Poezia ca o boală a copilăriei

Viorele, intuiesc o „reîntâlnire cu absolvenții” la care „bolidul prea sincronizat” avea agățat de retrovizoare niște lanțuri aurite cu depuneri de calcar de înaltă cantitate, furat și el din eprubeta peste care căzuse turnesolul chimistului care vă explica de ce moartea vibrează doar atunci când balaurii nu se văd mulți ani și când se reîntâlnesc se pupă cu nesaț aruncând cu văpăi de doruri împlinite!!!!

Frumos!!!!

Cu drag,
Constantin

Vineeeee!

incredibil,ai inceput ,melancolic anul. treaba ta, eu nu ma bag, dar nu strica din cand in cand

Există o chimie a prieteniei, iar laboratorul e amărâta asta de viață.

pe toboganul prieteniei să hăulim pe toate ulițele târgului nostru.

Am să fac o declarație publică, eu te suspectez că ești un creier viu dar cu tristețea la braț te văd și pe tine din ce în ce mai des. Dar e frumoasă.

Un titlu care m-a fascinat... destul de tarziu citesc poemul... intarziat ca de obicei dar cu sufletul cuminte...
iata cateva cuvinte venite din inima \"Sărutând otrava dorului usturătoare\"... prietene eu raman \"Vibrând ca zidul morii\"....

Sunt de parerea lui Uln. Titlul este el insusi o definitie a poeziei. Si nici poema nu-i rea, doar ca nu inteleg ruperea de ritm dupa primele trei versuri. Si, asa cum
nu-mi plac diminutivele, nici dupa comparatii nu ma prapadesc: \"ca frigurile\", dar le accept atunci cand reusesc sa sugereze focul care-l mistuie pe poet.

Noi doi putem întemeia o frăție, a tremurătorilor. Mulțam!

Surioară focul mă omoară. Acum nu știu nici eu ce e cu temperaturile ăstea din versuri.