevărata mea voce

Aș fi vrut... Mai presus de orice ... Vroiam să fii tu Alina

Fără speranță te-am iubit Fără cuvinte... Așa gingaș așa adânc Dea Domnul să mai fii iubită... Așa cum te iubesc Cât aș fi vrut la pieptu-mi vesnic să te strâng Așa gingaș așa adânc... Și te

Când două suflete pereche se-ntâlnesc Și unul spulberă sfărmând ... Vis după vis... Coloanele cerului stau... Să se dărâme. Se clatină cerul. Tu Alina crezi că vei trăi veșnic???

priveam atît de adînc cu puterea clipelor absurde lumina gălbuie umplea dealurile urcînd cerul pe trepte... treptele albe ale norilor luminau unduind culorile... ultimei toamne priveam adînc

Lumina stinsă a ultimelor estuare Scuturând adânc parfumul soarelui Evada cerul nopți, viselor Numai fântâna cerului la umbra apelor de jos Unduia indiferentul De ce Alina...?

De-am fi să mai fi fost Și-am fost de am mai fi... Căci... Fiindcă a fi, fiind e etern.

Antroposofi în sens adînc Ce lumea reazemă în temelie... Sensul ce dă un slab reflex Al celor șase, șapte nopți Deși la baza formelor scapă ușor impresiilor Nu te lega că cerul și pământul Ce

M-am văzut sub mii de chipuri Mă zugrăvesc în mii de înfățișări Trăiesc căutând-mi... Sau spune-mi tu Sunt oare slab? Când viitorul în mii de... Chipuri îl văd născând Sau pentru că Iubesc