"Friguri" – 4421 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAlbert Cătănuș
Beam us up, Scotty! Când aveam șapte ani i-au tras pe roată pe trei țărani la sute de kilometri de locul unde m-am născut: într-un cătun din câmpia Bărăganului, nu departe de orașul Brăila. Am fost al optulea copil în familie, iar pentru că eram slab și mă imbolnăvisem de friguri, dar mai ales pentru că nu voiam să sug la sân, la vârsta de opt luni, tata m-a dus la târg la Brăila iar acolo m-a dat unei cuconițe sterpe care voia un copil pe trei saci de grâu și patru găini. Știu șapte limbi în afară de română: greacă, rusă, turcă, bulgară, franceză, germană și albaneză. Înțeleg cam tot pe atâtea limbi cât cunosc. Pe tatăl și pe mama mea naturală nu i-am mai întâlnit niciodată. Toată familia mea a murit când aveam nouă ani. Unii spun că din cauza unei epidemii de tuberculoză care lovise în acele vremuri Bărăganul, alții spun că acel cătun a fost incediat de arendașul locului, iar alții mi-au spus că într-o noapte un batalion de ruși beți a trecut pe lângă el și fără preaviz soldații au...
196 poezii, 0 proze
Frigura Amalia
Sunt eleva in clasa a 8-a la o scoala din Bacau iar e parcursul gimnaziului am avut publicatii in revista scolii, o pagina speciala de autor si multe premii la concursuri bazate pe creatie. Sunt de parere ca fiecare secunda din viata noastra se scurge cu un motiv, ca fiecare iubire neimpartasita va lasa o urma intr-un suflet sincer si ca viata fiecaruia depinde de ganduri, caci ele vor ajunge fapte, iar faptele vor defini in cele din urma caracterul fiecaruia.
4 poezii, 0 proze
Silviu D. T.
M-am nascut intr-o zi friguroasa de primavara, am trait cativa ani (pentru unii o eternitate pentru altii o clipita) si intr-o buna zi voi muri. Restul e legenda. Bucura-te ca existi!
12 poezii, 0 proze
vilciuc iancu
oradea m-a primit intr-o noapte friguroasa de decmbrie si de atunci nu am indraznit sa plec departe de acest oras minunat.am facut liceul militar in alba iulia unde am petrecut clipe frumoase alaturi de prieteni adevarati.As fi vrut in continuare sa zbor...cine nu ar vrea ,dar academia fortelor aeriene nu a vrut sa-mi ofere aceasta sansa asa ca mi-am urmat a doua pasiune:marea asa ca acum sunt student la academia de marina mircea cel batran.ce-mi va rezerva viitorul...voi vedea.
1 poezii, 0 proze
D.H. Lawrence
D.H. Lawrence (1885-1930), scriitor, critic, poet si pictor englez, a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii engleze a secolului XX. “Snake” si “ How Beastly the Bourgeoisie is” sunt probabil cele mai popularizate poezii. David Herbert Lawrence s-a nascut pe 11 septembrie 1885 in Eastwood, Nottinghamshire, in centrul Angliei. Era al patrulea copil al unui miner sarac si alcoolic. Mama lui D.H. Lawrence era o fosta invatatoare, cu o educatie mult superioara celei a sotului sau. Copilaria lui Lawrence a fost dominata de saracie si de neintelegerile dintre parintii sai. Primește o bursă la Nottingham High School și lucrează ca funcționar într-o fabrică de instrumente chirurgicale. După terminarea studiilor la Nottingham University, devine profesor la vârsta de 22 de ani. Mama lui Lawrence a murit in 1910, el ajutand-o sa moara cu o supradoza de somnifer. In 1909 un numar de poezii ale lui D.H. Lawrence au fost publicate de catre Ford Max Ford in “English Review”....
2 poezii, 0 proze
Guido Ceronetti
Poet, eseist, critic, filozof, ziarist si manuitor de papusi, Guido Ceronetti este una dintre cele mai interesante figuri ale lumii artistice italiene. A tradus din clasicii latini (Martial, Catul, Juvenal) si din Biblie, a publicat proza (Aquilegia, 1973), poezie (Poesie 1968-1978, 1978), multa eseistica rafinata si caustica (Difesa della luna e altri argomenti di miseria terrestre, 1971; La Musa ulcerosa, 1978; La vita apparente, 1982; Albergo Italia, 1983; Confessioni e disperazioni, 1993; Deliri disarmati, 1993 s.a.) si nenumarate cronici in La Stampa. In 1970 a infiintat Teatro dei Sensibili, un teatru de marionete devenit celebru, pentru care a scris numeroase piese. [[ita]] Guido Ceronetti ovvero Del silenzio. De + ablativo è una costruzione latina che già ci comunica qualcosa di questo autore, è una lingua che ama, che rispetta al punto da far tradurre dal filologo Carlo Carena le parole che più gli stanno a cuore. Nasce a Torino nel 1927, lo stesso anno in...
1 poezii, 0 proze
Giuseppe Parini
Giuseppe Parini (n. 23 mai 1729, Bosisio, d. 15 august 1799, Milano) „...După cum remarcă Sapegno, importanța istorică a figurii lui Parini constă tocmai în acest amestec al unei educații clasice și al unui temperament lierar puternic cu conținutul unei culturi și al unei morale noi din care rezultă funcția esențială a scriitorului Parini. Ea este mai degrabă aceea de literat decât de poet, de inovator al limbii și al tematicei poetice, de precursor al viitoarei poezii. Precedată sau însoțită de o bogată activitate literară, concretizată în poezii de factură arcadică, în scrieri critice și polemice în care Parini își expune principiile în legătură cu arta, insistând asupra funcției ei educative și asupra necesității unei literaturi vii, legată de realitatea și cerințele societății contemporane, principii afirmate cu ardoare și în Odele sale, opera de căpetenie a lui Parini este lungul poem neterminat și intitulat Ziua. (...) Scrisă într-o deliberată izolare de lumea înconjurătoare,...
1 poezii, 0 proze
Federico Garcia-Lorca
Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar și Alfacar, ibidem) a fost un, poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției sale de homosexual declarat. S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a...
71 poezii, 0 proze
Octavio Paz
În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Motivația Juriului Nobel "Pentru a onora scrierile pasionate de orizonturi largi, caracterizate de inteligență senzuală și integritate umanistă" Octavio Paz (31 martie 1914 - 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist și diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. Debutează în 1933 cu volumul de poeme Luna silvestre. Pleacă in Spania, unde se apropie până la identificare de cauza republicană din Războiul civil (reflexiile acestei experiențe apar în Spania, în 1937, sub titlul Bajo in clara sombra y otros poemas, anunțându-l pe marele poet de mai târziu. După o ședere la Paris se întoarce în Mexic, unde va înființa și edita mai multe reviste literare de renume (Taller, El hijo prodigo și, În anii '70, Plural). Influențat pe rând de marxism, suprarealism, existentialism, budism și hinduism, tema sa de predilecție este capacitatea de a-și depăși singuratarea existentiala prin dragoste, erotism și...
10 poezii, 0 proze
Konstantinos Kavafis
Konstantinos Petrou Kavafis (în grecește: Κωνσταντίνος Πέτρου Καβάφης, pronunțat Cavafis, Cavafy sau Kavaphes, Alexandria (Egipt), 29 aprilie din 1863-29 aprilie din 1933) a fost un poet grec, una dintre figurile literare cele mai importante din secolul XX și unul dintre ce mai mari exponenți ai renașterii limbii grecești moderne. A muncit ca ziarist și funcționar public, a publicat puțin în viață, după moartea lui opera a căpătat treptat valoare și influență. Tematica lui foarte urbană și introspectivă , fără să ascundă orientarea lui homosexuală, care au întârziat acceptarea lui, totuși în anii 1960 l-au transformat într-un simbol al culturii gay.
29 poezii, 0 proze
Friguri
de Chitul Grigore
În depărtare Pâcla lipită de munți – Toamna aproape.
friguri care foșnesc
de silviu viorel păcală
am auzit câini prin întuneric și ai fîlfâit ca o pasăre albă ce semn de sărbătoare e mirosul trupului tău cu o cicatrice pe coaste mereu ți-a plăcut să te dezbraci cuprinsă de spaimă
iarba frigurilor
de silvia caloianu
dacă nu reacționezi înseamnă că șirul meu de cuvinte e numai un zgomot țipetele tribului sălbatic în care se întâmplă și moarte și viață asta îți spuneam în gând în timp ce răsturnam biblioteca voiam...
Rețetă pentru romatism și friguri de țară
de Marius Marian Șolea
Rețetă pentru romatism și friguri de țară Se ia cam un căpeț de floare de fân și se varsă într-un tuci cu apă clocotită, luată din dogoarea focului din vatră și lăsată puțin pe marginea plitei, o...
[să ne încălzim frigurile galbene și clănțănitul colților de pradă]
de Daniel Dăian
atunci când o să ne ajungă din urmă toată disperarea distanței până în acel moment de unde gurile noastre lipite se vor transforma în imagini nevertebrate și vor curge înfiorător de lungi unele din...
Sângele alb / Белокровие. Scuturat de friguri, teiul începe deodată să ningă cu gândul la tine.
de Bot Eugen Iulian
Din ziua în care te-ai mutat cu traiul dincolo nu mai știi când vine toamna și când pleacă primăvara tot așa cum nici eu nu mai știu dacă tu rătăcești prin anotimpuri sau anotimpurile rătăcesc prin...
Blocuri de gheață
de mihail roman
În friguri uscate pe străzi de cleștar, În umbre de moarte cu oameni haini, Ne batem cu gerul, plângând cu amar, Noi, oamenii gheții, bătrâni pinguini. Pe spații-nghețate de rău așezați, Suntem ai...
Poezia ca o boală a copilăriei
de silviu viorel păcală
Ca frigurile Sau vocea prietenului Nevăzut de treizeci de ani, Venind parcă din altă lume. Ce vorbesc, Chiar acum Gonește nebunește undeva pe asfalt, Cu bolidul lui prea sincronizat, Vibrând ca zidul...
Nada
de Maria MihaelaHurray
Mă scutur ca de friguri, îmi tremură musteața, cobaii mi se-nchină în ploaia de atingeri; orgoliul se înmoaie, sunt toată doar prelingeri mă gâdilă sub fuste, o muscă, dimineața. Îmi susură-n ureche...
Daca te-ntrebi...
de Lucian Preda
mă șterg de friguri pe la ochi de lună visez un mic copil ce gângure la soare mi-e pace și război un alfa azi prea bun la crudul adevăr de capăt în omega și pot să stau pierdut în voci de elefant și...
