Andrusca Ervin Alen

Mereu a șaptea lună Pălind și arsul și din umbră Din lipsă de-anotimp Praznic în an fără timp

Brodând raiul- Punct cruciuliță Cu două fețe

Joaca cu grade- Terra aproape galben Straniul doi trei, cinci

Reflux de toamnă- Luna sorbindu-și apa Din frunze, ceașca

Fi-va virtute- Între palide idei Floarea prunului

știu cum crengile căscând, cocoșii toamna furnicând frunze și rădăcini știu sau nevasta prelinsă subt păturii, țese știu fructele lui guguștiucându-mi gândul Edenului zori Nu

Terra dimineți se sting în seri ce se-aprind atârnând sfârșit de veac curcurcubee va scurt-circuita momentul? nici noapte nici zi divinul și privirea-I cu ambii scântei

parcă-aș fi și știu că sunt existența Ta motiv și-atât din adânc de sunt dăruiesc și-atât nu pot să nu pot să fiu dacă Tu ești voi fi

Umbre de dor În răsărit de lună Fiorul întrezăririi În pletele viselor

în toamna noduroasă Vestea Bună tocindu-și muchia