ROXANA

Luandu-si capu-intre palme tacut, ei se privesc, parca o mie de ani nu s-au vazut, si leganandu-si gingas, mangaietor, cu o frumoasa miscare flacara scumpa a trupului lor, gura-si ingemaneaza,

Mai greu mi-e sa-ndur, mai greu decat Moartea, un vis care se rupe tocmai in clipa cand atat de mult as fi vrut sa-si continuie firul.

Ai obosit sa-mi duci povara, ai obosit de mana mea, de ochii mei, de umbra mea. Cuvintele mele erau incendii, cuvintele mele erau fantani, candva, deodata-ai sa simti in tine povara urmelor

1 Pe marea vietii Intre doua valuri - Neclintit timpul 2 Torcandu-si visul In penumbra camerei PIsica alba 3 Peste grilaj Trandafirul evadat - Ce lume ciudata 4 Umbra unui chip

Albul diafan al zapezii ne lasa deschis spatiul gol al departarii fara de margini si fara ecou. Sub cerul atat de inalt si de limpede -stelele, unde mai sunt? Le simtim, undeva, mai

Aripa ta s-a strans, in golul de aer, facut, sa alunec. Te-ai rasucit, apoi, si cu cealalta aripa - alt gol de aer. De cand ai disparut astept pe cineva sa ma mai zboare!

Albastru era conturul acelei clipe Albastru-Albastru-Albastru Clipa de clipa si astru -de astru Si tu erai acolo la tarm chiar langa valuri Albastre-Albastre-Albastre topite de

Din alta lume vin cu lumea aceasta. Ca un copil neintarcat ii silabisesc - labirintele- ratacesc si ma regasesc pe alei mereu mai inalte. Umbra mea se daruie pietrei mai transparenta

Poetul era beat de soare si de amanta lui, care venea dintr-o stiuta, calma-insingurare, sa-i puna la-incercare inima. Cand s-a atins de ploapele-i inchise si s-a pierdut imbratisarii,

Cum se frange firul zilei Alb cum fumega, iar luna Cantecul nuntirii tainic, cum se-mputineaza-ntruna, Cum sclipeste sarea marii Alb nisipul urme n-are, Cantecul nemangaierii cum te-nsala si cum

Se topeau zilele lasand in urma lor aceeasi intrebare fara raspuns aceleasi amagitoare clipe ce par sa nu se mai sfarseasca contopindu-se in nopti stravezii- nopti de vara pline de aromele

Si trec prinr-un decor anost, Si vremea trece in nestire Peste a mea inchipuire; De ce sunt, de ce am fost?

Si trec prinr-un decor anost, Si vremea trece in nestire Peste a mea inchipuire; De ce sunt, de ce am fost?

Iarasi am mers Pe drumu-atat de verde, Si m-am oprit La jumatatea lui; Este poteca stearsa A timpului Si n-am avut curajul De-a ma pierde...

Undeva, pe un tarm, Ma pierd in asfintit. Pe veci pot darui Nefiinta de-a trai O data cu valurile, Etern si efemer. Azi simt amintirea vietii In timpul neinteles Al nisipului, Mereu

Azi, imi las ochii sa alunece pe albastrul cerului. Norii isi lasa in urma visurile alintate de lumina linistita,deocamdata.

A inceput sa-mi fie draga camera mea catre amiaza cand soarele se reflecta in toate din jur si o umple de lumini si deumbre- de miscatoarea adiere a unor pastai ce stau sa se sparga. Astept

Intr-un golf stramt aflasem o liniste incapatoare. Cu inima spoream o libertate ingaduita. Atunci, stelele uscate acum, cresteau umezi pe bolta senina. Acum, am dobandit un larg pe

Trece, vesnic galopand cu inima ninsa, Inorogul fantast prin campia aprinsa, Ploape de plumb se astern peste vise, Sangele vietii se risipeste peste vaile dorului stinse

DE CE MAI SUNT PASI PE ALE CAROR ZIGZAGURI NOI TEBUIE SA CALCAM IN LINIE DREAPTA?

Sufletul meu E ca un albartru Ultramarin. Putin Asa,intr-o dunga, De-a dreptul aparte, -dar limpede. Nu stiu cum, Are iz de scoici si de nisip. E o briza Care starneste furtuni -e un

DOAR MAREA Cum se frange firul zilei Alb cum fumega,iar luna Cantecul nuntirii tainic,cum se-mputineaza-ntruna, Cum sclipeste sarea marii Alb nisipul urme n-are, Cantecul nemangaierii cum

COPILARIE Copilaria mi-a spalat ochii cu amintiri Iar acum sufletul vestejit si palid Arunca din el amintirile urate. Linistea isi lasa urma pasilor Intipaita in sufletul meu, Si imi plec

TACERE Din alta lume vin cu lumea aceasta. Ca un copil neintarcat ii silabisesc -labirintele- ratacesc si ma regasesc pe alei mereu mai inalte. Umbra mea se daruie pietrei mai