Luandu-si capu-intre palme tacut,
ei se privesc,
parca o mie de ani nu s-au vazut,
si leganandu-si gingas, mangaietor,
cu o frumoasa miscare
flacara scumpa a trupului lor,
gura-si ingemaneaza,
Ai obosit sa-mi duci povara,
ai obosit de mana mea,
de ochii mei, de umbra mea.
Cuvintele mele erau incendii,
cuvintele mele erau fantani,
candva, deodata-ai sa simti
in tine povara urmelor
1
Pe marea vietii
Intre doua valuri -
Neclintit timpul
2
Torcandu-si visul
In penumbra camerei
PIsica alba
3
Peste grilaj
Trandafirul evadat -
Ce lume ciudata
4
Umbra unui chip
Albul diafan al zapezii
ne lasa deschis spatiul gol
al departarii fara de margini
si fara ecou.
Sub cerul atat de inalt si de limpede
-stelele, unde mai sunt?
Le simtim, undeva, mai
Aripa ta s-a strans,
in golul de aer, facut,
sa alunec.
Te-ai rasucit, apoi,
si cu cealalta aripa -
alt gol de aer.
De cand ai disparut
astept pe cineva
sa ma mai zboare!
Albastru era conturul acelei
clipe
Albastru-Albastru-Albastru
Clipa de clipa
si astru -de astru
Si tu erai acolo la tarm
chiar langa valuri
Albastre-Albastre-Albastre
topite de
Din alta lume vin
cu lumea aceasta.
Ca un copil neintarcat
ii silabisesc - labirintele-
ratacesc si ma regasesc
pe alei mereu mai inalte.
Umbra mea se daruie pietrei
mai transparenta
Poetul era beat de soare
si de amanta lui, care venea
dintr-o stiuta, calma-insingurare,
sa-i puna la-incercare inima.
Cand s-a atins de ploapele-i inchise
si s-a pierdut imbratisarii,
Cum se frange firul zilei
Alb cum fumega, iar luna
Cantecul nuntirii tainic, cum se-mputineaza-ntruna,
Cum sclipeste sarea marii
Alb nisipul urme n-are,
Cantecul nemangaierii cum te-nsala si cum
Se topeau zilele lasand in urma lor
aceeasi intrebare fara raspuns
aceleasi amagitoare clipe ce par sa nu
se mai sfarseasca contopindu-se
in nopti stravezii-
nopti de vara pline de aromele
Undeva, pe un tarm,
Ma pierd in asfintit.
Pe veci pot darui
Nefiinta de-a trai
O data cu valurile,
Etern si efemer.
Azi simt amintirea vietii
In timpul neinteles
Al nisipului,
Mereu
A inceput sa-mi fie draga
camera mea catre amiaza
cand soarele se reflecta
in toate din jur si o umple
de lumini si deumbre-
de miscatoarea adiere a unor
pastai ce stau sa se sparga.
Astept
Intr-un golf stramt
aflasem o liniste
incapatoare.
Cu inima spoream
o libertate
ingaduita.
Atunci,
stelele uscate acum,
cresteau umezi
pe bolta senina.
Acum,
am dobandit un larg
pe
Trece, vesnic galopand cu inima ninsa,
Inorogul fantast prin campia aprinsa,
Ploape de plumb se astern peste vise,
Sangele vietii se risipeste peste vaile dorului stinse
Sufletul meu
E ca un albartru
Ultramarin.
Putin
Asa,intr-o dunga,
De-a dreptul aparte,
-dar limpede.
Nu stiu cum,
Are iz de scoici si de nisip.
E o briza
Care starneste furtuni
-e un
DOAR MAREA
Cum se frange firul zilei
Alb cum fumega,iar luna
Cantecul nuntirii tainic,cum se-mputineaza-ntruna,
Cum sclipeste sarea marii
Alb nisipul urme n-are,
Cantecul nemangaierii cum
COPILARIE
Copilaria mi-a spalat ochii cu amintiri
Iar acum sufletul vestejit si palid
Arunca din el amintirile urate.
Linistea isi lasa urma pasilor
Intipaita in sufletul meu,
Si imi plec
TACERE
Din alta lume vin
cu lumea aceasta.
Ca un copil neintarcat
ii silabisesc -labirintele-
ratacesc si ma regasesc
pe alei mereu mai inalte.
Umbra mea se daruie pietrei
mai